De mai bine de doi ani, am coafeză. Adică am descoperit o femeie de aur care se pricepe de minune să facă ceva din părul meu. Am mai avut și un coafez, în vremurile mele de aur, dar a fugit în Anglia unde a făcut carieră și m-a lăsat cu părul vâlvoi. Când a plecat omul ăsta, am suferit. Nu aveam să mai găsesc pe cineva ca el… credeam eu.
Am suferit câteva luni până când am decis că pot trăi fără șuvița verde sau albastră pe care mi-o făcea el cadou, fără tunsorile șmechere și mi-am lăsat părul lung. Nici nu mai conta cum e, îl făceam ca pe rufa stoarsă în formă de coc și-i trânteam un elastic peste. Un vis eram! Not! Eh, n-arătam eu bine, dar măcar aveam noroc în dragoste, știți cum se zice. După ce am obosit și de părul ăsta purtat așa, am decis că e momentul să mai schimb câte ceva și am început să tai, treptat, din el, până când am ajuns la un fel de bob scurt. Zic ”un fel de” pentru că era un bob ratat, care nu arată deloc bine și nu se așeza de nicio culoare. La fiecare spălare/uscare îl mai ajustam eu câte puțin.
Nu aveam un salon sau o persoană care să mă tundă. Mă duceam la plesneală. Am testat tunsori între 15 și 300 de lei. Timp de câțiva ani, numai experimente am făcut! Când eram cât pe ce să mi-l las iar lung, am zis că ar trebui să-i mai acord, totuși, o șansă. Așa am ajuns la coaforul din scara blocului în care tocmai ne mutaserăm. Vă dau în scris că nu a mai existat nimeni pe lumea asta și nici nu cred că va mai exista în viitor care să mă tundă exemplar. Exemplar pentru părul meu. Cum a fost femeia asta în viața mea! Nici acum nu-mi vine să cred! A fost prima care a știut cu ce păr are de a face și cum îi poate veni de hac cu niște tăieturi care să-l țină sub control. Și așa a început epoca bob perfect în viața mea.
Care epocă tocmai suferi o scurtă întrerupere pentru că eu nu mi-am mai suportat claia în plină caniculă și am decis să mă tund urgent bob scurt. Dar ce să vezi? Lumea e în vacanță! Doh! Și coafeza mea! Am ajuns să fac lucruri cu care nu mă mândresc. Mai că n-am hărțuit-o pe Facebook, doar o verificam din 5 în 5 ore să văd dacă a mai postat din vacanță. Aseară cedasem nervos. E în vacanță de pe 22 iulie! Câtă vacanța să-ți iei? Pe bune! Cât să stai și în vacanță? Nu, nene! N-a venit nici până azi! Tot postează de la mare! Așa că, fără nicio speranță, m-am dus la coafor și m-am pus pe scaunul colegei ei. O tipă caldă, amabilă, zâmbitoare, la vreo 50 și un pic de ani. Perfect!
-Luați-mă scurt! Mi-e cald!
-Nuuu, tot bob vă fac. Bobul e ceva deosebit…
Buon! Și uite așa mă tunsei tot bob, dar mai scurt. De fapt, cam prea scurt. Mă rog, recunosc, chiar scurt. Ok, scurt și aproape înfiorător. Am părul des și firul gros și, cu un bob scurt, căpățâna mea arătă fix ca o ciupercă. Asta dacă îl aranjez un pic cu peria, așa cum mi l-a aranjat ea. Lăsat în voie, după spălare, și uscat natural, mă face să arăt ca un broccoli.
Nici nu mai contează. Nu-mi mai e cald, dar tot mă enervez când îmi amintesc ce mi-a zis doamna după ce m-a tuns. Mi-a băgat mâna în păr și mi l-a aranjat mai bine, apoi s-a uitat la mine:
-Ia uitați ce tânără sunteți acum cu tunsoarea asta!
Haaaa? Ceeee? Ce `săși? Sunt tânără de la tunsoare? Haaa? Păi eu sunt tânără oricum! Auzi tu! Ce tânără sunt acum tunsă! Incredibil! Dar ce? Eram o babetă când am intrat în salon?
Am mulțumit politicos și m-am ridicat tinerește de pe scaun. Sunt tânără! Mergeam spre casă și nu-mi puteam scoate tinerețea din minte. Doamne, și dacă femeia asta, care avea totuși o vârstă, mă vedea așa… cumva… netânără, cei tineri înseamnă că mă văd de-a dreptul hoașcă!
Știu că adevărata problemă a omenirii de azi este alăptatul în public, dar vă rog să mă scuzați, eu tocmai am întinerit. Arăt exact ca în copilărie când mă căprea mama de ziceai că-s tunsă cu ciobul, ca să nu se streseze ea cu părul meu spălat și pieptănat.
Și dacă vreți să știți chiar cum eram, cum arătam, ce făceam și cum gândeam când eram mică, puteți citi în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, disponibilă AICI.
