Dormitorul conjugal presupune prezența celor doi soți în egală măsură. Iar faptul că în viața voastră a apărut un copil, nu înseamnă că unul dintre voi trebuie să părăsească acest spațiu intim și să nu-i mai acorde la fel de multă importanță ca și până acum.
După șase săptămâni de la naștere, în timpul controlului ginecologic, medicul mi-a spus că totul este perfect, că m-am refăcut aproape complet și că mă pot reîntoarce în dormitorul conjugal. Nu că l-aș fi părăsit în aceste săptămâni dar ca oricare lăuză am avut interdicție la relații sexuale. De asemenea, m-a întrebat ce metodă contraceptivă prefer, căci este necesar, dacă nu vreau să rămân din nou însărcinată.
Din păcate, și am auzit în multe alte cupluri aceeași părere, după ce stăteam o zi întreagă cu copilul în brațe, nu apucam să dorm mai deloc, noaptea mă trezeam de nenumărat ori, iar când mă uitam în oglindă realizam că mai am foarte mult de lucru pentru ca corpul meu să redevină ce era cândva, a avea relații sexuale cu soțul meu, era ultimul lucru pe care mi-l doream.
Simțeam că tot corpul meu, chiar și părul miros a lapte acru de la nenumăratele regurgitări ale bebelușului, sânii erau gata să-mi explodeze și dacă erau puțin atinși țâșnea laptele matern, abdomenul era format din niște colăcei de salvare care cu siguranță m-ar fi ținut la suprafața apei în caz de pericol, ca să nu mai vorbesc de fața plină de bube și de disconfortul cu care rămăsesem după cezariană. Nu mă simțeam deloc sexy, iar libidoul era la pământ.
Știam și îmi repetam că dacă nu mă preocupă subiectul, dacă nu fac ceva pentru a redeveni sexy și dacă nu-i acord și soțului meu aceeași atenție ca și copilului (într-un mod cu totul diferit, evident), el va acumula frustrări care nu vor face deloc bine relației noastre. Dormitorul conjugal trebuia privit cu același respect, iar relația de cuplu îngrijită mai mult ca niciodată. Așa cum pentru mine începuse o nouă viață de când se născuse copilul, tot la fel și pentru soțul meu apăruseră atâtea lucruri noi cărora poate nu știa cum să le facă față. Respingerea mea era ultimul lucru pe care și-l dorea.
Cu răbdare, înapoi în dormitorul conjugal
Din fericire, am putut să-i explic stările prin care trec și i-am spus că nu e cazul să ne grăbim pentru că eu nu sunt încă pregătiră. I-am propus să încercăm să ne apropiem pas cu pas pentru că intimitatea își găsește locul chiar și în activități simple, nu numai în relații sexuale. Un masaj, o cină în oraș, vizionarea unui film împreună chiar și faptul că ne găseam răgaz 15 minute să stăm de vorbă, erau considerate intimități. A înțeles, a așteptat să mi se regleze hormonii și într-adevăr, încet, încet am ajuns în punctul de plecare. După doi copii, pot spune că primul an de viață al copilului înseamnă nenumărate provocări în relația de cuplu. Concluzia mea este că este necesar un an pentru ca lucrurile să se așeze pe făgașul normal, pentru ca noi să ne obișnuim să trăim unii cu alții și pentru ca cei doi parteneri să devină mai uniți ca niciodată. Nu am așteptat un an pentru a avea relații sexuale cu soțul meu, însă, abia după acest timp le-am savurat din plin, așa cum o făceam la început. Voi când ați reușit să vă reluați viața de cuplu?
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
