De ce e greșit să forțezi copilul să fie ”cel mai bun”. Ce spune Alfie Kohn

”Copilul meu e cel mai bun din clasă! Al meu e cel mai talentat la fotbal! Al meu face 6 activități extrașcolare! Al meu citește de la 5 ani!”.

Ce spune Alfie Kohn despre presiunea părinților asupra copiilor

De multe ori când mă întâlneam cu alți părinți auzeam cât de grozavi sunt copiii lor. Nu e nimic rău în a-ți lăuda copilul. Dar oare toți sunt cei mai buni la ceva? Oare e ceva greșit dacă fetița mea nu este cea mai bună, ci este doar bună?

Vă recomandăm și cartea “Pedepsiți prin recompense”, scrisă de Alfie Kohn, care se poate cumpăra de  AICI

Presiunea celor din jur este foarte mare.

Când toți copiii sunt extraordinari, iar eu nu am cu ce să mă laud, am impresia că am eșuat ca părinte. Aș vrea să pot să spun și eu despre copilul meu că este cel mai bun, măcar la o singură activitate. Însă în palmaresul nostru sunt deja câteva activitați începute la care nu numai că nu a excelat, dar a și renunțat.

Cu toate astea, dacă mă gândesc mai bine, faptul că un copil este cel mai bun la o anumită activitate sau materie, nu garantează că va avea succes in viată. E posibil ca, pe măsură ce crește, acea activitate să nu i se mai pară interesantă. Sau să descopere alte activități mai atrăgătoare. În afară de asta, cum putem măsura succesul și ce inseamnă el pentru un copil?

De multe ori am văzut copii care priveau îngroziți către părinți când trebuia să își spună rolul la serbare.

Era clar că nu o făceau cu plăcere, ci doar pentru că voiau să nu iși dezamăgească părinții. Sau am văzut copii care participau la competiții sportive și, în cazul în care pierdeau, se temeau de reacția părinților. Cred că dorința de a fi cel mai bun nu vine de la copii. Ei sunt fericiți să facă o activitate pentru plăcerea pe care le-o oferă, nu pentru a avea neaparat success.

Prin urmare, datoria mea de părinte este sa găsesc acele activități care îi produc bucurie fetiței mele și să o încurajez să le practice, necondiționat de ambiția de a fi cea mai bună.

Iar asta pot să o fac doar dacă stau de vorbă cu ea, îi ascult dorințele și o încurajez.

Oricât de mult mi-am dorit eu să fiu o cântareața celebră, nu este sănătos să încerc să îmi trăiesc visul prin fetița mea. Poate ea nu este pasionată de muzică și va face din asta o carieră doar ca să mă mulțumească pe mine, fără a avea nici o altă bucurie. Iar eu nu vreau ca ea să ajungă un adult neîmplinit profesional.

Vă recomandăm și cartea “Pedepsiți prin recompense” care se poate cumpăra de  AICI

Important este să văd ce anume îi place ei.

Iar asta nu pot să o fac decât dacă o expun la cât mai multe experiențe.  Sigur nu iși va dori să facă echitație, de exemplu, dacă nici nu știe de existența acestui sport.

Citind din sfaturile lui Alfie Kohn, m-am hotărât să fac această expunere treptat. Să o duc la 4-5 activități simultan este prea mult. Cred că ar trebui să mă limitez la 2 activități, pe o perioadă determinată, după care să vedem în ce măsura mai prezintă interes pentru ea. Dacă nu va arăta interes pentru nici una din cele două activități, putem să le schimbăm cu altele.

Este greu să aleagă din atât de multe posibilitați pe care le au copiii din ziua de azi, dar nu e nimic în neregulă dacă renunță. Toate sunt experiențe, pâna la urmă. Și poate nu a fost ceva potrivit pentru ea.

În plus, cred că pot să îmi dau seama cu aproximație în ce direcție trebuie să ne îndreptăm, în funcție de abilitățile fizice sau intelectuale ale sale.

Vorba lui Einstein: “Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se cățăra în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.”

Prin urmare, cu răbdare și perseverență, testând și văzând ce îi place fetiței mele, sigur voi găsi acea activitate sau materie școlară care să o pasioneze. Iar apoi, cu pasiune și muncă, va putea să devină bună, dacă nu chiar cea mai bună într-un anumit domeniu.

Oricum, pentru mine este și va fi mereu cel mai bun copil pe care aș putea să îl am!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()