Nu știu ce mi-a venit să-l duc pe Victor la Muzeul Antipa atunci când mi-a cerut să mergem să vedem minimale (animale). Am zis să nu mai batem drumul până la ZOO – unde ajungem de două, trei ori pe lună – și să mergem undeva mai în centru. Proastă idee.
– Lasă, mami, de data asta mergem la muzeu. Să vezi câte animale o să vedem acolo!
– Daaa? Melgem la moseu? La atest moseu sunt multe minimale? (Daaa? Mergem la muzeu? La acest muzeu sunt multe animale?)
– Da, foarte multe.
– Vlau văd multe minimale.
La bilete era deja coadă, dar Victor a stat foarte liniștit. După ce am luat bilete am intrat imediat. Am început cu peștii, iar copilul a început cu întrebările:
– Atești pești tau în ael? Atești pești nu mitcă? Unde noată ei? Pi sus? (Acești pești stau în aer? Acești pești nu mișcă? Unde înoată ei? Pe sus?)
– Ăăă….
Nici nu apucam să formulez în cap un răspuns, că el punea deja o tonă de alte întrebări:
– Mami, atești pești nu sunt avevălați? (Mami, acești pești nu sunt adevărați?)
– Ăăă, păi să vezi… Ăăă…
Regretam clipa în care îmi trecuse prin cap ideea de a-l aduce la Antipa. Doamne, ce-o fi fost în capul meu? Pe măsură ce avansam, intram în panică. Am trecut de pești și am dat să mă bucur, dar n-am avut timp pentru că:
– Mami, nici ateste minimale nu mitcă? De ce nu mitcă? Sunt puțin moalte? (Mami, nici aceste animale nu mișcă? De ce nu mișcă? Sunt puțin moarte?)
După care s-a lipit cu nasul de o vitrină timp de vreo 10 minute. 10 minute de care am vrut să profit și să-mi croiesc în cap o explicație pe înțelesul lui. Tot n-am avut timp:
– Mami, ateste minimale nu mitcă diloc. Sunt pia moalte! (Mami, aceste animale nu mișcă deloc. Sunt prea moarte!)
Ah, ce bine, a ajuns singur la concluzia asta, mi-am zis. După care el a luat-o la fugă din vitrină în vitrină și urmărea să vadă dacă vreun animal schițează vreo mișcare.
– Nici atesta nu mitcă. Și atesta e molt. (Nici acesta nu mișcă. Și acesta e mort.)
Mai rău era că începuse să le spună și altor copii:
– Nu tebe mai uiți la atest minimal. Este pia molt. Megi cu mine găsim un minimal avevălat? (Nu trebuie să te mai uiți la acest animal. Este prea mort. Mergi cu mine să găsim un animal adevărat?)
Și adunase o mică ceată de pitici care porniseră să caute animale adevărate.
La un moment dat a cedat și m-am pomenit cu el plângând cu lacrimi de crocodil (din ăla adevărat):
– Nu mai vleau văd minimale moalte! Nu-mi place minimalele atestea. Vleau minimale vii… (Nu mai vreau să văd animale moarte! Nu-mi plac animalele moarte! Vreau animale vii…)
Am ieșit cu el urlând în brațe din muzeu. S-a potolit afară când a văzut ce-și dorea:
– Uite, vesi? Chine avevălat. Vesi? Mitcă. (Uite, vezi? Câine adevărat. Vezi? Mișcă.)
Bine că n-au eutanasiat câinii comunitari, că altfel nu știu pe unde scoteam cămașa.
Și aventurile continuă în episodul următor, pentru că Victor nu se plictisește niciodată.
