Episodul 160: Coaforul naște monștri

jurnal

Ce face o mamă când copilul vrea să meargă la coafor? Deci ce face? Vă spun eu! Îl duce la coafor!

– Ce vrei să faci la coafor?

– Să-mi fac o freză, mami!

Hmmm, hai s-o vedem și p-asta, mi-am zis. L-am luat de mână, am ieșit din casă și am plecat la pas prin cartierul elegant (NOT) în care locuim. Găsim o frizerie, deci nu coafor, și intrăm.

Un domn și doamnă tundeau de zor, fiecare cu clientul lui. Ne promit amândoi, aproape în același moment și cu aceleași cuvinte, că următorul va fi Victor. Ne punem pe așteptat.

După câteva secunde, Victor mă trage de mânecă și-mi spune că el vrea să-l tundă doamna. Peste câteva minute, mai apare un client – un băiat de vreo 17-18 ani care cere și el „un tuns”.

Frizerii termină în același timp și următorii clienți, Victor și băiatul, se pun pe scaune. Victor la doamna, băiatul la domnul. Victor cere o freză mai scurtă, dar să fie frumoasă. Musai să fie frumoasă, pentru că lui nu-i plac lucrurile urâte.

Doamna se pune pe tuns, Victor se pune pe făcut mutre în oglindă. Mai niște buze de pițipoancă, mai niște ochi încrucișați, mai o limbuță scoasă în colțul gurii, mai un zâmbet ghiduș. Mașina tundea, mâinile mergeau, clienții se admirau de mama focului în oglindă.

Dacă te întrebi de unde cunoaște Victor conceptul de pițipoancă, citește și Episodul 139: Să nu creştem piţipoance!

– Să-mi iei și din ăsta de sus, să nu mi-l lași așa lung.

Victor era un client hotărât, știa clar ce vrea. A pus-o în temă pe doamnă că urăște uscătorul de păr, deci să aibă grijă să nu-i dea cu apă pe păr. I-a mai spus că în zona urechilor se gâdilă:

– Dar stai liniștită, ți-am spus doar ca să știi. Nu trebuie să te grăbești, că poate îmi tai urechile.

Doamna râdea. Râdea și domnul. Râdea până și băiatul care nu scotea niciun cuvând. Dăduse comanda la început și domnul frizer știa ce are de făcut.

După ce i-a terminat freza, Victor a început să se admire și mai abitir în oglindă, moment în care, nu știu cum, a ajuns să se întoarcă și să-l vadă pe clientul de alături. Băiatul comandase o freză modernă. Știți tunsorile acelea: ras pe laterale și în partea de sus, părul ridicat ca un măturoi.

Victor al meu se oprește, se uită mai bine, apoi îl fixează cu privirea în oglindă. Ce-i drept, și eu mă uitasem cu coada ochiului, în repetate rânduri. Băiatul arăta ca un cap de pensulă. Dar eu n-am zis nimic. Victor, în schimb, n-a stat nicio secundă pe gânduri că vocea lui a răsunat în toată încăperea:

– Îîîîîîî, ce urât te-a tuns pe tine! Trebuia să stai la doamna, te făcea mai frumos!

Nimeni n-a fost în stare să zică ceva. Înclusiv doamna, singura care izbucnise în râs, s-a oprit în momentul în care și-a dat seama că râde singură.

Victor, aproape conștient că ceva n-a fost în regulă, a încercat s-o dreagă:

– Ce? Am zice ceva rău? Am zis doar că l-a tuns urât.

Și-l întreabă pe bietul om:

– Ție îți place?

– Da.

– Asta e important…

Îmi venea să fac plecăciuni! Pfffu, uite cum a dres-o el. Dar Victor a adăugat imediat:

– Să-ți placă o freză chiar dacă e urâtă.

Mai avea să zică și „asta înseamnă să fii mafiot!”

Un alt text care se potrivește pe post de concluzie: Episodul 124: Când îmi vine să îi bag şosete în gură copilului.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()