„Credeam că depresia este o născocire de lăuză, medicii m-au făcut să o simt din plin”

poveste de depresie postnatală
Mama a rămas mirată când medicul ginecolog, care a găsit-o plângând, a întrebat-o dacă a fost atentă cu neonatologul.

În campania de conștientizare a depresiei mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm o nouă poveste de depresie postnatală, trimisă de o cititoare care a dorit să își păstreze anonimatul. Redăm povestea mămicii, așa cum a fost scrisă de ea: 

”Da, este o poveste nefericită, dar cu un final fericit. Am născut normal, la termen, într-un spital de stat din București unde echipa medicală care m-a asistat la naștere a fost de nota 20. Nu credeam în depresia postpartum, mi se părea o nascocire, ifose de femeie lăuză. Numai că eu am simțit-o din plin și s-a instalat fix in spital, ”cu ajutorul” cadrelor medicale, și aici mă refer la neonatologi.

Pe lângă faptul că nu îmi explicau pe îndelete cum să atasez copilul la sân, veneau asistentele și își dădeau cu părerea despre cât lapte am sau dacă am sau n-am… mă bulversau, mi se părea că nu sunt capabilă să am grijă de copil.

Fetița, suspectată de talasemie

Celelalte mame din salon născuseră toate prin cezariană și mă priveau puțin suspect, vorbeau între ele, iar când le ceream câte un sfat mă ignorau total. Ceea ce nu știau ele (probabil că de aceea m-au exclus din grup) este că și eu am fost programată la cezariană, dar mi-a venit sorocul mai devreme.

Apogeul l-am atins în a treia zi după naștere, în ziua în care trebuia să ies din spital. Neonatoloaga a intrat val vartej în salon, nu s-a prezentat, s-a uitat puțin la copil și a plecat. Pur și simplu nu mi-am dat seama dacă este doctor sau asistentă, acum toate arată la fel. A trimis o asistentă după o oră să-mi spună că nu ies din spital pentru că bebelușa e prea albă și blondă. Oricum, mă întrebau în continuu cu cine seamană așa blonda și îmi spuneau că e cam albă.

Ginecologul m-a întrebat dacă am fost atentă cu neonatologul

Mi-au luat copilul, i-au facut ecografie transfontanelară și mi-au spus că are un mic șănțuleț pe creier, scizură interemisferică. Am început să plâng și, în acest timp, a venit și ginecologul la control să vadă cum mă simt. I-am povestit și m-a întrebat dacă am fost atentă cu doamna doctor.

După ce am fost atentă cu doamna doctor, la o jumătate de oră am plecat din spital. Problema este că, odata ajunsă acasă n-am uitat nici de talasemie, nici de șănțulețul de la creier. Analizele de sânge făcute în ziua externării au arătat că nu are talasemie, dar ecografie transfontanelara se face abia la 3 luni.

Trei luni de chin

Trei luni în care n-am dormit, am luat sedative, am pierdut lactația încă de la trei săptămâni de după naștere, am slăbit, plângeam, mă gândeam în continuu la ce e mai rău, la cât sunt de vinovată pentru ce ar putea avea bebe, mă gândeam la ce o să fac după ce voi afla diagnosticul.

După trei luni am făcut ecografia cu inima cât un purice și cu lacrimi în ochi. Când doctorul mi-a zis că măsuratorile se află în parametri normali, am izbucnit în plâns.  Doctorul m-a întrebat cine m-a speriat așa…

Asadar, pentru o mamă aflată la prima naștere, și nu numai, fiți mai blânde, mai empatice. O femeie lăuza ia de bună orice vorbă, mai ales despre copilul ei”.

Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de depresie postnatală, te invităm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()