Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 32

jurnal-de-sarcina-la-a-treia-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: “Stau de paisprezece zile numai în casă! Îmi vine să smulg tencuiala de pe pereţi de nervi!”

Aş şterge din calendar ultimele două săptămâni! Să nu mai existe, să le uit, să le schimb cu unele de vacanţă la mare; sau cu zile de weekend; sau măcar cu unele mai banale, dintr-o săptămână cât se poate de obişnuită.

Uitându-mă în urma peste ce am notat în telefon în săptămâna ce a trecut (la laptop cine să mai ajungă?!) am găsit aşa:

  • Stau de paisprezece zile numai în casă! Îmi vine să smulg tencuiala de pe pereţi de nervi!
  • Nu mai suport să aud plânsete!
  • Cine a inventat tusea pentru gravide? Dar gripa?
  • Am aşteptat o iarnă întreagă să văd şi să miros copacii în floare. Din spatele ferestrei şi cu nasul înfundat nu miros nimic. Singurul pom în floare pe care îl văd e un cireş, cam la o sută de metri de balconul meu.
  • Sarea pe piept e cea mai tare!
  • Nu mai pot!
  • Unde e bona magică?
  • Camerele de gardă sunt populate cu cei mai proști medici.
  • Vreau să nasc odată. Am obosit de răuri şi răceli şi greţuri şi tot. Îmi vine să plâng.

Două săptămâni încheiate petrecute în casă… Ultima oară când am ieşit afară era altă lună! Am plânsul în gât şi mă abţin cu greu să nu fiu cea mai oribilă scorpie, deşi asta îmi vine. Am nervii întinşi, sunt frustrată şi amărâtă. Mă simt mai mult bolnavă decât gravidă.

Dintâi a fost Vlad bolnav. Eu cu stări de greaţă şi dureri pelviene puternice. Apoi a fost plecat din oraş, prilej cu care Degeţica a hotărât să îşi lase baltă sistemul imunitar şi să cadă la pat preţ de şapte zile: plâns fără oprire zi şi noapte, febră, topit pe picioare, băut doar apă, tuse cumplită şi iar febră şi iar plâns. Căratul ei în braţe dintr-o parte în alta a casei m-a procopsit pe mine, într-o primă fază, cu nişte contracţii puternice. Stai la pat dacă poţi. Noroc că aveam no spa în casă. Petru, de la cei doisprezece ani ai lui, a făcut cumpărături, a ajutat la schimbat paturi pline de muci, a dus, a a adus, a pus, a scos, a făcut tot ceea ce eu nu am putut face. Un om mare mic.

De ceea ce îţi frică, de aia nu scapi. Culmea optimismului. După zece zile de „carantină” între toţi ai mei, am căzut la pat. Dureri de oase şi febră, ca la carte. Dar cel mai cumplit – o durere groaznică de piept şi sinusuri. M-am ţinut tare două zile (cu ceaiuri cu miere şi lămâie) după care am clacat într-un plâns de mireasă. Îmi era atât de dor de soare şi de pomi înfloriţi şi de păsări! În schimb eu zăceam în casă fără să pot înghiţi nimic, sufocându-mă cumplit.

„Sună-l pe doctor şi întreabă-l dacă bebe e bine, dacă îl afectează cu ceva gripa mea.” Asta e gândul care mă termină, în pauzele dintre două puseuri de febră. Când primeşti vestea că în sfârşit eşti din nou însărcinată, după altele două pierdute; când vezi că depăşeşti cu bine primul trimestru, când fiecare ecografie morfofetală nu arăta decât bine şi un bebeluş care se dezvoltă; când, de la săptămână la săptămână, îţi învingi teama că ceva atipic şi neprevăzut se poate întâmpla; când compari ecografiile de la ultimă sarcină cu cele de acum şi singura concluzie e că sunt incomparabile; când se întâmplă toate acestea începi să prinzi curaj ca de data asta te poţi bucura, deşi nu prea mai ştii cum se face. Dar măcar eşti dispus să reînveți. Aşa încât o gripă, în opt luni de sarcină, îţi cam strică planurile şi buna dispoziţie, optimist vorbind. Realist – te aruncă într-o spaimă mare…” dacă…” Dacă e un virus care îmi afectează copilaşul exact acum, pe ultima sută de metri. Nu se poate…!

Caut pe internet (ca o gravidă novice) „gripă sarcina”. Dau peste tot felul de înţelepţi, unul dintre ei chiar mare profesor pe la Iaşi, care îmi spune că o gripă în ultimul trimestru de sarcină poate da malformaţii cerebrale bebeluşului. Un altul susţine chiar că poate provoca autism infantil. Aici am început să am dubii şi să închid din zecile de pagini web deschise.

„Sună-l pe doctor şi întreabă-l dacă bebe e bine, dacă îl afectează cu ceva răceala mea.” Aşa aflăm că o răceală de numai câteva zile şi febra 38 de grade nu afectează bebeluşul cu nimic, mai cu seamă cu cât e deja mare. Medicul face recomandarea de a merge la totuşi la Spitalul de boli infecţioase, să fim siguri.

Dar cum să ajungi la spital, când Degeţica e tot fără vlagă în pat, tot cu febră şi tot curcubeul de manifestări specifice tulburării de procesare senzorială pe care durerile de oase şi gât le isca? Eu abia mă pot mişca spre baie, burta doare cumplit de la tuse… Adoptăm poziţia omului civilizat: sunăm la camera de gardă a Spitalului Matei Balş, explicăm ce şi cum şi întrebam, umili, ce putem face, în ideea în care vom chema un laborator de recoltare mobil aşa încât să evităm atât expunerea la alte „infecţioase” de la camera de gardă cât şi tot haosul pe care l-ar fi presupus îmbrăcatul şi transportul a doi oameni care nu visează decât pat răcoros şi penumbră. Răspunsul camerei de gardă: „Nu ştiu despre ce vorbiţi, nu înţeleg la ce vă referiţi”…

Acesta a fost momentul în care mi-am spus: gata, Ruxandra, e o răceală luată de la copii şi nu ai motive de frică. Ceaiuri, miere, lămâie şi sare pe piept în continuare şi fără frică până în săptămâna 40!

Gândul săptămânii: nu toate leacurile „băbeşti” sunt bune în sarcină, dar sarea caldă e antitodul suprem pentru tuse. Am zis!

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 31

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 30

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 29

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 28

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 27

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 26

Jurnal de sarcină la a treia: Saptamâna 25

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()