Episodul 58: Când copilul nu mănâncă, atunci nu mănâncă

În copilărie, n-am fost niciodată în grațiile familiei. Motivul? Nu mâncam. Mă rog, mâncam foarte puțin, nu turnam în mine ditamai farfuria de ciorbă, 7-8 sarmale, ca să ajung la 15 ani să le repoșez obezitatea alor mei, așa cum a făcut frate-meu.

Victor, se pare, îmi calcă pe urme. A fost un sugar care promitea, se repezea la sân ca o fiară, chiar mă gândeam că seamănă cu unchiul lui. La diversificare, au apărut și primele mofturi. A urmat o perioadă de stres în cea mai gravă formă pentru că Victor nu mânca mai nimic. Și oricât de tare mi se zvârcolea sufletul, copilul tot cu lapte trăia.

Îi plăceau merele, banalele, portocalele, iaurtul și carnea. De fapt, nu sunt sigură că îi plăceau, dar din astea mai gusta câteodată.

Acum are 4 ani și eu încă nu știu care e mâncarea lui preferată. Nu am descoperit încă alimentul care să-i fie irezistibil.

Recent, am fost plecați într-o minivacanță de 4 zile. Când am ajuns, mi-a declarat că el nu va mânca nimic. Am crezut că glumește. Dar de unde? În cele 4 zile, Victor a mâncat 2 feliuțe de pâine cu icre, o jumătate de omleta, un castravete, o înghețată, o felie de salam de biscuiți și câțiva pufuleți. Și atât!

În primele două zile, am trecut prin toate fazele furiei. De la numărat până la 10, până la ieșit la aer ca să mă liniștesc. Victor nu numai că nu mânca, dar nu îi lăsa nici pe alții să mănânce. Așa că, atunci când ne așezam la masă, pe el fie îl apuca un chef nebun de joacă, fie avea chef să stea la mine în brațe, dar eu să nu mănânc.

Ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns, mă întreba toată lumea dacă a mâncat, de ce nu mânâncă, ce nu-i place, de ce nu-i place, dar ce-i place etc.

Când am ajuns acasă, s-a dus direct la frigider și m-a rugat să-i dau urgent ceva de mâncare. M-a pus să-i fac o omletă cu verdeață, să-i dau sarmale cu „mâstânică” și să-i pregătesc niște paste cu lapte. După ce a mâncat tot, de i se băteau turcii la gură, a mai mâncat 2 mere, o banană și un iaurt în care și-a pus cereale. Până să strâng eu farfuriile de pe masă, copilul adormise pe canapea, ca și când ar fi fost aruncat din avion.

A dormit vreo 4 ore, timp în care eu i-am tot dat ocol. Mi se părea că a mâncat incredibil de mult, îi analizam burta, de parcă mi-ar fi fost frică să nu pocnească.

Am citit tot felul de articole pe tema asta. Am obosit să caut răspunsuri la întrebarea de ce nu mănâncă.

Am tras câteva concluzii:

Copilul nu mânâncă pentru că nu mănâncă.

Când copilul nu mânâncă, atunci nu mănâncă.

Foamea e un monstruleț ciudat, care chiar dacă întârzie câteodată, tot atacă până la urmă!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa