Episodul 190: Îmi era mai bine fără copil?

jurnal

N-am îndrăznit niciodată să-mi duc gândul acesta până la capăt. Poate pentru că mă simțeam vinovată de îndrăzneala de a gândi una ca asta.

Mamele n-au voie să aibă regrete și, mai ales, n-au voie să regrete că au făcut copii. Nu se cade să-ți pară rău. Nu se cade să nu fii fericită că ai un copil. Nu se cade să nu-ți mai convină că ești mamă. Oricât ți-ar fi de greu ți-ar fi și oricât te-ar încerca viața, tu trebuie să te bucuri că ai un copil. Oricât de grea e situația în care ești, nu ai voie să-ți permiți nici măcar să gândești asta.

M-a întrebat recent o prietenă (care nu are copii) dacă m-am gândit vreodată la cum ar fi fost viața mea dacă nu l-aș fi avut pe Victor. Nu m-am gândit niciodată prea mult la asta. Poate de frica de a nu ajunge la o concluzie care să mă facă să regret că sunt mamă. Așa i-am spus și ei: ”Nici n-am avut curaj să mă gândesc la asta!”.

Am făcut-o, ei bine, ulterior. După ce au mai trecut câteva zile, am reușit să-mi duc gândul până la capăt.

M-am ascuns mereu în spatele faptului că nu mi-am dus acest gând până la capăt, dar am făcut-o tot din teama de a nu recunoaște adevărul. De fapt, am avut multe momente în care, recunosc cu rușine, mi-ar fi fost mai bine dacă n-aș fi fost mamă, dar n-am avut curaj să recunosc.

Voi credeți că nu mi-aș dorit să fiu fără nicio grijă și să merg și eu la cafele și la bere cu fostele colege de facultate?

Voi credeți că nu mi-e dor să zac ca ploșnița filme în zilele în care nu mă duc la job?

Voi credeți că eu nu m-aș duce la coafor sau la mani/pedi de câte ori aș vrea?

Voi credeți că îmi place să umblu cu părul nespălat?

Voi credeți că n-aș vrea să dorm până la 11 în weekend?

Voi credeți că nu mi-aș sparge tot salariul pe țoale și pe pantofi?

Voi credeți că nu-mi vine să fug în toiul nopții până la mare?

Voi credeți că mie nu-mi place să am zile în care să fac numai ce vreau eu?

Voi credeți că nu mi-ar fi plăcut să fiu liberă ca pasărea cerului, să nu țin cont decât de ceea ce-mi doresc eu când îmi fac programul?

Voi credeți că îmi place să fiu mereu pe fugă, mereu presată de timp, de griji, de program, de toate?

Nu, nu-mi place, nu-mi doresc, nu vreau întotdeauna. Dar o fac! O fac pentru că a fi mamă e meseria cu cea mai întreagă normă din lume. Când ești mamă, ești mamă și când dormi, și când respiri, și când stai pe veceu. E ceva din care nu te poți sustrage și, cum spuneam mai sus, nu se cade să spui că nu mai poți, nu mai vrei, nu ți-ai mai dori, chiar dacă momentele acestea sunt scurte și apar atunci când ești vulnerabilă, ocupată, obosită și stresată, pentru că asta avem voie! Avem voie să fim ocupate, obosite și stresate… restul, nu!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()