Episodul 33: Viața la țară dăunează grav sănătății!

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte!, avea o vorbă şi ne-o tot spunea nouă, copiilor, de câte ori încerca să ne convingă să nu rămânem în lumea satului: “Mă, să ştiţi şi voi că viaţa la ţară e frumoasă numai aia scrisă de Duiliu Zamfirescu!”

Ei bine, au trecut cel puţin 20 de ani de când am auzit vorbele astea pentru prima dată şi nu ştiu dacă tata a avut sau nu dreptate. Mie îmi place viaţa la ţară şi, mai nou, şi lui Victor. De-asta l-am trimis în vacanţă, peste vară, la bunică-sa. Îi plac animalele, îi plac păsările, a învăţat să dea cu sapa, cu ude grădina cu furtunul, să culeagă fasole verde, să semene pătrunjel, să copilească roşiile, să culeagă castraveţi. E în culmea fericirii!

Eu, în schimb, stau în Capitală, văd legumele la piaţă, n-am unde să dau cu sapa şi mă lupt zi de zi cu dorul de el. Merg în weekend-uri doar să-l văd, să ne jucăm şi duminica plec înapoi. El mă duce până la maşină şi îşi la revedere ca un om mare.

Pe mine mă cam doare sufletul că mi se pare că prea mă lasă să plec uşor, dar îmi revin repede. Am un copil matur, el ştie că mă întorc, eu ştiu că îi e bine acolo. Mă rog, cât de bine rămâne de discutat.

Oricum, toată lumea, când mă aude plângându-mă că e plecat la ţară, mă calmează spunând că sunt o fericită, că măcar acolo trăieşte sănătos.

Aşa credeam şi eu, dar să ştiţi că nu e deloc aşa! Dar deloc! E mai rău ca aici! Victor mănâncă mult mai multe porcării de când e acolo. Aici n-ar fi pupat îngheţată decât în ziua noastră rebelă (sâmbata e ziua în care eu sunt la cheremul lui), n-ar fi mâncat ciocolată decât furată şi multe altele.

Dar să vă zic cum e la ţară. Merge cu bunica-sa la magazin şi ea îi cumpără o îngheţată. Merge cu ea în alt magazin, îi cumpără un corn. Merge cu ea în vizită, primeşte bomboane sau te miri ce. Vine cineva în vizită, îi aduce ciocolată sau acadele. Se duce bunică-sa la cumpărături, îi cumpără şi lui nu ştiu ce şuncă în formă de ursuleţ. Îl întreabă ce vrea să mănânce şi el cere cartofi prăjiţi, păi i se fac cartofi prăjiţi. Aşa e viaţa copilului la ţară.

M-am şi luat de mama, de fiecare dată. Şi ştiţi ce mi-a zis?

-Lasă-ne, domne, în pace! Ce? Acum nu mai e ca pe timpuri, când nu se găsea nimic! Lasă-l să se bucure şi el de o acadea, de o ciocolată!

O s-o rog să-mi deconteze dentistul. Am zis!

Iar aici vă povesteam despre cum e să ai un copil independent care folosește olița singur singurel.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație