Episodul 226: Răzvanel și copilul care râdea ca prostu`-n tramvai

jurnal

Veneam de la medicul de familie. Aveam cu noi trotineta (eu) și bicicleta (el). Mai aveam ceva de mers până acasă, când a început ploaia. Ce facem? Ce facem? Ne uităm în stânga, în dreapta, în față, în spate și punem ochii pe o copertină de la un magazinaș cu legume. Dar venea și tramvaiul și eram exact în dreptul stației. O luăm la fugă prin ploaie, trăgând de utilajele noastre, până ne pocnește râsul pe amândoi. Și râdem cu gurile căscate până ajunge tramvaiul, apoi ne distrăm trăgând de acareturi să le urcăm în tramvai.

Nu găsim niciun loc liber, așa că rămânem în spatele tramvaiului, ținându-ne de câte o bară și având grijă fiecare de ce-i aparținea. Nu mai știu de ce anume, dar îmi amintesc că râdeam amândoi. Când pe Victor l-a apucat sughițul, distracția a fost și mai mare. Era universul nostru, în spatele tramvaiului, urmărind șinele lăsate în urmă, cu ecouri de sughiț și cu multe râsete, când tot momentul a fost întrerupt de o voce de copil:

-Ce năzdrăvan e copilu` ăla! Uite cum râde ca prostu`! Nu-i așa? Nu-i așa că am dreptate, buni?

Stop! Stop! Stop! Poftiiiiim? M-am întors să mă uit în spate și, la aproape doi metri de noi, pe un scaun, înghesuit și înghiontit de o bunică, se vedea un copil.

-Șșșș, că aude lumea! Taci din gură! i-a zis bunica.

Se oprise și Victor din râs, mă oprisem și eu din orice pentru că îmi venea destul de greu să cred ce se întâmplă. Ne-am uitat amândoi, ne-am oprit nițel parcă și din respirat, apoi ne-am văzut de ale noastre. Am mai glumit, am mai vorbit, ne-am readaptat la condițiile de drum. N-au trecut 30 de secunde, că am auzit din nou:

-Ce copil e copilu` ăla! Și cum e și mama lui! Vezi, buni?

Dumnezeul tramvaielor a făcut ca doamna de lângă ei să intervină și să-i precizeze bunicii, în timp ce ea tot scotea un ”ș” lung pe gură, care e cauza:

-Și-ar dori și el să fie ca băiețelul ăla! E invidios! De-aia vorbește așa!

Exact ce ne trebuia. Mulțumim, doamnă, ne-ați salvat!

-Ba nu și-ar dori! Ce? Ia spune, Răzvănel, ți-ai dori? Nu ți-ai dori! Normal!

Răzvănel nu și-ar fi dorit, deși el n-a apucat să răspundă acestei întrebări. Răzvănel avea, cel mai probabil, vârsta lui Victor, dar nu era năzdrăvan și nu râdea ca prostul. Răzvănel era cuminte, analiza faptele și punea etichete. Ce etichete năzdrăvane punea Răzvănel! Iar noi râdeam ca proștii-n tramvai!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()