Cum poți recicla lucrurile copilului?

Ramona Dinescu

A recicla a devenit o datorie civică de care fiecare dintre noi ar trebui să fim tot mai conștienți. Ți-ai imaginat că și lucrurile bebelușului pot fi reciclate?

Într-o lume a responsabilității asupra mediului înconjurător, este bine de știut că există o mulțime de idei creative folositoare pentru a da o altă întrebuințare lucrurilor copilului. Iată câteva dintre ele:

Cum poți recicla resturile rămase de la masa bebelușului?

Nu-ți face griji căci nu vorbim de resturile de piure de fructe sau câteva păstăi de fasole rămase de la masa de prânz. Vorbim de acele borcănașe de sticlă sau recipiente de plastic care au mărimea potrivită pentru a depozita în ele o mulțime de lucruri. De la sosul pentru salată pe care îl pregătești acasă ca să-l iei la serviciu și până la agrafe de birou, nuci, bolduri sau nasturi, toate pot fi sortate și depozitate în astfel de recipiente. Le mai poți folosi pentru a păstra condimente sau chiar pentru decorațiunile pe care le faci acasă împreună cu copilul. Posibilitățile sunt nesfârșite.

Cum poți recicla cutiile de șervețele?

La final, cutiile de șervețele umede se transformă în niște recipiente din plastic care pot fi și ele folosite. Pe măsură ce bebelușii cresc, jucăriile și jocurile încep să aibă tot mai multe piese mici. Aceste cutii sunt ideale pentru a depozita jucării mici, seturi de piese, creioane și alte obiecte necesare activității artistice, dar și jocuri cu zaruri. Cutiile de la scutece pot fi folosite pentru a depozita lucruri mai mari, chiar și în cămară.

Cum reciclăm hăinuțele?

Dacă nu sunt foarte pătate, toate body-urile, pijamalele și costumașele pot fi donate altor copii. Cele mai uzate pot fi transformate în cârpe de șters pe jos. Sau, mai ai posibilitatea de a le aduna într-o sacoșă și de a merge cu ele la un mare magazin de haine, iar în schimbul lor să primești un voucher de cumpărături. Păturicile se pot transforma în obiecte cu care se poate juca copilul afară, în parc.

Alte câteva idei ca să reciclăm

Tampoanele de sân pe care le-ai folosit atunci când alăptai, pot fi folosite ca dischete demachiante.

Pudra de talc, deși nu se mai recomandă a se folosi pe pielea bebelușului, poate fi folosită atunci când mergeți la mare deoarece dacă se aplică pe mâini și pe picioare, nisipul se îndepărtează mult mai ușor.

Biberoanele de plastic pot fi folosite în bucătărie ca și unități de măsură a lichidelor. Sau le poți folosi pentru a depozita nasturi, paiete sau mărgele sau orice alte obiecte de dimensiuni mici.

La finalul primului an de viață al copilului tău vei descoperi o mulțime de soluții pentru a recicla lucrurile bebelușului de care nu mai ai nevoie. Și vei constata că reciclarea este o soluție din care și tu și natura aveți de câștigat. În plus, faptul că tu reciclezi, va fi cel mai bun exemplu pentru a crește un copil ecologist.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa