La grădinița lui Victor este săptămâna recoltei. Săptămâna aceasta mesele din clasa lui erau pline de struguri, mere, pere, gutui, iar într-un colț, o doamnă (aveam să aflu mai târziu, de la Victor, că o cheamă Rodica – „o rodică”) făcea pâine. L-am lăsat acolo fericit. Tocmai mă rugase cu o seară înainte să facem gogoși: „Punem gojdie, apă fialtă, apă lece și dup-aia facem lotund fară dungi, simplu și lapid și punem la fielt. Și iese gogoși! Simplu!”
Numai că mie nu mi s-a părut chiar atât de simplu, așa că n-am făcut nimic. Seara s-a sfârșit cu Victor supărat, în camera lui, purtând un dialog imaginar cu un băiețel care făcea gogoși și cu mine dând târcoale pe la ușă și încercând, prin toate metodele, să-l scot din pasa asta. Nimic n-a mers. A adormit pe covor, cu un vapor în mână, iar eu l-am luat în brațe și l-am pus în pat. A dormit îmbrăcat, iar eu am avut n-am avut somn din cauza gândurilor negre. Ajunsesem la concluzia că sunt o mamă rea și iresponsabilă. Rea pentru că n-am vrut să ne jucăm de-a gogoșile și iresponsabilă pentru că l-am lăsat să adoarmă așa, nemâncat, nespălat, îmbrăcat.
Mi-am promis că n-o să mai fac niciodată așa. Mi-am promis să fiu mereu atentă la ce vrea și el. Mi-am promis multe. Și să știți că era gata să nu mă țin de cuvânt. Păi ce credeți că a vrut să facă ieri după ce l-am luat de la grădiniță? Pâine! Normal!
Nu știu de ce sunt pe NU. Nu pot să-mi dau seama. Probabil mi se trage de la faptul că am copilărit în casa lui NU. În fine, până să spun NU și a doua oară am realizat că tocmai îmi încalc promisiunea recentă. Apoi a urmat un moment din acela în care te decupezi din decor și vezi totul de sus. Dar ce poate să se întâmple? Ce poate să facă?
Și atunci l-am întrebat de ce are nevoie. „Păi ighenentele sunt apă, gojdie, ulei de coci și făină.”
I-am scos pe masă toate ingredientele și l-am lăsat să-și facă de cap. Mi-a cerut un șorț, și suflecat mânecile și s-a apucat de treabă. Mi-a zis să ies din bucătărie că el se descucă. M-am dus pe canapea și am început să mă uit la un film. Îl mai auzeam cântând, din când în când, ceva cu „aluatul e gata, se umple covata”. Apoi mă trezesc cu el cu castronul cu aluat în cameră, plin de făină pe piept și pe mâini.
– Ce faci cu el aici?
– Îl pun la dopsit, tebuie la cald, da nu la fielt și nici la copt.
Și l-a pus pe calorifer, după care a tulit-o la joacă. Eu imediat am tăiat-o spre bucătărie să văd dezastrul… Incredibil! Ordine și curățenie la locul de muncă.
Incredibil e că pâinea chiar i-a ieșit de minune. A făcut-o cu formele pentru fursecuri. A mâncat și el, caldă cu brânză, am mâncat și eu cu zacuscă. Astăzi vrea să facă din nou pâine. Abia aștept!
Iar aici vă povesteam despre cum se poartă Victor cu musafirii. Vă avertizez că nu e foarte amabil!
