Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 4

jurnal-de-sarcina-la-a-treia-totul-despre-mame

Jurnal de sarcină la a treia: “Suntem ceea ce ne amintim” (Nichita Stănescu)

Amintirea grădinii din spatele blocului în care am crescut până la şase ani; amintirea primei rochii cu spatele gol; amintirea primei îndrăgosteli; prima ţigară; primul salariu; prima vacanţă în afara ţării; primul concert live; prima noapte “acasă la noi”. Port cu mine amintiri plăcute şi amintiri dureroase. Imagini care mă alină sau care mă bântuie. De unele sunt conştientă, pe altele le întrezăresc abia când dor prea tare. Ceea ce îmi amintesc despre lume şi despre mine însămi mă modelează ca om, ca femeie, că mamă.

Primul test de sarcină pozitiv. Aveam douăzeci şi trei de ani. Nu sărbătorisem încă nici măcar nunta de hârtie. Ce îmi amintesc din acea zi: o ceartă cu o vecină de bloc sărită de pe fix; frig; o vizită la prietena mea cea mai bună; iarăşi frig – în casă; vorbele unei colege de liceu, rămasă însărcinată în primul an de facultate, care mi-au revenit atunci în minte: „două liniuţe, clar”. Două liniuţe… El, pe canapeaua noastră de catifea crem. Acum zâmbesc la amintirea asta. Canapea crem şi două liniuţe – ce glumă bună! Expresia feţei lui când i-am spus, din pragul sufrageriei. Încerc să îmi amintesc de ce nu am intrat în cameră înainte de a-i spune. Oare ce simţeam? Câteva zile după, ne uitam unul la altul lung şi parcă nu ne venea să credem. Hotărâsem cu ceva vreme înainte că ne dorim copii. Că vrem să ne dăm unul celuilalt câte o bucăţică din noi. Două liniuţe. Şi acum, ce? Când le spunem părinţilor, prietenilor? Ce avem de făcut în continuare? Ce ne dorim, fetiţă sau băiat?

Primele nopţi acasă cu bebe au fost cele mai frumoase şi cele mai grele. Am trecut prin toate „ritualurile”: spălat la popou de şapte ori pe noapte, după fiecare pipi, până ne-am prins de ce se numeşte „scutec absorbant”. Pândit zeci de minute, să vedem dacă bebe mai respiră. Adormit nespălat-nemâncat-îmbrăcat lângă puiul de om care zâmbea prin somn. Ţinut de mâna peste căpşorul lui mic, cu teamă să nu îl storcim, cumva, din greşeală.

Corpul meu cel nou, de femeie, în oglindă. La fel, fără kilograme în plus, numai cu două trei vergeturi pe ici, pe colo. Mai străin, mai plin, mai singur. Mai cu dor de nopţi de nesomn la El în braţe. Mai alinat de sânii plini la care se ghemuia o părticică din iubitul meu.

Apoi bebe doi, fetiţa noastră mică, şi tot ce a urmat: bucuria, durerea, speranţa, căderea în lumea cealaltă. Corpul meu care m-a trădat. Sânii mei care i-au refuzat laptele. Durerea pe care mi-o provocam singură, ca pedeapsă pentru că am născut un copilaş bolnav, care se va chinui toată viaţa- cucuie făcute în tocul uşii, dureri surde în burta lovită prea des. Corpul meu care a dispărut încet, încet.

Suntem ceea ce ne amintim. Nu îmi amintesc aproape nimic din primii cinci ani de după naşterea fetei mele. Vid. Vă mai amintiţi întrebarea celebră: „Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?”. Nimic. Nu am existat. Morţii nu mai există decât în amintirile celor ce i-au iubit. Probabil că el m-a iubit, de vreme ce la un moment dat am hotărât să lăsăm durerea şi frica la o parte şi să mai încercăm o dată să ne împlinim visul de a avea o casă cu mulţi copii. O dată… Și apoi încă o dată… Două sarcini pierdute.

Suntem ceea ne amintim. Îmi amintesc că după a doua sarcină oprită în evoluţie nu mi-a mai fost frică de nimic. Doar mă durea gândul că nu va mai fi niciodată bucăţica aia de viaţă crescând înăuntrul meu. Un paradox: fiecare sarcină pierdută m-a ajutat să mă împac cu corpul meu, să înţeleg cât suferă, să îl accept aşa „imperfect” şi să îl iubesc. Să fiu mândră de el!

Păstrez fiecare test de sarcină pozitiv. Fiecare dintre cele patru perechi de liniuţe roz m-a definit ca femeie, ca om, într-un fel sau altul. Poate şi ca mamă. Le păstrez într-o cutie micuţă, de carton, imprimată cu model de Crăciun: globuri şi beteală. Acolo îmi ţin eu amintirile celor mai intime cadouri pe care mi le-a făcut iubitul meu.

Astăzi am mai aşezat în micuţa cutie încă unul – două liniuţe roz, în care pâlpâie, slab, o speranţă: Bebe trei.

Va urma!

Citește și:
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 1
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 2
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 3
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 5
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 6
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 7
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()