Cum este să trăiești cu depresie severă, ca mamă

Sunt mamă și mă confrunt cu o depresie severă. Vreau să scriu despre experiența mea pentru a le arăta oamenilor cum este cu adevărat. Vreau să le împărtășesc detaliile unei vieți cu o depresie severă, se confesează bloggerul Risa Sugarman pentru site-ul kveller.com

Iată cum au trecut ultimele 24 de ore:

Duminică după-amiaza

M-am trezit dintr-un somn profund din cauza soneriei telefonului. Am decis să nu mă mai întorc în pat, pentru că mă simțeam vinovată pentru asta. Mi se părea că dimineața durează o veșnicie. Nu aveam nici o motivație să fac nimic. După-amiază, soțul meu și cu mine am decis că ar fi bine pentru mine să ieșim din casă, așa că am luat-o pe fiica noastră și am plecat la cumpărături. Avea nevoie de cizme noi pentru zăpadă. Am mers într-un magazin de unde nici nu aveam din ce să alegem și nici nu aveau mărimea ei, așa că am terminat.

„Sunt atât de iritată. De ce nu au mai multe opțiuni în acest magazin stupid? Am ieșit afară din casă degeaba și tot ceea ce vreau să fac acum este să merg acasă. Nu vreau să fiu eu cea responsabilă. Nu pot să-mi adun energia pentru a fi “mama bună” care cumpără cizme noi fiicei sale. De asemenea, nu vreau să fiu “acea mamă” care uită să le cumpere și apoi vine viscolul. La naiba! Sunt așa de proastă. Ar fi trebuit să știu să merg în altă parte pentru asta. De ce am făcut greșeala de a părăsi casa în primul rând?”

Soțul meu m-a întrebat unde altundeva să mergem ca să căutăm cizme, dar i-am spus că trebuie mai întâi să mă lase acasă. Am terminat chiar înainte să încep. M-a lăsat acasă, apoi s-a dus cu fiica noastră în mai multe magazine până a găsit o pereche bună. Cât timp am stat acasă am fost productivă, am băgat haine la spălat, dar m-am și frământat pentru că nu aș fi o mamă bună, deoarece nu am mers cu ei la cumpărături.

Duminică noaptea

Seara a fost și mai rău, ca și cum aș fi fost prinsă într-o capcană. Din păcate, m-am simțit tot mai des așa în ultima perioadă. Mă simțeam iritată și incredibil de agitată și nu numai că mă simțeam ignorată de ceilalți, dar mă simțeam blocată. Mă simțeam înțepenită în această agonie, fără să existe vreo cale de ieșire. Apoi m-am simțit nervoasă și mai mult singură.

Du-te la culcare, Risa. Îți dorești ca ziua asta să se termine, deci ia-ți medicamentele de seară și dă-te bătută. Dar dacă fac asta, tot trebuie să ajung să adorm și asta înseamnă timp cu gândurile mele și asta nu poate fi sănătos. Sunt chiar proastă. Nici măcar nu-mi dau seama cum voi reuși să adorm.”

Luni dimineață

Deși mă simțeam destul de obosită când a sunat alarma, m-am ridicat din pat și mi-am început ziua. Mi-am pus niște cereale și am luat din dulap medicamentele de dimineață. După terminarea cerealelor am luat una dintre pastilele mele și am înghițit-o doar pentru a spune “Oh, ce porcărie!”, căci am realizat că am luat medicamentele greșite. Am scos din dulap pastilele de seară în loc de cele de dimineață și nu am observat. Din fericire era doar una, dar știam că acest medicament mă va face să mă simt foarte obosită toată ziua. Nu așa am vrut să-mi încep ziua.

„NU-MI VINE SĂ CRED! Dintre toate lucrurile pe care le puteam face, nu pot să cred că am făcut asta. Sunt chiar proastă. Nu sunt o persoană responsabilă. Nu pot face nimic. Asta va face ziua mea și mai grea.”

Mai întâi am fost la clinică pentru stimularea magnetică transcraniană (TMS). TMS este un tratament pentru depresie care este similar cu terapia electroconvulsivă (ECT), dar nu necesită anestezie și nu cauzează probleme de memorie. În timp ce ECT m-a ajutat în trecut cu depresia, aceasta a dus la pierderea memoriei pe termen scurt. Tratamentul în sine mă făcea să mă simt ca și cum aș fi avut o cască strâmtă pe partea stângă a capului și cineva ar fi ciocănit în ea – aici este punctul unde sunt controlate emoțiile.

Ciocănitul durează aproximativ 10 secunde și apoi există o pauză de 30 de secunde. Aceste cicluri durează aproximativ 40 de minute și fac acest lucru cinci zile pe săptămână.

După ce voi finaliza tratamentul de șase săptămâni, acesta va fi urmat de o varietate de alte tratamente.

După aceea, am adesea o ușoară durere de cap și mă simt obosită, dar încă mai pot fi productivă și pot merge cu mășina. În această zi, după TMS, m-am dus direct la programul meu intensiv din ambulatoriu. Mă simțeam epuizată. Am stat la grupurile de terapie intensivă, participam când puteam și am încercat să fac față oboselii.

„Acesta nu este un mod de a trăi. Urăsc asta. Sper ca liderii de grup să nu creadă că sunt nepoliticoasă dacă mă văd căscând și dacă mai iau înca o bomboană pentru a încerca să rămân trează. Mă simt sfârșită. Sunt atât de frustrată cu tot.”

Viața mea este incredibil de dificilă acum. Am investit atât de mult în multe forme de tratament și trebuie doar să aștept. Aștept ziua în care să încep să mă simt mai bine. Aștept să fie mai mult de un moment bun în decursul unei săptămâni. Aștept să simt bucuria, chiar să o simt și să iau parte la ea. Aștept să petrec timpul cu oamenii, să fiu pe deplin prezentă și să fiu un participant activ la relațiile mele. Aștept și voi continua să aștept.

Există o parte din mine care recunoaște cât de important este să încerc modele de tratament noi și de lungă durată. În asta stă speranța mea. Mă voi ocupa de asta, așa cum pot, și voi aștepta.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație