Mă uit la mine.
Mă uit la tine. Te joci cu câteva fete la câțiva metri de mine. Le arăți magneții tăi și funcționezi și tu tot ca un magnet. Atragi totul pe unde te duci. Când atragi, că dacă ești la polul ce celălalt când nu ai chef de nimic, atunci respingi. Un magnet știrb, cu ochelari, desculț, în boxeri și cu șapca pe cap. Ți-ai aruncat maioul pe gărdulețul de la locul de joacă și alergi dintr-o parte în alta cu fetele după tine.
Mă uit la mine. Stau pe bancă, cu laptopul pe genunchi și mă străduiesc să mă adun. Nu sunt bine. Încerc să mă mențin într-o formă. Parcă îmi țin respirația de teama că, dacă aș respira în voie, m-aș mișca și m-aș dezintegra. Sunt obosită, sunt speriată, sunt copleșită și sunt singură. Mai mult ca oricând, acum sunt singură. Am oameni lângă mine, am prieteni, dar… sunt singură.
Mă uit la tine cum te joci și nu ai habar de nimic din toate astea. Parcă aș vrea să te chem și să-ți spun, dar parcă n-aș face-o. Parcă te-aș trage de mână să-ți zic că orice magneți ai avea în mână și oricât de bine ai încerca să faci totul în viață… vei fi, în fond, singur.
Dar nu am putere să-ți spun asta. N-aș putea să mă uit în ochii tăi senini și să-ți spun că viața nu e așa. N-aș putea să-ți spun că va fi și greu. N-aș putea să-ți spun că vor fi oameni care te vor răni, te vor dezamăgi și te vor lăsa într-o beznă din care abia vei mai zări lumina. N-aș putea să-ți spun că viitorul poate deveni cel mai înfricoșător lucru. N-aș putea să-ți spun că, deși vei avea mulți oameni în jur, luptele le vei duce singur. N-aș putea să-ți spun că mă doare faptul că nu pot schimba lumea pentru tine. N-aș putea să-ți spun că vor fi momente în care vei obosi și îți vei dori să renunți…Nu pot să-ți spun astea acum pentru că nu am puterea să le rostesc, aș putea doar să încep să plâng cu niște lacrimi mari și amare pe care știu sigur că greu le voi opri… Și nu pot să fac asta… Nu acum.
Te-aș chema și ți-aș spune, în schimb, suflete, să ai grijă. Ți-aș spune, suflete, să nu te încrezi în nimeni. Ți-aș spune, suflete, că singurul om în care să-ți pui încrederea ești tu. Ți-aș spune, suflete, că tu ești omul tău. Ți-aș spune, suflete, că și eu sunt omul tău, dar nu voi trăi veșnic și, la un moment dat, te voi părăsi și eu. Și atunci ți-aș spune, suflete, să fii pregătit pentru orice. Ți-aș spune, suflete, să fii pregătit să reziști singur. Ți-aș spune, suflete, să nu ai așteptări de la nimeni. Mă uit la tine, suflete, cum alergi cu fetele în jurul toboganului și ți-aș spune că așa e și în viață. În viață, doar alergăm – fiecare după ce îl face pe el fericit și, deși e un joc de echipă, bucuriile și dezamăgirile, victoriile și înfrângerile, suflete, le trăim singuri… nu le trăiește nimeni în locul nostru.
Ți-aș spune, suflete, că bucuriile tale vor fi și ale mele și că durerile tale vor și ele tot ale mele. Ți-aș spune, suflete, că îți voi fi alături atât cât voi trăi și voi face orice pentru tine. Dar un singur lucru n-aș putea să fac, suflete… N-aș putea să iau asupra mea tot ce va fi urât, greu și întunecat în viața ta…
Dar nu am curaj să-ți spun nimic din toate astea. Mă adun să mergem acasă, să-ți pregătesc masa, să râdem și să vorbim despre te miri ce. Nu îți spun nimic, trag aer în piept, îmi promit să mă adun și să lupt mai departe.
Comandă acum cartea „Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze”, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea acestui serial. Este o carte a regăsirii copilăriei autoarei prin ochii propriului copil. O experiență dulce-amară, povestită cu mult haz, în care Vivi este, pe lângă mama lui Mario, și ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.
