3 lucrurile pe care aș vrea ca tot personalul medical care lucrează cu copiii să le știe

În ultimele zile, o alergie ne tot dă bătăi de cap. Mie! Mie îmi dă bătăi de cap, copilului îi dă pete roșii pe corp, lucru care ne-a tot făcut să vizităm diferite unități spitalicești din Capitală și să avem experiențe mai mult sau mai puțin fericite.

Cele nefericite, ei bine, m-au făcut să-mi doresc ca tot personalul medical care lucrează cu copiii să știe câteva lucruri.

Nu vrem să ne omorâm copiii!

Când intri într-un cabinet medical cu copilul plin de pete, diagnosticul se pune de la ușă și se trece la fapte. Nu la consult, ci la învinovățirea și punerea la zid a mamei. ”Ce i-ai dat ăstuia, mămico? Uite ce e pe el!”

Mămico? Cum ”mămico”? Eu mă adresez dumneavoastră folosind formule de politețe și pentru mine sunteti ”domnul/doamna doctor”, așa aș putea să răspund și eu ”Nu știu, doctore! Tu de la ce zici că e?”.

Ce e pe el văd și eu, că de-asta am venit la medic, pentru că știu că nu e bine. Ce i-am dat? Nu l-am otrăvit eu, nu vreau să-i fac rău copilului, nu i-am dat mâncare stricată, nu i-am dat alimente pe care nu le tolerează, nici măcar nu știam că există alimente pe care nu le tolerează (dacă problema e strict alimentară), e primul episod de acest gen, dar nu pot să explic asta pentru că sunt ocupată să spun, direct, ce i-am dat greșit în meniu. Nu i-am introdus niciun aliment nou, nu am nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, vin la medic pentru că știu că m-ar putea ajuta. Numai că nu mă ajută, ci are grijă să mă facă să simt cea mai incompetentă mamă de pe fața Planetei, una rea care nu reușește să-și hrănească puiul corespunzător.

”Ăsta e vai de capul lui! De ce n-aveți grijă de el? De ce-i dați prostii?” Când îmi spuneți asta, mai ales de față cu copilul, ar trebui să vă asigurați că m-ați văzut servindu-l cu cartofi prăjiți în uleiul de anul trecut de când au apărut cartofii noi și maioneză, iar de băut i-am dat niște suc verde care se comercializează în pet-uri de trei litri la prețul de 2,50 lei. Altfel, vă rog să vă abțineți din a-mi face copilul să creadă că, cel mai probabil, e bolnav din vina mea! Și, nu în ultimul rând, ”ăsta” despre care vorbiți are un nume, e un copil, e un om. Ce-ar fi să vorbim despre el, în prezența lui, omenește?

Nu îl amenințați că plec și îl las acolo dacă nu face injecția!

Întâi și înainte de toate, ar trebui să știți că mama își cunoaște cel mai bine copilul. Da, eu îl cunosc cel mai bine! Dacă mama se pune lângă el, îl ia în brațe și începe să-i vorbească despre ce va urma, vă rog să nu interveniți dumneavoastră să adăugați pe un ton agresiv că eu voi pleca și îl voi lăsa acolo dacă nu face injecția. Nu-i spuneți nici că nu va simți nimic. E o minciună sfruntată! E un ac care îi va intra în piele, nu prea are cum să simtă nimic. Da, poate nu îl va durea (prea tare), dar de simțit, sigur că va simți.

Și, mai ales, nu țipați la copilul meu!

N-aveți niciun drept să țipați la copilul meu! Vă enervează că plânge? Sincer, aș plânge și eu în acest moment. Aș fi început să plâng chiar din clipa în care ați dat vina pe mine, dar am încercat să mă abțin. Copilul e speriat. I-ați certat mama, la început, apoi i-ați spus că-l veți opri acolo dacă nu va accepta o înțepătură. Da, știu, îi face bine injecția aia, bat-o vina, dar asta o știm noi, oamenii mari. Ce-ar fi să mă lasați să-i explic, pe înțelesul lui, ce înseamnă asta. S-ar putea să fie mai simplu decât dacă ați țipa astfel încât să ne speriați pe amândoi, iar el să înceapă plângă, lucru care vă enervează.

În rest, noi să fim sănătoși!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()