Episodul 134: Parenting în ţara morţii

Mama lui Victor
jurnal-vacanta-totul-despre-mame

 

Tac. Tac de o săptămână. Era trecut de miezul nopții când Victor se foia pe noptieră (de când nu mai doarme pe mine, în toiul nopții se deplasează cu perna pe noptiera de lângă pat și își continuă somnul acolo). Mi-a fugit somnul și, după încercări eșuate de a adormi la loc, mi-am luat laptopul cu gândul că îmi voi pune un film prost la care să adorm. Dar am apucat să intru pe Facebook și să văd. În fața mea se derula nu un film prost, ci unul de groază. Un film în care multe mame au rămas fără copii, mulți prieteni au rămas fără prieteni, mulți copii au rămas fără părinți, mulți frați au rămas fără surori, multe surori au rămas fără frați, noi toți am rămas fără ei…

Nu-mi pot reveni din șoc. Nu mă pot aduna. Nu pot funcționa normal. Am crezut că îmi voi reveni după câteva zile, dar se pare că m-am înșelat. Mă gândesc numai la ei… Și cel mai mult mă gândesc la mamele tuturor celor care s-au dus. Nu știu de ce… Poate pentru că m-am proiectat pe mine ca fiind o mamă libertină și pe Victor un copil în care am încredere totală.

Da, dacă Victor ar fi fost adolescent și ar fi vrut să se ducă la concertul acela, eu l-aș fi lăsat să se ducă. Pentru că mi se pare (sau, cel puțin, mi să părea) că o mamă trebuie să-i dea frâu liber copilului. Da, vine un moment în care puiul începe să zboare din cuib. La început, până se învață cu zborul, poate îl vei lega de picior. Dar după ce va zbura bine și va fi sigur pe el, vei desface legătura și îi vei da libertate deplină. O vei face pentru că știi cum zboară, pentru că știi sigur că l-ai învățat tot ce trebuia, pentru că ești sigură pe el. Și ești sigură pe el pentru că ți-ai dat toată silința, te-ai dăruit cu totul, te-ai sacrificat în cele mai nebănuite forme, ai făcut toate eforturile ca el, copilul tău, lumina ochilor tăi, să ajungă un om cu care să te mândrești.

Mă uit la mine… Mă uit la cât de mult lucrez cu mine să fiu o mamă bună pentru Victor. Devorez toate cărțile de parenting, încerc să învăț să nu țip, să nu-mi pierd controlul, mă străduiesc din răsputeri ca el să nu cunoască pedepsele, șantajul, cuvintele urâte… Și nu numai eu! Toate prietenele mele fac asta. De câte ori ne întâlnim vorbim despre asta: ”Și tu cum faci să nu țipi când face furculița trambulină și aruncă piureul în pahar?”

Abia acum realizez că am căpătat o obsesie față de ideea de parenting și ne concentrăm atât de mult pe noi și pe copii, încât am uitat de ce e afară. Am uitat de ce se întâmplă dincolo de ușa casei noastre. În casă facem parenting și afară ne mor copiii…

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa