Iubirea-n trei

iubire

Ce înseamnă iubirea-n trei?

Ce este iubirea? Când începe și când se sfârșește? Citisem undeva pe internet la un moment dat că „dragostea este atunci când două persoane se privesc îndelung, iar mâncarea lor se răcește. Ceilalți se gândesc mai mult la mâncare.” Vorbim despre două persoane, însă ce înseamnă iubirea-n trei? Nu, nu mă refer la o amantă și nici la un amant. Mă refer la un copil.

Zilele trecute am avut o discuție interesantă cu iubitul meu, care suna cam așa:

–    „Eu nu vreau să facem copii, o să ne certăm cumplit și-o să ne despărțim”.
–    „De ce?”
–    „Pentru că o vei lua razna și toată atenția ta va fi asupra copilului, iar eu o să fiu frustrat și o să caut atenție în altă parte.”

Sunt femeie. M-am revoltat. Instinctul meu matern mă face să mă întreb ce gândire e asta? Cum să nu-ți dorești un copil? Cum să nu te gândești că acel copil este de fapt dovada iubirii voastre?

Cum să te gândești că un suflet vă poate despărți în loc să vă unească? Probabil că și voi sunteți de acord cu mine. Dar dacă totuși are dreptate? Dacă totuși bărbații în sinea lor se simt amenințați de apariția unui copil? În urmă cu câțiva ani, am cunoscut doi tineri care aveau o relație de șase ani, însă nu-și doreau copii. I-am întrebat și am primit același răspuns: “E gelos pe copilul pe care nu-l avem”. Până la urmă s-au despărțit. Ce om egoist, mi-am spus.

Dacă mă uit în jurul meu, cred că este o realitate și poate că este o temă de gândire pentru noi, femeile. Sigur că un copil are nevoie de protecție și atenție permanentă din partea noastră. Sigur că ne dorim să-i oferim tot ce noi nu am avut și să-i fie bine, dar ca să-i fie copilului bine, întâi de toate are nevoie de dragostea între părinți, iar dragostea asta trebuie întreținută. Pe de altă parte, pentru ca un cuplu să funcționeze trebuie să aibă valori comune, dar dacă nu toți bărbații au curaj să-și recunoască temerile? Dacă în ciuda faptului că își asumă rolul de tată, le e incredibil de frică?

Cunosc cupluri care nu au mai dormit niciodată împreună după ce a apărut bebe, or relațiile se sudează atât de bine în alea câteva ore petrecute în brațele celuilalt! Din egoism aș spune că bărbații nu sunt capabili să înțeleagă legătura dintre o mamă și-un copil și dacă nu sunt în stare să înțeleagă, mai bine să facă ce vor ei. Dar am dubii. Cred că iubirea-n trei trebuie să fie egală. Toți trei ar trebui să ofere și să primească în mod egal.

Bărbații au nevoie de certitudinea că rămân la fel de importanți pentru noi…

În general, bărbații nu au partea emoțională atât de bine dezvoltată ca noi și până la urmă este un fapt pe care vrem nu vrem, trebuie să-l acceptăm. Dar pe noi cine să ne înțeleagă când stăm cu burta până la gură și abia dacă mai dormim noaptea? Cine să ne mai înțeleagă în primele zile de alăptat, când ne dor sânii și nu ațipim pentru mai mult de cinci minute?

Haideți să fim sinceri. Nu suntem egali, oricât de mult ne-am dori să credem asta. Noi putem da viață unui copil, ei nu. Dar pe de altă parte și bărbații au nevoie de comunicare, de dovezi de dragoste, de atenție, de certitudinea că rămân la fel de importanți pentru noi, chiar dacă iubirea noastră se împarte la trei. Și până la urmă, poate că oferind vom primi la rândul nostru ceea ce ne dorim: înțelegere, sprijin, dragoste, intimitate.

Deci, ce avem de făcut înainte de a ne hotărî să facem un copil? Să comunicăm, să ne liniștim reciproc, să oferim și să primim încredere, dar mai ales să ne înțelegem unul pe celălalt.

Tu ce părere ai? De ce le este frică bărbaților de astfel de schimbări? Sunt reale temerile lor?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație