Sărbătorile de iarnă – Magie sau Urgie?

Ina Irimia
magia sarbatorilor

Sărbătorile de iarnă sunt menite să ne apropie, să ne insufle spiritul Crăciunului, al empatiei, altruismului, și să ne readucă mai aproape de familie. Totuși, cum se face că pentru unii sunt magie și pentru alții urgie? Cum se face că sunt ani în care abia vă mai vorbiți după revelion? Cum ajungem să ne agățăm reproșuri de gât, în loc de globuri în brad? Cum de ajunge Crăciunul o corvoadă?

Să studiem împreună principalele posibile cauze ale nefericirii aduse în cuplu de ”urgia” sărbătorilor.

Faceți planuri prea ambițioase, sau vă luați după alții.

Popeștii merg în fiecare an la schi în Elveția, și în fiecare an vă invită sau vă povestesc cât de bine s-au distrat. Fără voi. Așa că anul ăsta ați decis – puneți ipoteca în cui, amânați ratele, nu mai luați cauciucuri de iarnă că poate nu ninge prea rău, cumpărați șosete cadou pentru toată lumea și mergeți și voi!
Dar uneori, planurile altora pot fi prea ambițioase pentru realitatea voastră financiară, sau pur și simplu nepotrivite. Popeștii știu să schieze, dar voi? Poate era mai comod să învățați pe la Bâlea Lac mai întâi? Se înțeleg cele două familii, sau doar câte un membru? Ce folos că d-l Popescu și d-l Ionescu sunt amici la cataramă la serviciu, dacă nevestele nu-și vorbesc, iar copiii se bat ca chiorii între ei? Veți avea parte de sărbători botoase și îmbufnate, și de amare reproșuri post-concediu: ”Te-ai dus cu Popescu pe pârtie și m-ai lăsat cu ciumăfaia aia de nevastă-sa! Mi-a făcut capul calendar cu cât de supradotat e fiu-său! Cinci ore am ascultat-o vorbind despre Montessori și Mensa!!”

Un caz aparte este al cuplurilor care refuză cu îndârjire să-și accepte trecerea în categoria părinților. Când vine vorba de distracție, în afara cazului în care aveți cu cine lăsa copiii, vă distrați mai potolit, mai rar și mai scurt decât cuplurile fără copii. E o constatare care, odată acceptată ca firească (așa cum vine o vreme când constați că ești ridicolă în minijupă, să zicem), poate aduce calm și relaxare în cuplu. Puteți să vă faceți în continuare planuri cu tot cu cel mic, dar unele pertinente și adaptate realității voastre. Pe de altă parte, dacă musai vreți să mergeți cu copil de 2 luni în creierii munților la revelion, să dansați până la 6 dimineața și să mai rămâneți și vii a doua zi, ce să zic, mult noroc!

Exagerați cu cadourile

Luna decembrie încearcă greu buzunarele oricui. De la consort și consoartă până la puzderia de moși de la grădiniță, birou -dacă faceți Secret Santa – acasă, mătușa de la Brașov, soacra din Mangalia și bunicul din Ploiești, toți își găsesc izvorul micilor bucurii materiale în buzunarele tale. Și când insiști să dai pe spate sau să epatezi pe absolut fiecare de pe listă, te poți trezi aruncat în neagra prăpastie a depresiei. După euforia cumpărăturilor (să fim darnici, să fim buni!) multe cupluri se angrenează în amare certuri și reproșuri.
Nu te simți dator să îmbogățești lumea de Crăciun cu cadouri. Dacă ți s-a sugerat deja un cadou și simți că nu îți permiți să-l cumperi, fii onest și propune o alternativă, sau oferă-te să contribui la el. Mama soacră a bătut apropouri tot anul că își dorește un Logan pe benzină? Excelent, fă-i cadou prima rată la el sau un pachet cu soluții pentru întreținerea sa. Nu-i nimic romantic să te trezești falit de sărbători, mai ales când cei cărora le cumperi cadouri peste puterea ta de cumpărare îți răspund cu șosete sau mănuși.

Nu îndrăznești să spui ce vrei

Simți că urmează al cincilea parfum primit cadou, și tot ce vrei e un fular și o carte bună? Te ia cu leșin când te gândești că iar ajungi la socri și anul ăsta? Vă pregătiți de zor de plecat la cabană, când tot ce-ai vrea este să-ți împodobești, mamă, bradul în tihna casei tale?
SPUNE-I. Spune-i frumos, fără sarcasm, fără ciudă, dar spune-i odată. De unde să știe, el sau ea, dacă niciodată nu i-ai spus? Fă-ți un plan alternativ, periază-l frumos, ca pe o propunere de business, și oferă-l la schimb. Dacă nu-i spui cu anii, pe de o parte neștiind va continua să ofere acel cadou nepotrivit, sau să propună aceeași destinație. Pe de altă parte, vei continua să aduni resentimente care pot răbufni.

Perfecționismul ne omoară

Bradul e frumos, dar nu-i perfect aranjat, și casa e curată dar geamurile tot mergeau șterse mai bine. Cadoul primit e drăguț, dar tu ai fi vrut parcă altceva (vezi mai sus – SPUNE-I, în afara cazului în care te-ai măritat cu nepotul Mafaldei ), localul de revelion a fost fain dar chelnerul era cam împiedicat. Prețurile au fost bune, dar vinul cam slab, mâncarea a fost ok dar porțiile cam pe sponci. Bunicii sunt înduioșători, dar trăncănesc cam mult, copiii sunt sănătoși dar îți fac capul calendar. Te recunoști? Ești doamna ”Dar”, căsătorită cu domnul ”Totuși”? Nu te poți abține să nu observi cu voce tare fiecare chițibuș? Oprește-te. Firește că există pete și în soare, și firește că oriunde e loc de mai bine. Dar fă în așa fel încât de sărbătorile din anul acesta, binele să pornească din tine.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa