Știți diminețile acelea de iarnă când te trezești mereu cu un așa entuziasm de îți vine să te bagi în burduful pernei și să te pierzi printre fulgi? Noroc că nu sunt fulg (nici pe departe), că aș fi dispărut demult!
Dar există și dimineți în care te trezești chiar înainte să sune ceasul și te gândești cam ce-ai putea să faci ca să mai recuperezi din toate lucrurile care te depăseșc zilnic. Eu aveam în plan să-mi tai unghiile. Nu mi-am terminat bine gândul, că s-a ridicat Victor și s-a pus peste mine ca un pui de maimuțică. Nu-l mai pot ține pe mine așa cum îl țineam când era mic, dar e atât de bine să-l simt înfășurat pe trupul meu! Savuram momentul cu toată ființa când am început să simt că ceva umed și cald mă inundă pe umeri, pe piept, pe gât… Mda, Victor vomita peste mine.
Nu are sens sa povestesc mai departe, cert că am ajuns la spital pentru că nu se oprea din vomat. O injecție, o perfuzie finuță și regim.
Problema apare din altă parte. De la „Ce i-ați dat, doamnă, să mănânce?”
Și aici vine partea interesantă. Doamna, adică eu, ce credeți că a făcut? A cedat farmecelor micuțului manipulator aseară și i-a luat crenvurști pe principiul „tati îmi ia, tu nu-mi iei niciodată, ție niciodată nu-ți pasă ce vreau eu”. Și atunci am cedat și am vrut să fiu și eu bună (așa ca tati).
Am fost bună cu patru cârnăciori plini de bunătate, care m-au înâlțat pe culmile parentingului. Ba chiar ajunsesem niște concluzii profunde cum că, de multe ori, putem fi buni făcându-le rău copiilor noștri.
Am recunoscut în fața cadrelor medicale că i-am dat copilului mezeluri și, de unde mă așteptam să fiu certată la modul „Da` ce-ați avut, doamnă în cap?”, copilul a fost cel care a fost certat: „Ia zi tu, puiuț, mai mănânci crenvurști de-acum? Să nu mai pui gura pe așa ceva, că uite ce pățești”
Mă uitam la micul om care zăcea întins pe un pat de spital cu acul înfipt în mână și cu perfuzia la cap și încercam să-mi dau seama cam e ce în mintea lui în acel moment.
– Da, n-o să mai mănânc!
– Păi să nu mănânci! Să-i zici lu` mami să nu-ți mai dea așa ceva!
– Îi zic, îi zic!
Mă întrebam mirată cum de nu m-a luat nimeni în șuturi până acum?! Cum de nu mi-a zis nimeni nimic?!
– Așa ne batem joc de copii și dup-aia îi aducem la spital! zise doamna asistentă uitându-se cu fruntea încruntată la mine.
Ei, așa mai vii de acasă! Bingo! Asta e țara mea!
Și uite cum i-am făcut eu rău încercând să fiu bună. Am pierdut bătălia pentru mama cea bună, dar am câștigat războiul împotriva mezelurilor pentru că Victor a zis că nu se va mai atinge de așa ceva!
