Tramvai, oră (prea) matinală. Aglomerat. Oameni abătuți în drum spre ale lor. În huruitul tramvaiului, începe să se dezvolte, la câteva scaune depărtare, în spatele meu, o discuție:
– Merge la școală, doamnă dragă?
– Nu merge săracu’…
– Da’ câț’ ani are?
– A făcut șapte astă iarnă.
– Și nu-l dai la școală?
– Nu-l dau, că n-am bani. La școală îți trebe bani. Io n-am…
-Fata mea, du-te și dă copilu la școală! Unde stai?
– Aci, unde face tramvaiu curba.
– Du-te, fata mea, și dă copilu la școală, că e păcat de el. Nu-ți trebe bani, du-te la școala aia dă după curbă, aia cu jucăriile alea, e și grădiniță, da o să vezi că afișu cu înscrierile. Știi să citești?
– Nu știu… Nici io n-am școală…
– Păi, vezi, fata mea, la ce e bună cartea?
– Nici io n-am făcut și am rămas așa înapoiată, da nu lăsa copilu’ așa. Ce dacă tu n-ai carte? Ce dacă? Ce dacă sântem țigani? Nu trebuie să fim și înapoiați. Du copilu’ la școală. Du-te acolo la directoare și vorbește cu ea. Și du-te la birou la asistența socială, îț arăt io unde e. Te duci acolo la camera șapteșpe, scrie pă ușă, te învăț io. Și vorbești cu doamna aia de acolo, că te ajută. Îți dă ajutoare, îți dă caiete, cărți, pentru copil. Tre să te duci cu nește acte, da te duci, faci tot ce zâce ea și dai copilu la școală, că e păcat dă el.
– Nu mă duc io…
– Fata mea, ba tu să duci, că tu ești mama lui. Ascultă la mine, că io sunt bătrână. Ia și dă copilu’ la școală. Du-te la școala aia și vorbește cu directoarea. E o femeie extraordinară. Io o știu, că am fost să-l înscriu și io p-ăla mic al fie-mii. Directoarea e o femeie dă nota 20. Te primește, primește și țigani. Îți zic, e o femeie jos pălăria. Să nu-ți fie rușine că ești țigancă și nu știi carte. Du-te și vorbește cu ea, spune-i că tu nu știi, că nu te descurci, dar că vrei să dai copilu’ să învețe carte.
– Nu știu…
– Du-te, fata mea, du-te! Du-te acu’! Mai încolo o să-ți pară rău. Tu știi ce rău îmi pare mie că n-am făcut școală? Nu rămâneam așa înapoiată. Io știu, ție ți-e rușine, da să ții minte dâ la mine, fata mea: dacă ești țigan, nu tre să fii și înapoiat. Du copilul la școală. Io cobor aici! Gândește-te la vorbele mele…
Nu știu dacă ea se gândește, dar eu încă mă gândesc la vorbele acelea. N-am mai auzit de mult un discurs așa de convingător… Cum să vă spun? Convingător până la lacrimi. Și din care avem cu toții de învățat, chiar dacă ne-am înscris copiii la grădiniță, școală, afterschool…
Citește și: Nu mă joc cu tine, ești țigan!
Nu uita să ne dai un like pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai interesante articole pe care le publicăm!
