Cum poate un soț să îi ușureze viața soției

Cristina Călin, redactor
viața soției

Copiii ne țin ocupate în majoritatea timpului petrecut acasă. Fie că strângem după ei, fie că îi hrănim sau ne jucăm cu ei, sunt dedicate lor. La finalul zilei suntem epuizate fizic și emoțional. Pe lângă copii, mai există și soțul despre care studiile spun că ar fi ceva mai stresant decât cei mici. Trebuie să recunoaștem, fără să devenim dramatice, că viața soției este mai complicată decât cea a soțului!

Aproape jumătate dintre mamele participante la un studiu din 2017 spun că soții lor sunt o sursă mai mare de stres decât copii. Și nu vorbim aici despre o presiune de nivel mediu, ci una de 8,5 pe o scară până la 10.

De ce este bine ca tatăl să se implice în viața copilului poți citi și aici.

Cum au ajuns partenerii noștri într-o situație așa ingrată? E simplu! Femeile fac în general toate treburile care țin de casă și este greu să fii zen când copiii te trag de haine că vor să se joace, tu tragi de cratițe și aspirator, iar soțul trage de butoanele de la telecomandă în căutarea unui film care să-l relaxeze. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Ohio a arătat că mamele au mai puțin de o oră timp liber, pe când tații au aproape două. Cum să nu fii stresată, mai ales când nu faci un singur lucru, ci ești un fel de Napoleon jonglânnd între teme, gătit, rufe și ordine?

Mamele nu îndeplinesc mai multe sarcini în același timp doar o dată, ci cu 10 ore mai mult decât tații, în fiecare săptămână, după cum au calculat specialiști de la American Sociological Review. De aici se nasc și tot felul de sentimente negative, stres și conflicte în familie.

Lucrurile se pot schimba, iar tații au resursele necesare pentru a face ca nivelul de stes al mamelor să se micșoreze. Nu e nevoie să mișcați munții din loc, ci de treburi simple.

Schimbă scutecele

Nu doar că vei salva mama de o sarcină, dar vei crea o legătură mai strânsă cu copilul. Studiile arată că atunci când tatăl îmbăiază, îmbracă sau schimbă scutecul bebelușului și-l apropie sufletește foarte puternic. Impactul se va vedea și când cel mic va deveni adult, pentru ca va dori să se implice și el în creșterea propriului copil, având modelul tatălui său.

Implică-te în mai multe treburi gospodărești

Împărțitul sarcinilor din casă în mod perfect egal nu este posibil, dar ar trebui să încerci să înclini balanța cât mai mult în dreptul tău. Poți încerca să gătești cina câteva seri pe săptămână, să aduni rufele uscate, să dai cu aspiratorul măcar o dată pe săptămână. Nu doar că mama va fi mai relaxată, dar și relația voastră va fi mai bună.

Ascultați-le

Uneori o mamă nu are nevoie decât să fie ascultată în timp ce se plânge. Vrea să știe că cineva o înțelege că are prea multe de făcut și să îi spună că nu se întâmplă nimic grav dacă nu termină toate treburile. Întreab-o în fiecare zi dacă are nevoie de ajutor și ce poți face pentru a-i ușura viața.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa