Episodul 186: Mandatul meu de mamă

jurnal

 

Mă gândeam aseară cum ar fi să candidez la Primărie. Mi-aș trânti și eu o campanie pe Facebook, aș scoate un slogan așa, din poignet, cum am văzut eu că se face și gata. Votați-o pe mama!

Chiar mă gândeam ce aș face dacă m-aș trezi la Primăria Bucureștiului. Să fiu primar zic, că de trezit, mă pot trezi și acum dacă mă duc diseară și mă culc pe-o bancă pe acolo. Nu, să mă trezesc așa… pe funcție. Doamne, iartă-mă, apără-mă și păzește-mă! Nu știu de ce, dar chestia asta mă sperie îngrozitor. Poate pentru că eu abia reușesc să administrez un amărât de apartament cu două camere, dar să am pe mână un oraș! Eu abia mă descurc cu un copil, dar să am o turmă de consilieri cărora să le obțin acordul dacă vreau să fac ceva.

Eu sunt cu Victor și îmi e de ajuns, ba chiar îmi ajunge până peste cap. Suntem doi și ne punem greu de acord, dar dacă eram mai mulți?

Bine, ce-i drept, situațiile nu se compară, că primar ești numai câțiva ani, dar eu, ca mamă, am mandat pe viață.

Ceea ce, acum realizez, nu e o chestie neapărat bună. Adică la mandatele astea scurte, de primar, te zbați să faci treabă, să onorezi promisiuni, să te ții de cuvânt, să fii un om exemplar (teoretic, nu dați cu parul, vorbesc teoretic), că vin alegerile din nou și poate îți păstrezi locul, poate te aleg oamenii tot pe tine. În schimb, la mandatul acesta de mamă, practic, cam tai și spânzuri. Nu ești condiționată de niște viitoare alegeri, poți să nu te ții de cuvânt, poți să faci ce te taie capul. Electoratul tău, chiar dacă va fi nemulțumit, nu prea are ce să facă.

E drept, acest electorat te va ”pedepsi” în viitor, vei ajunge în punctul în care electoratul va pleca de acasă și nu va mai da pe la tine, nu-ți va spune ce face, va trăi separat, fără să fie prea deschis față de tine. Vei plăti pentru toate greșelile, dar tot vei rămâne în funcție. Adică te târăște un pic pe la DNA, dar nu te bagă-n pârnaie.

Acum, gândindu-mă mai bine, cred că dacă s-ar aplica regula ”primăriei” și în parenting, copiii ar fi mai fericiți, iar mamele mult mai atente. Dar ceea ce zic eu aici nu are cum să se întâmple. În schimb, n-ar strica să ne comportăm ca și când s-ar putea întâmpla. Ce-ar fi ca atunci când îți vine să țipi la copil sau, mai rău, să-i lipești una peste ceafă, să te gândești la alegeri și să te întrebi: ”Oare îmi va mai da votul lui? Oare mă va mai vota? Oare mai câștig un mandat de mamă?”.

Haideți să avem grijă de electoratul nostru!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()