5 alimente care ne cresc puterea de concentrare

Raluca Dumitrică
Nuci si seminte
Seminţele şi nucile sunt o sursă excelentă de vitamina E

Alimente care ne ajută să ne concentrăm la treburile zilnice

Nuci si seminte / Totul despre mame
Seminţele şi nucile sunt o sursă excelentă de vitamina E

Ai zile în care simţi că nu te mai poţi concentra pe activităţile zilnice de la birou? Treci prin momente în care ți-e greu să te concentrezi atunci când porţi o conversaţie? O explicație ar fi putea fi carenţele alimentare, dar şi un stil de viață agitat. Ca să remediezi această problemă poţi apela la o soluţie simplă şi sănătoasă: să începi să consumi alimente care îţi măresc puterea de concentrare, în paralel cu introducerea unui program adecvat de somn. Specialiştii ne sfătuiesc să dedicăm zilnic aproximativ opt ore odihnei.

Puterea de concentrare poate scădea din pricina unei diete precare

Stresul este şi el un alt mare duşman al concentrării. În momentele în care eşti foarte stresat, stai din ce în ce mai prost la capitolul organizare şi nu mai reuşeşti să duci la bun sfârşit sarcinile pe care le ai de îndeplinit. Remediul optim pentru stres este  meditaţia, care este o soluţie excelentă care ameliorează şi reduce anxietatea.
De vină pentru lipsa ta de concentrare poate fi şi folosirea prea multor gadgeturi în acelaşi timp. În această categorie intră telefonul mobil, computerul şi tableta. Deoarece eşti mereu tentată de a te concentrat pe mesajele emise de acestea, rişti să-ţi pierzi din abilităţile de a asculta şi de a fi atent la cei din jurul tău.  Alte persoane, însă, pot pune lipsa de concentare pe seama unei diete necorespunzătoare. S-a observat că persoanele care sar peste micul dejun nu reuşesc să dea randament la şcoală sau la birou. Totodată, persoanele care au o dietă din care lipsesc acizii graşi monosaturati (omega 3 şi omega 6) riscă să se confrunte cu declinul rapid al funcţiei cognitive, adică să îmbătrânească intelectual.
Per ansamblu, ca să îţi îmbunătăţeşti puterea de concentrare contează foarte mult să faci nişte schimbări în modul de viaţă: să dormi atât cât trebuie, să diminuezi nivelul de stres şi să ai o dietă corectă.

Include în meniul tău zilnic 5 alimente minune care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti puterea de concentrare!

5 alimente importante pentru sănătatea creierului

1. Cafeaua. Nu există nicio substanţă minune care să-ţi îmbunătăţească răbdarea, dar, din fericire, există o substanţă care va reuşi să-ţi îmbunătăţească puterea de concentrare: cofeina. Potrivit studiilor, această substanţă miraculoasă poate îmbunătăţi memoria de scurtă durată şi poate stimula părţi ale creierului care au rol în concentrare şi în memorie. Pentru că e solubilă, cafeina ajunge repede în sânge (în aproximativ 30-45 de minute), iar efectele sale încep să se dispară după trei-patru ore. Nu exagera, totuşi, cu consumul de cafea, ci încearcă să te rezumi la o ceaşcă, cel mult două pe zi. Dacă nu vei reuşi să te abţii, rişti să obţii exact efectul invers şi chiar să devii dependentă de cofeină.

2. O sursă excelentă de proteine asociate cu îmbunătăţirea puterii de concentrare este peştele. Acesta este bogat în acizi Omega 3, care sunt esenţiali pentru funcţionarea bună a creierului şi pentru dezvoltarea acestuia. Printre beneficiile acizilor se numără diminuarea riscului de demenţă şi de accident cerebral, încetinirea declinului psihic şi deţinerea unui rol vital în îmbunătăţirea memoriei. Ca să putem să ne bucurăm de toate acestea, medicii ne recomandă să mâncăm peşte de două ori pe săptămână ca să menţinem puterea de concentrare.

3. Afinele. Afinele sunt superfructe pentru creier, conform studiilor întreprinse. Este suficient să mănânci o porţie de afine la prânz şi concentrarea şi atenţia ta vor fi îmbunătăţite, iar efectul se va vedea timp de patru ore. Acest lucru este posibil datorită antioxidanţilor din afine care stimulează circulaţia sângelui şi a oxigenului către creier şi reuşesc să ţină mintea în alertă. Totodată, afinele sunt recunoscute pentru rolul lor de a proteja creierul de acţiunea oxidantă a stresului şi reduc riscul apariţiei unor boli ca Alzheimer şi demenţă.

4. Seminţele şi nucile sunt o sursă excelentă de vitamina E. Această vitamina este un antioxidant asociat cu diminuarea riscului de îmbătrânire cognitivă prematură. Pe lângă vitamina E, nucile mai conţin şi vitamina B, magneziu, dar şi Omega 3, care susţin funcţiile sistemului nervos. Nu uita să introduci în alimentaţia zilnică nuci, migdale, alune, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de susan sau nuci pecan, precum şi unturi nehidrogenate, aşa cum sunt untul de migdale sau untul de alune. Poţi să consumi nucile şi seminţele fie crude, fie lejer prăjite, dar nu trebuie să conţină multă sare.

5. Aproape la fel de bun ca afinele, când vine vorba despre sănătatea creierului, este avocado. Acesta este un fruct care conţine grăsimi monosaturate, cu rol foarte important în buna circulaţie a sângelui şi, implicit, cu rol în menţinearea unui creier sănătos. Avocado mai are printre proprietăţi faptul că ajută la scăderea tensiunii arteriale, ştiut fiind că hipertensiunea este un factor de risc pentru buna funcţionare a creierului.

Andreea Marinescu/andreearaicu.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa