Există criza femeii de 30 de ani?

30 ani

Ce înseamnă criza femeii de 30 de ani?

Încă de pe la 18-19 ani am început să aud despre criza femeii de 30 de ani. Mama îmi povestea cum că pe la 30 de ani ar trebui să fiu o femeie împlinită, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Profesorii ne vorbeau despre un soi de deadline: termini repede liceul, te înscrii la o facultate și te angajezi imediat căci altfel ești muritor de foame, așa că până la 30 de ani ai vechime pe cartea de muncă, credit și familie. Mamaie încă de când aveam 20 de ani mă întreba când mă mărit că trebuie să fac copii de tânără. Oamenii importanți din viața mea îmi anunțau marea criză.

Am aproape 30 de ani și nu sufăr de nicio criză. Și nici nu cred că există (dar aștept încă să schimb prefixul). Nu e ca și cum ți se oprește clepsidra fix când ai împlinit 30 de ani. Știm că fertilitatea unei femei începe să scadă, dar nimic nu se întâmplă brusc și la o dată stabilită.

Unii descriu această criză ca fiind o stare de neliniște și anxietate cu privire la neîmplinirea profesională sau personală a unei femei. E o concepție greșită conform căreia noi, femeile, suntem un fel de pachet care trebuie să fie predat la cheie până la frumoasa vârstă de 30 de ani. Dar oare nu tocmai această concepție greșită, însoțită de muuultă presiune, ne împinge să facem alegeri greșite? Oare nu această concepție ne face să ne simțim confuze, dezamăgite, cu așteptări prea mari într-un timp prea scurt? Oare nu din pricina acestei stări de confuzie suntem mai predispuse să facem alegeri greșite?

Dacă ai 20, 30 sau 40 de ani și nu te simți împlinită, fă ceva în privința asta!

Psihologii susțin că la 30 de ani ceasul biologic al unei femei începe să ticăie, fiind de fapt momentul în care se încheie o etapă din viață și începe alta. Și dacă mai adăugăm un mic detaliu (femeia este încă singură), atunci criza chiar își poate face simțită prezența pentru că încep comparațiile cu celelalte femei sau prietene din jur care sunt deja căsătorite și au copii. Ceasul biologic este cel care urlă ca din gură de șarpe că o femeie nu mai poate amâna până să aibă un copil, fiind o sarcină cu prioritate în viața ei. Cred că de fapt aceasta este adevărata criză la 30 de ani. Lipsa de stabilitate emoțională.

Dar cel mai important lucru pe care îl putem face atunci când resimțim efectele unei posibile crize este rezolvarea acesteia și, cel mai probabil, asta depinde de fiecare dintre noi.

Dacă ai 20, 30 sau 40 de ani și nu te simți împlinită, fă ceva în privința asta. Încearcă să-ți dai seama ce te nemulțumește și începe imediat să faci schimbări, însă cred că un lucru foarte important este acela de a te asculta pe tine însăți. Nu face un copil doar pentru că așa îți cere mama, nu te duce la un job care nu-ți face cinste doar pentru că ai o vârstă și e greu să o iei de la capăt. Dincolo de orice criză, recunoscută sau nu de psihologi, este important să învățăm să ne acordăm atenție.

Eu nu sunt mamă încă, mă apropii cu pași rapizi către minunata vârstă de 30 de ani și încep deja să simt presiunile celor din jur cu veșnica întrebare: “Tu când faci un copil”? Nu că nu mi l-aș dori, dar cred că și alegerea tatălui implică o responsabilitate mare pentru viitorul meu copil.

Voi v-ați confruntat cu această criză? Cum ați făcut față presiunilor?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație