Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 19

jurnal-de-sarcina-la-a-treia-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: “Mă cunosc bine, nu voi scăpa de ritualul cuibăritului impus de hormoni”

Vacanţele copiilor nu coincid cu vacanţele părinţilor. Vacanţele copiilor sunt zilele pline ale părinţilor. Când nu e vacanţă, dimineaţa muncim la foc automat, să putem termina (aproape) tot până ajung copiii acasă. Apoi, chestii casnice, adică tot un fel de muncă. Plus lecţii. Plus joacă. Plus încă nişte alte lucruri de neîncadrat în vreo categorie dar care ne duc, epuizaţi, spre ora 10 în noapte.

Acum încă e vacanţă. Ultima săptămână de pauză înainte de cea de dinaintea naşterii, care nici nu se pune, pentru că va fi cea cu zugrăvitul, amenajatul şi alte de-ale cuibăritului. Mă cunosc bine, nu voi scăpa de ritualul impus de hormoni. Şi îmi place. Am amintiri dragi din fiecare perioadă de nesting prin care am trecut.

Gravidă în şapte luni, singură într-o căsuţă mică, soţ plecat toată ziua la muncă, prima sarcină. Hoooopa, sus pe scaun – una, două, trei mişcări cu trafaletul. Şi jos, înmoaie în vinarom, scurge, hoooopa, sus pe scaun, din nou. Încet, încet am zugrăvit camera lui bebe, cu răbdare şi bucurie. Asta şi exerciţiile Kegel m-au ajutat să nasc în două ore de la primele contracţii. Şi covorul pe care l-am frecat centimetru cu centimetru înainte cu o zi de naştere. Sau poate cei 24 de ani pe care îi aveam atunci?

700 de kilometri dus – întors pe drumuri naţionale, însărcinată în 39 de săptămâni. A doua sarcină. Cinci zile de spitalizare. Un coşmar. O aiureală fără sens pe care nu o înţeleg nici acum. „Mergi să naşti la Târgu Mureş, să poată fi operat copilul imediat după naştere” vs „Nu vă putem provoca naşterea, e riscant, nu operăm copilul decât după câteva luni, în funcţie de mai multe lucruri.” Regim de carceră, o singură ecografie, procedura standard zilnică – ascultatul burţii cu pâlnia, ca în 1950. Întors acasă, buimăceală, haos, ne-am apucat să construim isteric un dulap într-o debara! Cu mâna noastră, cap-coadă. De parcă toată şansa la viaţă a copilului ce urma a se naşte stătea în existenţa dulapului ăla. Am născut montând uşi şi dibluri.

Acum încă mă tem să mă gândesc cum vom amenaja locul lui bebe trei; unde vom pune pătuţul, unde dulapul… Parcă e prea devreme. Mi-am mai aşezat un prag de linişte: ecografia morfologică de cinci luni. Am văzut de curând pe facebook o fotografie a unei amice, însărcinată în zece săptămâni: îi cumpărase bebeluşului primul body. Aş vrea să am curajul şi încrederea ei…

E încă vacanţa copiilor iar asta înseamnă că nu pot lucra nimic. M-am ascuns în muncă în ultimele trei luni şi jumătate, ceva ce nu mă caracterizează. Dar ce mai rămâne la fel atunci când primeşti o bucurie şi un şoc deopotrivă? M-am ascuns de mine şi de fricile mele în muncă. Sunt epuizată. Pentru a-ţi învinge teama ai nevoie de o cantitate enormă de energie, e o luptă permanentă şi uneori sisifica. Mă îmbrac în to do-uri, în cărţi frumoase şi filme uşoare. În fotografii şi poveşti, în vorbe între prieteni, în rugăciuni şi încrederea că Cineva mă vede şi ştie tot. Tot un fel de cuibăreală, premergătoare celei din casă. Primeneala şi alintul sufletului; buzunarele mele interioare sunt pline cu mici jucării care mă bucura: o broşă cu o rândunică roz, un pix cu pastă portocalie, o agendă verde, o pereche de căşti albastre, pentru muzica Keith Jarrett, câteva bloguri, o coroniţă de lavandă. Nimicuri. Chiar şi la muncă mi-am adunat doar proiecte care mă bucură mult.

E încă vacanţă şi mă uit la copii, la cât de mari sunt şi cât de veseli şi îmi spun că am aici tot ce îmi trebuie pentru a fi fericită, dar că dacă voi mai primi în primăvara încă un bebe, o bebeluşă mică, voi fi şi mai, şi mai, şi mai fericită! Şi mă mai uit la Degeţica şi îmi aduc aminte de pronosticul medicilor şi îmi creşte încrederea că va fi bine şi de data asta. La Petru mă pot uita numai ridicând privirea, e deja cu un cap mai înalt decât mine; asta îmi face inima să bubuie tare şi să mă umflu în pene – „Doamne, eu l-am făcut aşa mare?!” Ei, atunci tot eu o voi face şi pe bebeluşa asta mare. Mă uit la ei amândoi şi mi-o închipui şi pe ea jucându-se printre ei. Zâmbesc. Ce spun eu „jucându-se”? Realizez dintr-o dată că atunci când ea va avea trei ani, Petru va avea cincisprezece! Un adolescent, o fetiţă la vremea tantrumurilor şi o alta cu nevoi speciale. Vai, mamă! Maaaammăăăă!

Până atunci însă mai e ceva, multe nopţi de nesomn, multe zile de gingii umflate şi primii dinţi, multe bucurii şi râsete şi examenul de capacitate şi primele iubiri şi încă multe ore de terapie şi multe altele pe care încă nu le ştim, deopotrivă frumoase şi ale noastre, pe care abia le aştept.

Bebeluşa mişca energic în burtica; loveşte şi se învârte aşa de puternic încât orice asociere fetiţă-balerină iese din discuţie. Nu-i nimic, sunt şi alte stiluri de dans. Nu toţi putem fi Maia Plisețkaia, unora ne stă mai bine deghizaţi în Akram Khan. Atâta vreme cât încă putem dansa, nici nu contează cum o facem.

 

Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:

Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 18

Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 17

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 16

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 15

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 14

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 13

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 12

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 11

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 10

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()