Bunicii în rolul de părinţi

Raluca Dumitrică
rolul-de-parinti-totul-despre-mame

În ultima vreme, văd destul de mulţi bunici care au preluat rolul de părinţi

Azi se întâmplă adesea ca bunicii să petreacă mai mult timp cu nepoţii lor, decât reuşesc părinţii copiilor, iar de multe ori acest lucru are un impact pozitiv asupra celor mici. Drăgălăşenia, răbdarea şi iubirea pe care le revarsă bunicii asupra nepoțeilor sunt de nepreţuit. Dar există şi nenumărate situaţii în care bunicii, fie că stau un timp destul de lung cu copilaşii, fie că îi văd mai rar, în vacanţe sau doar de sărbători, preiau cu naturaleţe rolul de părinţi. Grav este că nu se mai dau duşi din el, nici măcar când părintele, exasperat după explicaţii amănunţite şi pline de indulgenţă, spune tranşant lucrurilor pe nume.

Bunicii ştiu mai bine decât tine

Poate că nu toată lumea s-a întâlnit cu această situaţie neplăcută, în care mama sau soacra proaspetei mame îi aruncă acesteia trei propoziţii scurte prin care îi dă de înţeles că habar nu are să crească un copil, aşadar se va ocupa ea însăşi de el. Dar am şi acum în faţa ochilor imaginea soacrei unei prietene, care s-a nimerit să vină pentru prima dată să-şi vadă nepotul nou-născut tocmai când eram şi eu în vizită la proaspeţii părinţi. Cu o privire ageră de vultur şi cu o fermitate pe măsură, la primul plânset al bebeluşului venerabila doamnă i-a smuls copilaşul din braţe nurorii ei celei lăuze şi a început să-l legene cu putere, spre stupefacţia audienţei.

Deşi prietena mea n-a apucat să spună nimic, soacra a intuit nedumerirea ei şi a venit rapid cu o explicaţie „eu am crescut patru copii şi ştiu exact ce trebuie să faci când plânge bebeluşul. Tu de unde să ştii? Noroc că am venit eu acum, că cine ştie cât timp agoniza bietul copil!” Au trecut vreo patru ani de la păţania asta, care mi-a rămas perfect în minte, şi, deşi n-am vorbit niciodată cu prietena mea despre acest episod, am observat că nu e cea mai fericită nora din lume când merge în vizită la socri sau când aceştia vin pentru câteva zile la ei.

Pe vremea mea…

Această expresie ocupă unul dintre locurile fruntaşe în topul zicerilor preferate de bunici şi pare a fi argumentul suprem atunci când ceva din stilul de parenting al părintelui sau din comportamentul nepotului nu e deloc pe placul bunicului. „Pe vremea mea copiii făceau la oliţă de la 4 luni! Niciun bebeluş nu stătea agăţat atâta de sânul mamei! Fiecare copil dormea la el în pătuţ! Nimeni nu plângea că nu vrea să meargă la grădiniţă! Copiii nu se ţineau atât de mult în braţe! Vaaai, nu erau atâtea pupături şi îmbrăţişări, ca să ţi se urce copiii în cap!”

Iar astea sunt doar aşa, pentru proaspete mame, pentru că urmează şi artileria grea, adresată părinţilor cu ceva experienţă, cărora li se spune: „N-am pomenit copil care să nu vrea să se îmbrace cu ce îi spun părinţii! Cum adică să decidă el ce vrea să mănânce? Cine a mai văzut băiat lipit de fusta mamei la 8 ani? Cum, nu i-aţi lăsat din clasa întâi singuri în casă??? Voi eraţi cu cheia de gât de la grădiniţă şi n-aţi murit!”

Părinţii sunt tot nişte copii care trebuie protejaţi

În cele din urmă, după ce spiritele se încing, dar se mai şi calmează, bunicii ajung la o altă concluzie. Orice vârstă ar avea copilul lor, 25, 30, 35, el e tot un copil care trebuie protejat şi învăţat, pas cu pas, cu ce se mănâncă meseria asta de părinte. De aceea, ei, bunicii, intervin mai mereu în creşterea nepoţilor. Nu pentru că şi-ar dori neapărat să retrăiască experienţa părintească din urmă cu zeci de ani, ci pentru că ceea ce li se întâmplă bieţilor lor copii este atât de năucitor, încât simt nevoia să le explice detaliat totul, să nu fie debusolaţi şi să nu alunece chiar pe panta depresiei, de care au auzit şi ei la televizor.

Şi, tot ca să fie părintele liniştit şi mulţumit după o zi lungă de muncă, îi dau nepotului bomboane pe furiş, „să fie cooperant”, îl lasă la desene cu orele „că tati trebuie să doarmă acum şi nu vrem să îl deranjăm, nu-i aşa?”, ba merg cu cel mic prin vizite pe la cunoscuţi, „să poată şi al meu/a mea să vadă un film ca lumea, fără întreruperi”. Aşa, nepoţelul e fericit la rândul lui, nu le creează probleme părinţilor, iar familia e veselă şi binedispusă.

Bineînţeles, aceştia sunt doar unii dintre bunici. Din fericire, mai există şi alţi bunici realmente implicaţi şi pe care te poţi baza cu ochii închişi. Sunt sigură că şi voi îi cunoaşteţi, nu-i aşa?

Citeşte şi:
Ne ascultăm copiii?
DOAR mama alege alimentația copilului ei!
Aşchia nu sare departe…
Amintiri din Epoca de Aur

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa