Vorbeam zilele trecute cu o fostă colegă de facultate. Dintre toate colegele mele, nu pot să spun că m-am grăbit, am fost oarecum în grafic, dar nu toată lumea a fost ca mine. E drept, dacă ar fi fost să nu devin mamă când am devenit, nu știu dacă m-aș mai fi apucat acum de asta. Deci dintre gagicile din anul meu, aproape jumătate au acum copii mai mici sau mai mari. Restul nu au și, am constatat, o parte din acest rest nici nu are gând să facă.
Mihaela a ajuns la concluzia că e foarte greu să crești un copil. Tot e bine, pentru că multe femei sunt de părere că e greu să faci unul. De făcut, dacă ai avizul tehnic, ca să zic așa, adică n-ai nicio problemă de sănătate, nu e greu. Ba chiar e foarte simplu. Ei bine, greutatea vine la crescut. De crescut, e adevărat, nu e chiar așa de simplu. Numai că nu e imposibil. Nu e atât de greu! Sau poate nu ni se mai pare nouă, astea cu sacii-n căruță, cu copiii care ne trag de fustă.
Îmi amintesc cum, înainte de a rămâne însărcinată, când eram o jună fără cap, se întâmpla să văd prin locuri publice copii care ba erau în plin tantrum, ba se miorlăiau că vor nu știu ce și învinovățeam părinții că nu-și pot controla copiii. Atunci mă credeam zmeoaică. Păi să mă facă pe mine un copil? Păi nu-l lipesc de nu se vede? Ce crede? Că e după el? Eu sunt adultul și eu voi fi șef! Parcă abia așteptam să fac și eu un copil și să demonstrez că se poate, dom`le, să-ți ții copilul în frâu. Păi ce facem aici? Ne batem joc? Ei, comedie!
După ce m-am trezit cu copilul la purtător, la mine în burtă, BUF! Parcă ceva m-a lovit în moalele capului și mi-au ieșit din cap toate aceste gânduri războinice. M-a lovit empatia! M-a lovit copilăria mea cu țipete, cu câte o palmă peste bot sau peste cur, cu tot felul de condiționări și multe altele. Hopa! Stai că nu e chiar așa, mi-am zis.
Și n-a fost! N-a fost deloc! Și nici acum nu e! Nu zic deci că e ușor, dar nici nu pot să mă plâng că e foarte greu. Să crești copii e cum e și gata. Numai că, vedeți voi, când ajungem să fim foarte conștienți și să ne dăm seama de unele lucruri, ajungem la concluzia că mai bine stăm liniștiți. În altă ordine de idei, eu am convingerea că tocmai femeile care au ajuns la concluzia asta au șanse să fie cele mai bune mame. Păcat că nu vor să aibă copii…
