Episodul 47: “Singur acasă 1”

N-are legătură cu filmul, sau cel puțin nu cu cel pe care îl știe toată lumea. Este vorba despre filmul care tocmai se face, cu mine și cu Victor în rolurile principale. Mă pregăteam de aproape o jumătate de zi să ies din casă, dar nu știu de ce dura atâta. Poate faptul că Victor n-avea niciun chef să iasă și atunci își tot făcea de lucru și inventa fel și fel de nevoi…

Am avut un moment din acela în care am încercat să văd dacă mai știu ordinea numerelor până la 10. O mai știam. M-a cuprins așa o liniște când am aflat treaba asta, că totul părea mult mai limpede. Zic:

– Victor, ar trebui să mergem măcar până la magazin și la piață, dacă de parc n-ai chef. Nu avem nimic de mâncare, hai măcar la cumpărături.

– Mami, dal poți să te duci să faci cumpălăturile și io te acept acasă. Du-te, io nu plec nicăieli!

Oooook, m-am blocat nițel, recunosc. Chestia e că nu mințeam cu nimic, chiar nu mai aveam de nici unele prin casă. Într-un moment de luciditate zero, mă hotărăsc să plec. “Îl încui în casă”, mă gândesc, “geamurile sunt închise, aragazul e închis, ce se poate întâmpla?”

M-am îmbrăcat, m-am încălțat, el deja fugise în camera lui la joacă. M-am dus după el și l-am mai întrebat o dată:

– Victor, chiar nu mergi cu mine?

– Nu.

Și am plecat. Să nu credeți că ăsta e cel mai grav lucru. Cel mai grav este că am uitat complet de el. M-am pierdut printre tarabele din piața, m-am lăsat cucerită de gutui și dovleci, apoi m-am pierdut un pic și prin supermarket printre rafturi. Am avut mari dificultăți în a alege niște saci de gunoi, știți voi cum e omul când are opțiuni.

Am uitat complet de copil. Am pierdut din vedere că l-am lăsat acasă. SINGUR! Când mi-am dat seama, am dat imediat fuga la casă, am rugat oamenii să-mi dea prioritate.

Apoi mi-am dat seama că uitasem să iau iaurturi și lapte. Am alergat pe strada până acasă, cu toate bagajele după mine. Simțeam că leșin, că ma sufoc, îmi plesnea inima în piept. Am urcat și scările în aceeași grabă, nu știu nici azi cum am reușit și am ajuns la ușă. Îmi tremurau mâinile și nu puteam să nimeresc cheia din tot mănunchiul de chei. Apoi nu reușeam s-o bag în broască.

Când am deschis ușa, Victor era în living, pe canapea, lipea niște etichete pe caietul lui. S-a uitat la mine și m-a văzut probabil desfigurată de alergătură și de spaimă:

– Ce-ai, mami, ți-e lău?

Mi-a fost. Urmează, cel mai probabil  “Singur acasă 2”.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație