Când căutam cu disperare o școală și nu știam în ce parte s-o apucăm, de fapt, nu știam nici de unde să începem, mi se părea că sunt oarecum asumată. A crescut copilul, termină grădinița, începe școala, asta e. Știți cum se spune: suntem la vârsta la care zilele trec greu și anii repede. Au trecut anii repede, nici nu știu cum. În fine, n-are sens să mă lamentez acum pentru că, în timp ce eu mă alint că ”Mvaaai, a trecut timpul!”, ghiciți ce? Timpul trece! Da, da, timpul trece!
Mare chestie revelația asta, că trece timpul în timp ce eu mă plâng. Mare gânditoare m-am simțit! Mă și gândeam: ”Uite, mă, că m-am și maturizat!” Uite cum iau eu lucrurile acum, frumos, elegant, cu luciditate. Timpul trece, domle!
Numai că trecu timpul și veni vremea gemului de prune, vinetelor coapte, castraveților murați și… să nu uit de zacuscă. Au lucrurile astea în ele o capacitate incredibilă de a ajunge numai ca idee în stomac și să-mi facă gol, nu să mi-l umple.
A fost de ajuns să încep să pregătesc conserve, ca să mă întorc în anii 90 (ăia de acum 10 ani) și să mă răscolească ceea ce are să vină.
Nu știu el ce simte, dar eu simt fiecare zi care se duce. Eu simt fiecare frunză care dă să îngălbenească acum, eu simt fiecare rază de soare tomnatic, eu simt mirosul sălii de clasă, eu simt senzația pe care ți-o dă o temă pentru acasă când tu n-ai face decât să te bucuri de ultimele zile cu soare, eu simt trezirile matinale și răcoarea drumului, eu simt ghiozdanul în spate, eu simt netezimea rece a băncii dimineața, eu simt bucuria clopoțelului, eu simt hârtia caietului sub degete și mirosul de cerneală, eu simt spaima începutului de școală, eu simt teama primilor pași pe lungul drum al școlii, eu simt gustul primelor îndrăgostiri, dezamăgiri, conflicte. Eu mă simt cu totul acolo, prin el.
Abia aștept să merg în prima zi, ca o umbră, să țin de mână adevăratului școlar și să-mi bată inima ca și când eu aș fi cu ghiozdanul în spate, înconjurată de colegi străini, strângând în mână un buchet de flori și neștiind la ce anume să mă aștept, dar încântată de ceea ce urmează să vină.
E prima oară în viața mea când faptul că se apropie luna septembrie îmi lasă un gol în stomac, dar nu pentru că aș începe școala, ci pentru că mi l-aș duce pe Victor să înceapă… pentru că una e să înoți în valuri, alta e să arunci pe cineva în valurile cu care și tu te-ai luptat ca să ajungi la mal…
