Episodul 56: Sărbători chinuite alături de cei dragi

Mama lui Victor

Dacă vrei să-ți bați joc de copilul tău, cea mai simplă variantă e să te duci cu el în gura neamului. Evit asta pe cât se poate, dar de Sărbători îmi e, practic, imposibil.

E frumos cu toată familia reunită, e frumos la țară, la iarbă verde, la aer curat.

Teoretic, ar trebuie să ne întoarcem la casele noastre într-o stare perfectă de ZEN. Dar de unde? Fiecare deplasare la rude se lasă cu greu pentru mine și pentru Victor. Mai mult pentru el. Fiind cel mai mic, el e ținta tuturor glumelor, de cele mai multe ori proaste. Eu, pe de altă parte, sunt ținta moralei făcute de tot neamul.

Nu știu cum să vă spun, dar la mine la țară e plin de specialiști în parenting.

Ce plin? Toată zona e formată numai din specialiști. Nu ești niciodată singur acolo. La orice pas, e cineva pregătit să-ți ofere sfaturi gratis și să te critice până nu mai poți. Dacă îndrăznești să iei copilul în brațe atunci când plânge, vor șterge cu toții pe jos cu tine (la figurat, măcar atât), iar după ce copilul se va fi liniștit, își va încasa și el partea cuvenită:

– De ce plângeai, bă? Păi ce bărbat ești tu? Te-ai dus repede la mă-ta? Ești de râsul lumii!

Și toată lumea va râde în grup și va bodogăni.

Apoi, îl vor urmări, pe rând, să-i fure vreo jucărie. Victor nu s-a putut juca liniștit nicio clipă, de teama de a nu-i fi furate jucăriile. Înainte de culcare chiar făcea numărătoarea jucăriilor pe covor, în cameră, și dormea cu ele în pat.

Am încercat să-l apăr cât am putut eu, am vorbit cu ei separat, să nu mă vadă Victor, mai aveam puțin și plângeam și eu, dar n-am făcut decât să mă las pusă la zid și acuzată că, iată, cresc un răsfățat, că nu pot să cresc un copil fără bătaie, că trebuie să-mi știe de frică și că de asta face așa. Ce mare lucru? Ei glumeau cu el când îi ziceau că ”mă-ta o să plece și rămâi aici cu noi, te lasă și pleacă la București” și, mai ales, atunci când îi ziceau că îl fură și îl iau la ei acasă pentru că vor și ei un așa băiețel.

Cele mai chinuitoare momente erau la masă, când toată lumea era cu ochii pe el.

Dacă mânca direct cu mâna din farfurie, săreau pe el că e băiat mare și nu știe să folosească furculița. Dacă lua furculița și cuțitul, toată lumea râdea de el că uite ce simandicos e! Dacă i-aș fi dat eu, am fi fost amândoi extra și para comentați.

La masa de Paște, când toată lumea a râs de el (și-a tăiat oul în patru și și-a pus muștar pe fiecare felie apoi le-a mâncat cu furculița sub ochii atenți ai asistenței care râdea, făcea glume proaste cum că îi cade din furculiță), Victor i-a taxat:

– De ce lâdeți ca nebunii?

N-au mai râs, s-au luat de mine că nu-i da copilului o palmă că i-a făcut nebuni.

Nu le-am mai zis că eu mă iau de Victor doar dacă n-are dreptate, i-am lăsat să se perpelească așa… exact ca nebunii.

(Pentru mai multe povești oltenești, citiți și ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, povestea îndulcită a amarei mele copilării. O găsiți AICI.)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa