Episodul 258: La ce mai sunt bune mamele

Mama lui Victor

Când credeam că le-am văzut și le-am îndurat pe toate ca mamă, ei bine… s-a întâmplat ceva care m-a făcut să reconsider totul. Nu! Nu le-ai văzut niciodată pe toate! Nu le-ai trăit pe toate! Lucrurile care te vor lăsa cu gura căscată nu se vor termina niciodată.

Eram ieri cu Victor la cumpărături. Hipermarket, oameni mulți, noi la raionul cu legume și fructe.

-Victor, stai tu aici cu căruțul, mă duc eu să iau portocale și să le cântăresc.

Plec un metru mai încolo de el și mă pun pe ales portocale ca o profesionistă – cine mă vede poate crede cu ușurință că am crescut în patria portocalelor. Eu am avut un dud în curte când eram copil, dar asta nu mă împiedică să fac pe interesanta la ales portocale.

Când dau să mă îndrept spre cântar, îl văd pe Victor căutându-se prin buzunare. Eh, cine știe ce naiba mai are el prin buzunare și și-a amintit acum. Cântăresc portocalele și revin la căruț. Victor încă nu găsise ce căuta și se tot foia la pantaloni.

-Ce cauți?

-Nimic!

-Cum naiba nu cauți nimic? Dar ce faci acolo?

El era schimonosit tot, încerca să-și bage o mână în buzunarul din spate al blugilor.

-Dă-mi să te ajut eu.

Și pac – îi bag mâna în buzunar.

-Nu e nimic aici, îi zic.

-Păi ce faci? întrebă el.

-Am băgat mâna în buzunar.

-Aaa, mami, nu asta! Nu asta am nevoie. Mă mănâncă! Scarpină-mă!

-Poftim?

-Scarpină-mă acolo, te rog.

Și, cu mâna în buzunar, încep să scarpin.

-Nu acolo, mami! Dă-mi pantalonii jos că am prea multe pe mine… și începe să tragă de ei.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, lume multă prin jurul nostru. Copilul deja se enervase și mai că nu plângea pentru că îl mânca. Ceva îl mânca!

-Suntem în public. Te vede toată lumea…

-Mă mănâncă, zise el cu ultimele puteri.

Așa e, pe mâncărime n-o interesa unde e – ea îl mânca și în public.

L-am ajutat să-și dea geaca jos, ca să-i fie mai ușor. Imediat ce rămas fără geacă, s-a pus pe dat jos nădragi. Blugi, izmene, chiloți… țac-pac!

-Scarpină-mă! mi-a zis el în timp ce s-a aplecat ca să am acces direct.

Până să-mi dau seama de situație, aveam deja în față două cerculețe, ca două chifle, iar eu le priveam direct în ochi. Asta îl mânca. Acolo îl mânca!

Am trăit s-o fac și pe-asta. Să scarpin un curișor mic într-un magazin uriaș, sub privirile greu de catalogat ale trecătorilor.

-Mulțumesc, mami! am auzit într-un târziu.

-Pentru?

-Pentru că m-ai scărpinat.

-Hm, cu… plăcere, am zis eu cu un sfert de gură.

-Nu știu ce-aș fi făcut fără tine, mami.

-Ai fi fost mâncat!

Morala: Atunci când te plângi că-ți crește copilul, că devine independent și nu mai are nevoie de tine, ți se va întâmpla automat ceva care să-ți demonstreze că tot mai are nevoie de tine (nu contează la ce).

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa