Episodul 137: Mama, acest comandament de iarnă

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Seară de iarnă, frig afară, cald și dezordine în casă. Plus un copil cu chef de alergat, spart nuci, cocoțat pe minge, lego, macao, v-ați ascunselea și am uitat ce mai era. În orice loc din casă aș fi încercat să mă deplasez, trebuia să calc pe lego, domino, bani de la Monopoly, nisip kinetic și mărgele.

Îmi tot repetam că trebuie să mă calmez, că nu e prima dată când se întâmplă așa. La naiba, am experiență! Și degeaba!

Tot încercând să mă liniștesc, am început să strâng ușor, ușor din lucruri.

– Ce faci, mami?

– Eh, uite, culeg nuci de cocos! I-am răspuns eu printre dinți.

– Ceeeee? Nuci de cocos?? Vreau și eu să culeg!

A venit și i-am prezentat nucile de cocos, bananele, portocalele, merele, cartofii și strugurii, adică mingile, lego, cărți de joc, domino, mărgele etc. Am avut o sesiune rapidă și amuzantă de strâns jucăriile. Ba chiar a fost și educativă toată treaba asta pentru că am vorbit despre legume, fructe și anotimpuri, am cântat un cântecel cu toamna harnică și de toate darnică. Perfect a fost! Uite cât de simplu era, mi-am zis. N-ar fi putut să-mi vină ideea asta mai devreme?

Dar pentru că tot eram cu chef de treabă, am aspirat peste tot, apoi am decis să schimb și lenjeria. Nu știu voi cum sunteți, dar pentru mine schimbatul lenjerie e un fel de epilare cu smoală. Pune-mă să schimb lenjerie și e ca și când mă trimiți la tăiere! Și la toată această lehamitea aceasta s-a mai adăugat, de acum câțiva ani, alt stres: un copil care crede că e distractiv un cearșaf de pus pe pat. L-am rugat chiar înainte să mă apuc de operațiune să mă lase să fac totul în liniște, nu i-am cerut nimic, doar să mă lase în pace.

– Da, mami, sigur te las, cum să nu te las?

Și m-a lăsat. Și ce bine a fost! Am reușit să bag și pilota și când atingeam așa, ca o cameristă perfectă, să nu mai fie nicio cută – era patul perfect. Și era gata să fie și seara perfectă, dar a venit copilul cu un sac de gunoi negru și bombat, deci plin cu ceva, că nu se vedea cu ce, a țopăit direct în mijlocul patului și a deșertat sacul:

– Acum a venit iarnaaa! Ningeeeee!

Și a nins cu muuuuuulte piese de lego prin tot patul și pe tot parchetul.

Ce să vă spun… am luat pilota aia de fiecare colț, ca să nu cadă prea mult lego pe jos (ca și când ar mai fi contat) și am plecat cu ea la bucătărie, unde am deșertat ”zăpada” în coșul de gunoi. A fost tot ce am putut eu să fac în momentul acela, pentru a nu răcni ca un leu în turbare. Era și safe pentru lego, pentru că abia schimbasem sacul de gunoi, dar a fost și practic.

După ce am făcut asta, m-am așezat pe scaun, cu pilota pe genunchi și am stat. Mă uitam în gol și respiram adânc. Imediat, a început să-mi pară rău pentru ce-am făcut… Mă pregăteam să merg să-mi cer scuze, când Victor a venit peste mine:

– Mamiiii, zăpada nu se aruncă la coș pentru că se topește și se face apă.

I-am zis că am greșit, n-am știut că se topește. A râs un pic de mine și mi-a atras atenția să mai învăț.

Of, Victore, dacă ai ști tu cât mă zbat să învăț! Dacă ai ști tu cât mă străduiesc să nu mai fiu precum comandamentul de iarnă – veșnic nepregătită și luată prin surprindere. Partea bună e că, atât pentru comandamentul de iarnă, cât și pentru mame, după fiecare iarnă urmează o primăvara și așa avem parte mereu de noi începuturi.

Tot ceea ce putem să facem e să ne dorim ierni cât mai ușoare.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()