De unde vine mâncarea noastră?

TOTUL DESPRE MAME

-Alo, ce faci? 

-Jumări.

-Poftim?

-Topesc untură.

-Tu? De când?

-Nu par genul, este?

 

Vă amintiți vremurile de aur în care ofertele din magazinele alimentare se rezumau la chipsuri vietnameze din creveți, marmeladă vrac, conserve cu ghiveci de legume și ocazional pește congelat, dar nu neaparat simultan și în această ordine? Eu îmi amintesc, și mai știu că părinții și bunicii din vremurile comuniste se mai descurcau să își hrănească cât de cât familiile din diferite „surse de încredere”, în general rurale și în mod cert clandestine, pentru că nu trebuia în niciun caz să vadă vreun vecin că ai în sacoșă o găină sau un picior de miel. Cum banii erau și ei limitați, cu siguranță funcționa foarte bine și schimbul de produse (că tot am fost recent la o expoziție despre ce sunt banii și explicându-i copilului ce înseamnă trocul, mi-am dat seama că acest obicei nu este atât de îngropat în negura veacurilor pe cât am crede), de genul îți dau un bec în schimbul litrului de lapte. Fabulez puțin, vă dați seama, aveam 11 ani în decembrie ’89, și, de obicei, în treburile astea nu erau implicați copiii, tocmai pentru că ei ar fi putut povesti în afara casei ce nu trebuie. Însă știu cu siguranță că hrana era puțină și majoritatea părinților noștri aveau pe cineva la țară care le mai făcea rost de una-alta, că obișnuiau să facă stoc atunci când prindeau vreo „ofertă”, că mereu se pregăteau conserve pentru iarnă și că fiecare gospodină încerca să își facă rost de câte un sac de făină și unul de mălai. Cum obiceiurile astea au devenit tradiționale în familia mea, chiar și după ce capitalismul ne-a adus supermarketuri, m-am uitat mereu chiorâș și am spus că eu n-o să fac așa ceva. Mi se părea exagerat să deții cogelator separat și să îl burdușești cu tot felul de legume și cărnuri pe care le-ai găsi la o adică proaspete în magazin, să muncești în disperare la conserve toată vara și toamna sau să te miri că au apărut molii în casă când tu ai un ditamai sacul cu făină în cămară.

 

Dar las’ că s-a întors roata!

Gătesc pe cont propriu de jumătate din viață, dar vă spun sincer că abia de când a apărut copilul a început să mă preocupe cu adevărat proveniența hranei din frigiderul familiei mele. Poate că ultimii ani au coincis cu faptul că s-au scris tot mai multe în legătură cu alimentele procesate și nesănătoase, poate că instinctiv urmez niște patternuri familiale tradiționale, sau poate că pur și simplu îmi place să gătesc și să am la îndemână produse de calitate, dar cert este că, într-una din nopțile dinaintea Sărbătorilor, eu și soțul meu am tranșat și împărțit (pentru că se poartă și cuplajele între mai multe familii), ascuțindu-ne cuțitele în liniște și cu meticulozitate, aproape 70 de kilograne de carne, adică un sfert de porc și un sfert de vițel.

 

-Să punem aici grăsimea pentru topit, carnea asta o ducem în lada frigorifică, oasele le fierb.

-Pentru noi sau pentru câine?

-Pentru noi. Uite, astea sunt pentru câine.

-Cu organele facem ceva?

-Da, sigur.

 

Nu am ajuns din prima aici. Am început cu lactatele pe care le primeam săptămânal de la o doamnă cu „vacă curată”, din momentul mutării noastre într-un sat de lângă Capitală. Apoi s-a simțit nevoia unui congelator mai mare, în momentul în care am început să gătesc și pentru copil. O găină de țară, niște pește adus din Deltă, nu luăm și noi un miel?, o pulpă de porc, două găini, vreți un iepure? Nu neapărat simultan și în această  ordine… Iau un sac de făină, dar e bio, da? Legume, miere, ouă, cosmetice naturale, vițel, vin, murături, dulceață, compot, brânză, de unde luăm răsaduri pentru grădină anul acesta, să nu fie tratate?, am și caut mereu surse de încredere, mici afaceri de familie, atunci când cumpăr lucruri, alimente, obiecte. E cool sau nu e cool, cred că de aici nu ne mai putem întoarce. Ba dimpotrivă.

Sunt convinsă că sunteți mult mai multe axate pe trendul ăsta decât cele pe care le cunosc eu. Am așa un sentiment că există o rețea a surselor de hrană de calitate care va ajunge, dacă nu e deja, mai extinsă ca o mafie. Dar una benefică, evident. Încet și ironic, căpătăm obișnuințele părinților noștri, doar contextul diferă: pe vremea lor nu se găseau alimente, acum se găsesc de toate, dar nu prea sunt ce ne dorim noi. Sau poate nu au gustul pierdut al copilăriei?

 

Mâncarea voastră de unde vine? Aveți și voi sursele voastre secrete de hrană gustoasă și curată?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa