Doi tineri care au supraviețuit cancerului s-au căsătorit în spitalul unde au fost tratați!

lindsey si joel
nytime

Doi tineri care au supraviețuit cancerului s-au căsătorit în spitalul unde au fost tratați! Lindsey Wilkerson și Joel Alsup s-au căsătorit la începutul lunii septembrie 2018 într-unul dintre pavilioanele Spitalului de Pediatrie St. Jude, din Memphis. Ambii au fost pacienți acolo în copilărie și ambii au supraviețuit cancerului.

În urmă cu mai bine de 14 ani, Lindsey abia începea să lucreze în departamentul de evenimente și relații cu pacienții al Spitalului de Pediatrie din Memphis și era căsătorită de mai mai puțin de un an. În ziua aceea, în timp ce-și făcea turul prin pavilionul de tratament și cercetare, unul dintre membrii personalului i-a spus că e cineva care ar vrea s-o vadă.

Colegul ei a condus-o într-o mică sală de conferințe, iar ea a fost extrem de încântată să-l revadă pe Joel Alsup, un prieten pe care-l cunoscuse în 1993, când ea avea 12 ani, iar el 13. Cei doi nu se mai văzuseră de când erau liceeni.

„Îmi amintesc că eram foarte atrasă de el”, recunoaște acum Lindsey. Și el o plăcea, dar nu știa cum să-și exprime sentimentele. „Era foarte drăguță”, spune Joel, care s-a angajat în ianuarie 2003 ca și coordonator al departamentului de informatică al aceluiași spital. „La 13 ani eram însă extrem de timid și mi-era teamă să vorbesc cu eu”.

Doi tineri care au supraviețuit cancerului s-au căsătorit în spitalul unde au fost tratați! Spitalul le-a devenit loc de muncă

A fost cu adevărat o întâlnire neașteptată, genul de reuniune pe care cei doi nu și-ar fi promis-o în urmă cu două decenii, când Joel și Lindsey erau pacienți tratați în spitalul care acum le e loc de muncă. „Medicii de la St. Jude ne-au schimbat viețile”, spune Wilkerson, care lucrează și acum în același departament.

În 1991, Lindsey a aflat că are leucemie limfoblastică. „Îmi amintesc că familia era îngrozită”, poveștește doctorul Melissa M. Hudson, oncologul care a tratat-o pe Lindsey. „În timpul tratamentului a avut o mulțime de urcușuri și coborâșuri și s-a luptat cu fenomenele toxice. Era o fetiță puternică”, zâmbește medicul.

Patru ani mai târziu, Joel a aflat că are osteosarcom, un cancer osos care a dus la amputarea mânii drepte. „Joel avea 7 ani. Se chinuia să-și închidă catarama curelei și am crezut că se prostește”, rememorează Bob Alsup, tatăl lui Joel. „Obișnuiam să ne jucăm, făcând pase cu o minge de tenis și am observat că o prindea cu mâna stângă. Atunci mi-am dat seama că nu e în regulă”.

„Dorim să le dăruim pacienților de aici dragostea și atenția care ne-au fost acordate nouă când eram la vârsta lor”

Lindsey Wilkerson (37 de ani) și Joel Alsup (38 de ani) au scăpat de cancer, dar se prezintă la control o dată la cinci ani pentru monitorizare. „Joel și cu mine dorim să le dăruim pacienților de aici dragostea și atenția care ne-au fost acordate nouă când eram la vârsta lor”. Joel, acum administrator al Departamentului Creative Media, adaugă: „Este o onoare să mă întorc într-un loc atât de drag inimilor noastre”.

Cei doi s-au cunoscut în 1993 la o strângere de fonduri. „Familiile noastre au fost invitate să vorbească despre experiențele pe care le-am trăit în St. Jude. Îmi amintesc că am fost impresionată de Joel; era foarte drăguț și avea un extraordinar simț al umorului”.

În anii care au urmat, drumurile lor s-au intersectat tot la spital, atunci când programările lor coincideau. Când au mers la facultate, au rupt legătura: ea a mers la Universitatea din Arkansas, unde și-a luat diploma în comunicare, iar el la Universitatea Middle Tennessee, unde s-a specializat în producție de televiziune.

„Încă de la vârsta de 10 ani am visat să mă întorc să muncesc la St. Jude”, dezvăluie Lindsey, care a făcut multe ore de voluntariat în timpul facultății ca să strângă fonduri pentru Spitalul St. Jude. În mai 2003, între absolvire și „aterizarea” la ceea ce a numit mereu locul de muncă de vis – asistent în departamentul de comunicare – Lindsey s-a căsătorit. Mariajul ei a durat 12 ani, iar în 2015 a divorțat. Are o fiică de 12 ani, Audrey, și un băiat de 8 ani, Jacob.

„Abia când devenit mamă am simțit cum se cutremură pământul și mi s-au schimbat total perspectivele”

„Când am devenit mamă am început să mă uit la acești mici pacienți ca la copiii mei. Tot timpul îmi spuneam că-i înțeleg, că știu cum se simt, pentru că am trecut prin asta, dar abia când devenit mamă am simțit cum se cutremură pământul și mi s-au schimbat total perspectivele”.

Joel e încântat că are o relație foarte bună cu copiii lui Lindsey și asta îl ajută să vadă lucrurile din perspectiva unui părinte. „Copiii ei au vârsta pe care o aveam noi când am început tratamentul pentru cancer”, spune el. „Faptul că ei duc vieți normale înseamnă totul pentru noi și ne face să-i apreciem și mai mult pe părinții noștri și pe toți părinții copiilor care au cancer și care întâmpină o mulțime de dificultăți”. El mai spune că ziua în care a intrat Lindsey pe ușa spitalului St. Jude a fost ziua în care a luat naștere o prietenie adevărată. „Timp de 12 ani am fost cei mai buni prieteni”.

Relația lor a fost însă platonică până în urmă cu doi ani și jumătate, când a luat o întorsătură romantică. „Ne-au unit experiențele prin care am trecut și ne-a schimbat modul în care vedem lumea”, declară Lindsey. „Ne dorim să ne trăim viețile din plin, suntem recunoscători și dorim să dăm înapoi la fel cum am primit”.

„Voi sunteți cei mai iubitori oameni pe care-i cunosc”

În septembrie 2016, Lindsey se uita la filmul „Alien” – un cadou de la fiica ei – împreună cu vechiul ei prieten, în casa lui din Memphis. La final, Joel a anunțat-o că are să-i spună ceva și de data asta nu s-a mai temut să-i declare că o iubește. „Și eu te iubesc”, a fost răspunsul ei simplu. „Amintiți-vă că l-am plăcut din prima clipă”, povestește ea surâzând, „iar mingea a fost în terenul lui timp de 25 de ani”.

Cei doi s-au căsătorit pe 1 septembrie în pavilionul auriu Danny Thomas/Alsac, numit după comedianul care a fondat St. Jude în 1962 (Thomas, care a decedat în 1991, și soția lui Rose, decedată în 2000, sunt înmormântați în grădina pavilionului).

Brent Powell, preotul episcopalian și capelan la St. Jude, a stat în fața altarului împodobit cu buchete de hortensii și trandafiri albi, iar el și mirele au privit mireasa venind spre altar.

„Când erați copii, cancerul a intrat în viețile voastre, dar l-ați învins”, a spus Powell care-i cunoaște pe miri de 30 de ani. „Acum, dați înapoi ceea ce ați primit. Voi sunteți cei mai iubitori oameni pe care-i cunosc”.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație