Știți jucăriile acelea la care se mai blochează cheița și rămân țipând? Le mai miști un pic, le faci să tacă 20 de secunde, apoi iar încep? Și fac așa și peste noapte? A avut Victor o maimuțică de-asta. A sfârșit pe tomberonul ghenei într-o noapte.
Fix așa a fost Victor de ieri de pe la ora 14. ”Când vine Moș Nicolae?” Am auzit întrebarea asta de sute de ori până la lăsarea întunericului. M-a pus inclusiv să caut pe Google. Ca să nu lungesc prea tare povestea, pe scurt așa, ideea e că pe la ora 18 îmi venea mie să mă arunc pe tomberonul ghenei. El nu mai avea oricum răbdare. Nu numai că era ca o jucărie stricată, dar era ca mingea de ping-pong. Nici nu-l mai urmăream cu privirea că mă obosea…
Problema mea majoră e că el pusese totul la ușă: teniși, papuci, șosete și chiar și ghetele mele. Eu aș fi avut nevoie să ies pentru că, inspirată cum mă știți (not!), lăsasem toate cadourile în mașină.
-Mă duc până jos să iau lapte.
-Nu, stai aici că vine Moș Nicolae.
-Nu stau, lasă că vine el.
-Nu, stai cu mine să-l așteptăm.
Am mai stat.
-Mă duc să iau lapte că închide la non-stop.
-Nu, rămâi aici, mai e puțin, îl simt pe aproape.
Eram deja amândoi nervoși, eu îmi imaginam cum vin cu toate cadourile de la mașină și i le arunc în față: ”Ia, a venit Moș Nicolae! Ia!”
Era aproape ora 19 și eram cu nervii întinși amândoi. N-am mai stat pe gânduri, am tras o geacă pe mine, am luat niște bani, cheia de la mașină și am plecat să iau lapte.
Am luat lapte, e adevărat, dar am luat și cadourile din portbagaj. Nu i le-am pus în ghete imediat ce am intrat pe ușă, pentru că el era ghemuit pe preșul de la intrare, în fața ghetelor:
-Nu mai vineeee! Sunt triiiiist! Nu mai vineee! Eu vreau să vină!
L-am lăsat pe Goe acolo, și am deșertat toate cadourile puse în toate încălțările lui din debara. Asta e! Dacă n-am avut acces la cele de la ușă!? Ce era să fac? În ultimă instanță, am apucat să-i pun rapid și în cele de la ușă, un ou mic de ciocolată. Și, să nu uit, mi-am pus și mie o pungă de din alea cu alcool, moartea mea.
Ei bine, fericirea aia, când copilul a văzut cadoul, că prima dată l-a văzut pe al meu, nu poate fi explicată în cuvinte….
-A veniiiiit! A veniiiit! Îl iubeeesc!
Când și-a văzut cadoul lui, un ou mic de ciocolată, a rămas cu gura căscată. Mi-a dat mie punga cu ale mele, iar el aproape că și-a întors adidașii pe dos.
-Nu mai e nimic. A venit Moș Nicolae… A și plecat…
Eu, în schimb, mă bucuram sincer. Mâncam ca un hârciog, cu fălcile pline, fericire cu alcool aromat și trăiam intens momentul. N-am apucat să mă bucur prea mult, aproape că mi-a dat aroma pe nări, când l-am văzut pe Victor cu câtă ură și-a desfăcut oul. El, care în viața lui n-a mâncat ciocolata de la ou, a înghițit-o acum, bucățică după bucățică, nervos și grăbit. A desfăcut jucăria și mai că n-a izbucnit în plâns.
-Un marker? Un marker mic???
Am salvat vecinii de tragedia unei crize de plâns care să trezească și cele două blocuri de peste stradă trimițându-l pe Victor să ducă borcanul de zacuscă înapoi în debara. A dat cu ochii de cadouri și a început să strige:
-Știam eu! Știam eu! Știam eu că mi-a adus prea puțin. Știam eu că e o greșeală, știam eu că a greșit!
Pfew… Bine că a dres-o Moșu`!
Mai multe despre noi puteți citi și în ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Detalii AICI.
