Copilul meu, proprietatea altuia

copilul-meu-proprietatea-altuia-totul-despre-mame

De unde până unde copilul meu este proprietatea întregului oraș?

În România, legile se schimbă constant. Tot în România, însă, există mai multe legi nescrise ce trec din generaţie în generaţie fără prea mari modificări. Una dintre aceste legi spune că poți vorbi, atinge sau amenința un copil care nu îți aparține.

Mănânc cu fetiţa mea cea mică o îngheţată pe o bancă dintr-un parc aflat în apropierea casei. E un moment mult dorit de mezină, care a pândit zile întregi congelatorul cu desert de la magazinul de la intrarea în parc, până când acesta s-a umplut de îngheţată de toate culorile şi aromele. Şi-a ales una în formă de pepene roşu, cu seminţe negre punctate pe ea, e bucuroasă nevoie mare şi, pe măsură ce îngheţata ei se micşorează, mai gustă şi din opţiunea mea vanilată, mărturisindu-mi că nu e la fel de bună ca a ei.

Această imagine e perturbată de trecerea unui grup mic de vecini, pe care îi salutăm politicos. Una dintre doamnele din grup se opreşte şi se uită cu o privire mustrătoare întâi la mine, apoi la fetiţă. “Vai de mine, mâncaţi îngheţată pe vremea asta???”, mi se spune. Mă uit mirată la ea, apoi la fetiţă, arunc o privire către cerul senin şi la copacii înfloriţi şi răspund “Sigur, e vremea perfectă pentru o îngheţată!” Vecina nu da semne că m-ar auzi, pentru că se apropie de copil şi îi zice: “Ia să vii tu cu mine la magazin să dăm înapoi îngheţata, nu ştii că poţi să faci roşu-n gât de la ea?”. Ba chiar pare că vrea să o ia de mână pe cea mică să o îndrume spre congelatorul uriaş, ca să o lase acolo. Fetiţa se sperie, mă prinde de braţ şi strânge şi mai tare ambalajul în mână. “Nu-i nimic”, o asigur pe copilă, “noi mâncăm în continuare îngheţată, doamna a vrut doar să fie prevăzătoare”, adaug, uitându-mă spre vecina care nu se dădea dusă. “Mă rog, e treaba dumitale, dar să nu vă miraţi dacă vi se îmbolnăveşte copilul!” a mai continuat, plecând, în cele din urmă, de lângă noi.

Un tantrum, mai multe păreri

Acest episod mi-a adus aminte de o păţania care a avut loc într-un supermarket, unde a trebuit să întru rapid cu una dintre fete, în acel moment foarte obosită şi aproape adormită în braţele mele, să cumpăr câteva alimente pentru o cină rapidă. Din mare grabă, în drumul spre raionul cu legume am trecut fix pe lângă rastelul cu jucării.

A urmat un tantrum teribil din pricina că puştoaica mea şi-ar fi dorit să plece acasă cu întreg sortimentul de jucării pentru fetiţe, ba chiar şi cu jumătate din cele pentru băieţi, iar nimic din ce spuneam cu cea mai mare blândeţe posibilă n-a putut s-o liniştească. Ca prin farmec, lângă noi au apărut pe rând: un bodyguard, o angajată de la raionul cu articole pentru copii, o femeie de la curăţenie, o bunică cu un băieţel mai mare şi un domn înalt, cu o mustaţă fermă. Cu toţii au repetat cu mici variaţii aceeaşi placă, deloc liniştitoare pentru copilul meu aflat în vrie maximă pentru că nu putea să-şi ia toate jucăriile din magazin cu el: “Cine face gălăgia asta mare aici şi deranjează pe toată lumea?”, “Nu mai plânge, că se aude până la director şi te dă afară!”, “Vezi că vine poliţia şi te amendează dacă mai urli aşa!”, “Da’ luaţi-i, doamnă, ce vrea, să nu mai zbiere în halul ăsta!” Totul a culminat cu “ruşine, ruşine că eşti fetiţă mare şi plângi (hmm, avea doar trei anişori în acel moment), o faci pe mama ta de râs în magazin!”

Toată lumea se pricepe mai bine decât tine

Dacă aveţi impresia că suntem ghinionişti şi numai nouă ni se întâmplă astfel de chestiuni neplăcute, aflaţi că s-ar putea să vă înşelaţi. Nu o dată am văzut doamne binevoitoare care ţineau prelegeri stradale mamelor întâlnite pe drum, din care nu lipseau cuvinte precum “căciuliţă”, “biscuiţi”, “suzetă”, “curent” şi “legănat”. Dar şi domni sfătoşi care ştiau tehnici de adormire a copilului şi scheme de diversificare, ba se băgau şi în oferirea unor consultaţii ortopedice rapide şi gratuite, pentru că “uitaţi, nu calcă bine copilaşul, chiar nu vedeţi că are o problemă???”

Deşi îmi imaginez că nimănui nu-i surâde să se întâlnească cu astfel de experţi, tot ce pot să vă mai spun este că nu se-ntâmplă nimic dacă vă păstraţi calmul şi treceţi ca o boare peste părerile, diagnosticele, catalogările şi, din păcate, uneori jignirile care vă sunt transmise de necunoscuţi. Pentru orice problemă aţi avea cu cel mic există o sumedenie de specialişti reali, la care puteţi apela în caz de nevoie.

Dar n-ar fi rău dacă i-aţi informa şi pe aceşti ultracrepidarieni că există specialişti pentru toate problemele, chiar și pentru acelea care îi fac pe unii să se bage unde nu le fierbe înghețata.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație