Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 31

jurnal-de-sarcina-la-a-treia-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: “Aş vrea să nu am burtă ori să am o bonă magică măcar o oră astăzi. Am contracţii puternice de ieri.”

E abia zece dimineaţa şi Olga plânge deja de două ore. Aş vrea să simt ce e în mintea sau corpul ei măcar preţ de o secundă. Pentru că Vlad a plecat încă de cu noapte şi pentru că bebeluşa mi-a dat ghionturi fără oprire, nu am dormit decât câteva ore şi alea sparte ba de mersul la toaletă, ba de Olguța care s-a trezit pe la patru şi nu a mai adormit decât spre dimineaţă. Nu reuşesc să îmi dau seama dacă plânge de somn, de interdicţie la desenele animate sau o doare ceva. Încerc să îi pun termometrul, dar urlă ca şi cum i-aş smulge unghiile. Îmi vine să înjur toate mizeriile pe care le ştiu, de nervi pe o situaţie care mă sperie: dacă are totuşi ceva?! Află, Ruxandra, de la un copil care nu vorbeşte, de ce urlă și de ce stă cu mucii în gură de două ore!

Aş vrea să nu am burtă ori să am o bonă-magică. Măcar o oră astăzi. Dorinţe mai-mult-decât-magice. Apa din piatră seacă mai iese, bonă pentru copii cu nevoi speciale, ioc!

Vlad e plecat preţ de patru zile şi nu pot decât să mă bucur de bucuria şi liniştea lui. Are atâta nevoie! A dus multe în casa asta în ultimele luni: copiii miraţi şi mofturoşi la gândul că vor avea o surioară („Ia-mi acum un cadou mare, te rog, ştiu că nu veţi mai avea timp de mine după ce se naşte bebe” sau plânsul Degeţicăi din fiecare dimineaţă, la gândul că o abandonăm la centrul de terapie); spaimele mele, stările mele de rău, zecile de drumuri pe care a trebuit să le facă în locul meu. Mi-l închipui în liniştea casei în care va sta zilele următoare şi îmi e tare drag. Am speranţa (egoistă) că se va reîntoarce cu bateriile încărcate, aşa încât să mai poată suporta toanele hormonilor de sarcină şi a celor post partum din următoarele luni. Măcar el să fie cu minţile la locul lor. Alor mele le-am dat termen iulie – ziua mea – să se primenească şi să revină la ceea ce au fost.

Trebuie neapărat să chem un curier care să preia colete restante de zile bune. Îl mai amân încă o oră, sperând că în şaizeci de minute voi apuca totuşi să îmi schimb bluza plină de muci şi lacrimi. Aş vrea să trăiesc în universuri paralele – să fiu aici dar şi într-o grădină, la soare, fără niciun copil prin preajmă, cu un pahar de vin şi o ţigară în tihnă. SF! „Scifi”, cum a spus Petru dimineaţă. „Se-fe”, l-am corectat eu, primind drept răspuns o îmbufnare şi o repetiţie: „scifi!”. Ce e în neregulă cu copiii ăştia?! Am nervii întinşi şi de Petru îmi e cel mai milă. În capul lui se sparg mereu oalele Olgăi…

***

Acum ştiu de ce plânge Degeţica de patru zile în continuu, zi şi noapte, cu foarte mici pauze: e gripă. O dor oasele, o doare capul, o doare gâtul, e înfundată şi nu poate respira. Pentru copiii cu tulburare de procesare senzorială durerile fizice sunt cel mai cumplit lucru ce li se poate întâmpla. Îi sperie cumplit, le simt la intensitate de o sută de ori mai mare decât noi, ăştilalţi; o banală usturime în gât pentru ei este tortură. E sfârşită de plâns şi nu mai vrea să înghită niciun analgezic sau antitermic. Spaima mea cea mai mare: să nu leşine de nemâncată! De patru zile bea doar apă. Atunci va trebui să chem salvarea, să ajungem la spital, la perfuzii, la medicii care nu ştiu cum să se poarte cu un copil nonverbal, cu SPD. Va fi o tortură pentru ea şi simt că îmi vine să fug pe câmpii, în altă ţară, una care are spitale cu secţii pentru copiii cu nevoi speciale. Sunt nedormită, furioasă şi deprimată.

***

Azi s-a întors Vlad. I-am „pasat-o” pe Olga. Îmi e dor de zâmbetul ei, pe care nu l-am mai văzut de cinci zile. Doamne, copiii făcuţi la tinereţe sunt cel mai de preţ lucru în viaţa unui om! Dacă nu îl aveam pe Petru cu mine zilele astea nu ştiu cum aş fi trecut peste ele! A fost mâna mea dreaptă, ba chiar şi picioarele mele: a făcut cumpărături, a liniştit-o pe Olga la două noaptea, mi-a făcut sandvişuri când nu m-am mai putut ridica de jos. Am contracţii puternice de ieri. Degeţica o fi ea uşurică, dar douăsprezece kilograme sunt, totuşi, o greutate, pe care a trebuit să o car în braţe dintr-o parte în alta, ea nemaiavând putere să meargă acum. Mă gândeam cu groază că dacă mi se declanşează travaliul nici măcar la spital nu pot merge. Ce să fac cu ei doi?! Cui i-o las pe Olga?

Acum stau întinsă, am luat deja no-spa, mi-am pus căştile. Îmi doresc să nu mai aud plânsete măcar o jumătate de oră. Poate mâine Olga va mânca măcar puţin iaurt…

Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 30

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 29

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 28

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 27

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 26

Jurnal de sarcină la a treia: Saptamâna 25

Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 24

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 23

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 22

Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 21

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()