Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 14

jurnal-de-sarcina-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: „Am refuzat să fac triplul test. Nu mă interesează să ştiu riscul de sindrom Down sau de defect de tub neural.”

„Molia din genul Cyana îşi construieşte pupa într-o cușcă țesută din firele de păr sau spinii pe care îi are în stadiul de omidă. Fiecare bară transversală este consolidată cu fire de mătase, rezultând o cuşcă dintr-o sită cu ochiuri pătrate. La final, omida se aşează în centrul construcţiei, suspendată, înconjurându-se de un strat-tampon de mătase. Deşi aparent fragilă, construcţia este extrem de solidă şi rezistentă, revenindu-şi cu uşurinţă la forma iniţială şi, totodată, protejând omida dinăuntrul său, atunci când este călcată de animale. Cu toate acestea, în ciuda proprietăților fizice puternice, cuşca nu este complet protejată de alţi „prădători”, în special de paraziţii care îşi pot depune ouăle în interior, înainte ca întreaga construcţie să fie finisată, atacând în cele din urmă pupa.”

Citesc despre molii şi structurile lor uimitoare în timp ce aştept să iasă Degeţica din intervenţia stomatologică. Asistentele trec pe lângă mine şi zâmbesc spre burta mea. Degetul meu arătător e transpirat, aşa că nu pot da scroll pe ecranul telefonului cu uşurinţă. Fotografii cu structuri arhitecturale absolut fantastice, proiectate parcă de cei mai buni artişti ai lumii mi se afişează pe ecran. (Din când în când am impresia că o aud plângând. Îmi doresc ca sedativul să îşi facă efectul cât mai bine, să nu se trezească în timpul intervenţiei)

Structuri perfecte, fotografiate sub microscop şi mărite de până la 22 milioane de ori îmi arată cât de mici suntem, dar cât de mari şi importanţi ne credem. Ţesături perfecte, din mătase şi fire de păr, construcţii mai înalte de zece ori faţă de gâza ce le-a ridicat, mici palate, ridicate din propriile secreţii, din fire de pământ sau bucăţele de frunză. Bijuterii minuscule, planurile unui arhitect genial. (Îmi imaginez cum aleargă dormicumul prin venele ei subţirele, cum ajunge în buchetele de flori mici celulare din creierul ei, pe care îl ştiu aproape pe dinafară din cele cincisprezece ecografii şi RMN-uri. Da, celula nervoasă seamănă cu o floare strălucitoare. Anestezicul se târâie spre miezul ei şi o linişteşte pe Olga. Picături reci mi se preling pe coaste. Intervenția e făcută atent într-o sală de anestezie a unei secţii de cardiochirurgie. Asta îmi dă o linişte, ştiu că orice i s-ar întâmpla, cu inimioara ei aşa cum este, ar fi pe mâini bune.)

În chip tainic ni se ţes copiii înăuntrul nostru şi nici măcar cât o molie nu avem vreo contribuţie. Nu construim nimic. Îi aşezăm mai mult sau mai puţin conştient înăuntrul nostru şi aşteptam să treacă cele nouă luni. Nu putem face nimic în plus.

Am refuzat să fac atât bitestul cât şi triplul test. Nu mă interesează să ştiu riscul de sindrom Down sau de defect de tub neural. Am o prietenă dragă a cărei fetiţă are sindrom Down, am multe cunoştinţe ai căror copii au trisomia 21. „Bună, eu sunt Rareş şi am avut o problemuţă când eram mai mic.” Aşa am făcut cunoştinţă cu cel mai vesel copil în scaun rulant pe care l-am văzut vreodată. Rareş are un zâmbet care te face să îţi fie ruşine că te plângi că nu vine autobuzul sau merge netul prost. Rareş are spina bifida.

Pentru că celălalt bebeluş e încă înăuntrul meu, rezultatele unor astfel de teste ar fi oricum irelevante. Nu aş putea ştii cu precizie de unde provin datele, de la copilul sănătos, rămas în evoluţie, sau de la cel a cărui inimioară s-a oprit.

Viaţa mea se ţese la fel de miraculos şi surprinzător printre vieţile acestor copii şi părinţii lor. Nu m-aş fi gândit vreodată că aşa vor fi zilele mele. Ei şi Olga au scos din mine cantităţi de iubire şi putere pe care aş fi fost invidioasă zece ani în urmă. Nu mă interesează rezultatele bitestului. Nu mă mai tem de greu şi ştiu că fiecare copil cu nevoi speciale te duce într-un loc atât de magic pe care nu îl poţi descrie şi pe care ceilalţi, care nu au ajuns acolo, nu îl pot pricepe. „Marta e într-o fază foarte, foarte bună! A început să facă spontan, după cinci ani de terapie, ceea ce face un bebeluş de cinci luni.” Mă bucur cu lacrimi când citesc ce îmi scrie o prietenă pe chat. Pentru noi, asta e un progres, un semn bun. Suntem nebunii lumii ăsteia şi puţini ne înţeleg. Chiar şi medicul care îmi urmăreşte sarcina se uită puţin într-o dungă atunci când îi spun că nu mă interesează rezultatul testelor genetice în acest moment, că nu voi întrerupe sarcina în nicio condiţie, că sindromul Down nu este cel mai rău lucru de pe lume, că oricâte zile ar avea, tot copilul meu va fi.

Singurul lucru pe care vreau să îl ştiu este dacă organele interne sunt ok, nemalformate. Asta tot ca să pot şti cum să intervenim medical la naştere, în cazul în care… Totul e ok până acum. Nu mint. Îmi doresc enorm să am un copil sănătos. Dar asta nu schimbă cu nimic alegerea mea.

În chip tainic îşi ţes gazele căsuţa, la fel cum se ţese şi copilul ăsta înăuntrul meu, la fel cum se târăşte anestezicul prin venele cât un fir de mătase ale Degeţicăi. Am încredere în medici, în experienţa lor, în anii lor de şcoală.

Și, în plus,  cum aş putea să nu am încredere în cel care a învăţat şi o amărâtă de molie să îşi ridice o construcţie perfectă, pe care ar invidia-o orice arhitect?

Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu toate episoadele:

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 1

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 2

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 3

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 4

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 5

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 6

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 7

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 8

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 9

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 10

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 11

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 12

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 13

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()