Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 15

jurnal-de-sarcina-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: „Mă înfăşor în mine şi în gândurile mele.”

Distanţa dintre tine şi lume pe care o pune o sarcină. Similitudinile dintre femeia gravidă şi mamiferul gestant. Dintre corpul viitoarei mame, plăpând şi transparent până mai ieri şi pupa viitorilor fluturi, ţesătura păianjenului pe care îşi depune ouăle, cuiburile căptuşite ale păsărilor. Departe de lume, aproape de viaţă.

Mă înconjor în văluri, valuri şi volute de linişte, de alb, de tăceri şi de distanţe. Mă înfăşor în mine şi în gândurile mele de femeie plină pe dinăuntru de viaţă, gânduri puse la păstrare din vremea celorlalte sarcini. Stau mai mult întinsă, în giulgiurile astea de muţenie şi vorbesc cu mine, cea de acum doisprezece ani, de acum opt ani.

„Ce mai faci, cum o mai duci?” mă întreabă Cealaltă, cea de demult.

„Sunt bine acum… am fost destul de rău. Ştii, după ce ne-am despărţit ultima oară nu a fost foarte uşor, am fost puţin pe lumea ailaltă, am cunoscut urâtul şi puştiul şi frică de moarte şi boala… Acum sunt bine.”

„Aşa deci”, zice Cealaltă, cu blândeţe. „Mă chinui să închei o poveste, continui eu, să o scriu altfel, să o fac să fie bine, cu happy-end, ca în filmele americane, doar ştii că eu filme de artă nu pricep, a şaptea ramură a frumosului e mută pentru mine, aşa încât încerc să termin povestea asta cu sarcina ca într-un film de Hallmark, banal, simplu, predictibil, cu audienţa generală, fără drame, fără plânsete, despre care oamenii să îşi amintească numai atât: „Filmul ăla în care actriţă principală purta o rochie verde”. Cealaltă zâmbeşte şi lângă ea e bine.

Mă îmbrac în valuri de linişte, abia mai vorbesc cu cineva, în afară de mine şi de Cealaltă, aştept albul de afară, de început de iarnă. Stau între albul gândurilor, albul pereţilor, albul tăcerilor. Mi-e teamă că dacă vorbesc, dacă spun cuiva toate spaimele, toate coşmarurile care mă bântuie uneori, dacă răspund întrebărilor pe care le primesc, de genul ce spune doctorul, cum te simţi, ce analize ţi-a dat să faci sparg straturile de bine care mă înconjoară. Fiecare răspuns la fiecare întrebare îl văd că pe o fisură în nimicul ăsta în care mi-aş dori să trăiesc până în săptămâna 40, nimic în care să nu exist decât eu şi bebeluşa mea, să ne creştem una pe alta, eu pe ea spre viaţa, ea pe mine spre un sine puţin mai primenit, mai senin.

Nu multă lume ştie încă de sarcină aşa încât îmi curg mesaje pe telefon sau mail sau Facebook; ei sunt foarte departe iar eu îmi fac încet, încet curajul să răspund la câte un sms, scuzându-mă că îmi este cam rău, că am o perioadă mai grea acum, dar voi da eu semn, că sunt gravidă. După care vine o tăcere iar după tăcere vin felicitările, puţin timide, puţin întrebătoare.

Sunt zile în care vorbele „o să fie bine” mă fac să bufnesc în plâns, mă dor. Cum adică, o să fie bine? Aş vrea să îi întreb: ce vrei să spui? Că nu va fi ca Olga? Dar Degeţica mea e perfectă, e minunată aşa cum este şi niciunul nu înţelegeţi asta, pentru că nu aveţi curajul ei, nu puteţi duce viaţa pe care ea o începe în fiecare zi râzând şi împărţind „te iubesc”- uri bisilabice tuturor. Ce înseamnă pentru voi va fi bine, ce vă închipuiţi când spuneţi că eu voi fi bine? Sunt mai bine decât am fost vreodată, copilul ăsta m-a transformat în tot ceea ce îmi doream a fi când eram adolescentă, într-o femeie, într-un om puternic, care nu se teme să îi fie frică şi să găsească soluţii, care spune „te iubesc” atunci când o face pentru că ştie că poţi muri oricând, într-o clipă.

Cu ceva ani în urmă, într-o iarnă, peste o cafea fierbinte, îi explicam unui prieten, cu gesturi largi şi râsete, cum îmi percep eu corpul şi puterea mea cea nouă de când sunt mama de două ori şi încă mama de copil cu nevoi speciale. Îmi bombasem pieptul ca în Stan şi Bran, mâinile îmi desenau un fund imens, mă ridicam pe vârfuri şi încercam să îi construiesc prietenului meu imaginea negresei Mammy din „Pe aripile vântului”. Mă simțeam uriașă, puternică, de neoprit. El se strica de râs şi făcea enorme exerciţii de imaginaţie să îmbrace o femeie mică, slăbănoagă şi roşcată într-o una imensă, pufoasă, cu voce groasă şi tulpan pe cap. Şi singura chestie neagră din camera aia era doar cafeaua, în marea aia de alb de afară. Albul şi liniştea pe care le caut şi acum, să îmi ţes copilul în ele, să fie bine, să se nască la primăvară, în alte valuri şi văluri şi volute, colorate în lila şi verde şi turcoaz, în nisipiu de plaje pustii şi în albastru de Marea Neagră.

Va urma!

Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 10

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 11

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 12

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 13

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 14

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()