Episodul 253: Nicio mamă nu-i perfectă, stai liniștită!

Mama lui Victor

Îmi amintesc cum, cu Victor de câteva săptămâni, am ieșit prima dată un pic afară. Am mers în parcul de vizavi de blocul în care locuiam atunci și, stând pe bancă și legănând de cărucior pentru că încă mă mișcam greu după cezariană, am avut timp să observ o mămică. Mi-a atras atenția pentru că îi schimba scutecul copilului cu o îndemânare cum numai în gif-urile de pe Facebook mi-era dat să văd. Asta însemna pentru mine atunci a fi ”mamă experimentată”. Eram o începătoare și tocmai asistam la proba de măiestrie în schimbat scutece.

Eu abia eram capabilă să-mi iau copilul în brațe fără să mă sperii. Când trebuia să-i schimb scutecul, toată casa suferea modificări. Aranjam totul pe pat, să am orice mi-ar fi trecut prin cap la îndemână.  Când o să fiu și eu așa? Eram atunci convinsă că nu voi ajunge niciodată la acest nivel.

Eh, l-am atins și eu în câteva luni.  Dar după ce a mai crescut copilul, mi-am dat seama că parentingul nu stă numai în cum și cât de repede îți schimbi sau speli copilul, nici în ce mânâncă sau cât de repede adoarme. Nenică, parentingul stă în cum reacționezi tu! Când a făcut Victor primele tantrumuri, iar mie îmi venea să-l smucesc și să-i dau câteva palme ca să tacă, atunci am realizat că pot să fac pe ea de măiestrie în schimbat/spălat/mâncat/culcat. Nici acum nu știu cum de am reușit să ies eu cu creierii întregi din perioada aia și cu copilul viu.

Când văd copii mai mici sau mai dau de vreo poză cu Victor mic, parcă aș mai vrea un copil. Dar când îmi amintesc cum era… Hm!

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă ca exact acum a intrat în perioada de glorie a tantrumurilor. Îmi zicea, și îi era jenă s-o spună cu toată gura, că are momente în care îi vine să-l bată. ”Îl mai iau așa de mână și strâng din dinți! Mamă, ce i-aș da una! Și dup-aia mi-e milă de el și mi-e rușine de mine!”.

Nu reușește să înțeleagă cum de  reacționează așa, că doar își iubește copilul. Recunoaște că mai și țipă la el. Ce să mai…e o mamă rea! Așa crede ea!

Dar nu e așa. I-am zis și ei că nu e așa, dar știu sigur că acum nu sunt șanse să mă creadă. Când începem lungul drum al maternității intrăm, cumva, pe modul ”Perfect”. Trebuie să fii perfectă! Citești cărți, articole, te mai uiți în grădina altora (la ce lasă ei să se vadă) și ți se pare că tu ești cea mai rea și cea mai proastă. Îmi aduc aminte cum m-am simțit, la o petrecere pentru copii, când am aflat că toate mămicile de acolo făceau iaurt în casă. Eu nu făceam asta. Eu cumpăram de la magazin. E drept, cumpăram varianta BIO, dar mama ei de treabă!, BIO ăsta nu era făcut în casă! După ce toate privirile s-au îndreptat către mine, e drept că am avut nevoie muuuuult timp ca să nu mă mai simt o mamă leneșă, iresponsabilă, rea.

Deci da, și eu am fost cea mai rea mamă și știți ceva? Cred că toate am trecut pe aici. Nu cred că există mamă care să nu se fi simțit niciodată așa. Numai că nu toate au curajul să recunoscă, nu toate au curajul să se ridice și să spună: ”Da, țip la copil!/ Da, i-aș da una peste bot! / Da, îmi vine să-i bag șosete-n gură! / Da, îi mai dau și prostii să mănânce!”. Asta sunt… eu le-am bifat pe toate acestea și încă și altele mai mult sau mai puțin grave.

Și nu-mi spuneți că există mame care nu s-au abătut niciodată de la perfecțiune! Mi-e greu să cred… Și nici nu vă mai plângeți că nu sunteți perfecte! Nu vă mai învinovățiți! Nu vă mai necăjiți! La naiba, suntem oameni! Cum să nu greșim?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa