Episodul 13: Unde dă mama, crește. Pe bune?

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Ieri nu l-am dus la grădiniţă. Nu m-am dus nici eu la muncă. Am sunat să mă învoiesc pe motiv că am copilul bolnav. În realitate, copilul n-avea chef. N-avea chef nici să se trezească, nici să se îmbrace, nici să se spele. Se trezise cu fundul în sus:

– Nu vlau duc niţă azi. Azi tau tatasă. Tunt muminte tatasă! (Nu vreau să mă duc la grădiniţă azi. Azi stau acasă. Sunt cuminte acasă!) şi spunea asta în timp ce arunca toate hainele din dulap nervos nevoie mare că el nu vrea să iasă din casă.

Nu voia şi pace! Eu, conștiincioasă, am insistat. L-am luat uşurel, hai că stai puţin azi, că vin repede să te iau, că mă ceartă şeful meu dacă nu ajung la serviciu. Când a văzut că nu prea are şanse a schimbat strategia. S-a întins în pat, şi-a pus mâna la cap şi mi-a zis.

– Bonav eu, doale tale capu, am bebă. Bebe taci ceai! (Bolnav eu, doare tare capul, am febră. Trebuie să faci ceai!)

Mincinosul s-a şi blegit, încercam să îl iau să-l ridic din pat şi el se lăsa de pe o parte pe alta, ca o cocă moale.

L-am ridicat cu forţa, fază la care şi-a scos colţii şi m-a muşcat de mână. Dar m-a muşcat atât de tare încât am văzut negru în faţa ochilor, moment în care am uitat de toate principiile mele şi mi-am ieşit din fire. L-am apucat de braţul stâng şi i-am tras două palme la fund.

El a început să plângă, iar mie mi se s-a rupt inima. Am ieşit din dormitor şi am plâns şi eu. M-am simţit mizerabil. De asta am și rămas acasă. El a plâns până s-a calmat, la fel şi eu. Apoi a fost cooperant, dar deja era prea târziu ca să-l mai duc la grădiniţă, iar eu nu mai aveam putere să merg la birou.

Acum mi se pare că se uită la mine cu teamă. Nu vreau să-mi educ copilul prin forţă, aşa cum au făcut părinţii mei. Cred că totul se poate rezolva cu vorba bună, dar uite că eu nu m-am putut controla. La naiba!

Despre cum a fost crescută Mama lui Victor puteți citi și aici.

Am avut un eşec, acum mă simt vinovată. Înainte de culcare, i-am cerut să mă ierte…

Simt că cele câteva palme m-au azvârlit pe treptele cele mai de jos ale meseriei de părinte.

Oare o să mai urc vreodată înapoi?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()