Gânduri la finalul unui an greu

Ileana Mirescu
an-greu-totul-despre-mame

La finalul unui an greu, să ne împăcăm cu imperfecțiunea lumii în care trăim

Toamna care s-a încheiat a fost de-a dreptul tumultoasă. Pe 30 octombrie tragedia din Colectiv ne-a luat pe toți pe nepregătite: oameni tineri morți într-un fel mai crud decât putem înțelege, apoi zile de proteste, mers în stradă, semnat petiții, discuții intense în grupuri online sau offline și în final un guvern demisionar, o clasă politică surprinsă de o realitate pe care tot nu reușește să o perceapă.

Și tocmai când lucrurile păreau să se mai liniștească, a venit Parisul.

Voci agitate întrebau „ce este în neregulă cu lumea asta?” sau „de ce se întâmplă toate aceastea?”.

Citește și: 7 soluţii prin care să faci faţă unei situaţii traumatice

„Oare lumea în care mi-am adus copilul e pregătită să îi permită să fie fericit?”

Eu însă, de nici măcar un an în noul meu rol de mamă, mă întrebam un singur lucru: „Oare lumea în care mi-am adus copilul e pregătită să îi permită să fie fericit?”

Mihai este un băiețel vesel și foarte determinat. îl iubesc ca pe ochii din cap. De fapt, cred că îl iubesc mai mult de atât, pentru că i-aș da cu bucurie pentru el. Și iată-l purtat la protest, urmărind curios mulțimea, studiindu-mi vorbele și mișcările, liniștit și zâmbitor.

Trăim în imperfecțiune, știm cu toții asta. Dar parcă imperfecțiunea asta nu devine niciodată atât de obositoare ca atunci când trebuie să ne lăsăm copii să crească în ea.

Mă tot uitam la el în timp ce mergeam în mulțimea protestatară. Mă întrebam dacă am făcut bine să îl aduc în țara asta acum și cum anume să îl feresc de haosul de acum. Mă mai întrebam dacă oare este sănătos să îl feresc de haos sau mai bine să îl las să găsească singur o logică în toată provocarea asta numită viață.

Atunci mi-am dat seama că cel mai bine este să îi spun cu claritate, iubire și empatie ceea ce simt. Și anume că nimic nu e perfect, nici eu, nici tatăl lui, nici lumea în care trăim și nici măcar el – deși nouă ni se pare cel mai cel băiețel de pe Pământ. Și că tot ceea ce putem noi, cei mai în vârstă să facem, este să construim pentru el un loc mai bun, mai pașnic, cu răspundere. Iar el, sperăm, la rândul lui, prin propriul exemplu, va adăuga un nivel acestei construcții pentru generația de după el. Și tot așa, procesul asta amplu ne va duce pe toți într-o realitate mai rafinată.

Vă încurajez să creați o lume mai bună pentru copiii voștri!

Dacă îmi permiteți să extind cele spuse către oricine citește ceea ce am scris eu acum, vă încurajez să creați o lume mai bună pentru copiii voștri. Nu neapărat prin a construi palate sau prin a revoluționa industrii. Căci puștii noștri ne iubesc și dacă nu suntem Steve Jobs. Ci cea mai bună schimbare pe care o putem face noi ca părinți este să creștem în copiii noștri atributele lumii frumoase așa cum ne-o imaginăm: colaborativă, empatică, cu recunoștință, bazată pe adevăr, respect reciproc și toleranță.

De abia când aceste valori vor fi sădite și dezvoltate puternic în fiecare dintre noi, cuvântul #Colectiv nu ne va mai aminti de sute de răniți și zeci de morți, ci poate de unitatea de care avem nevoie. Iar Parisul va redeveni orașul iubirii. Căci dacă noi nu ne schimbăm, nici ei nu se schimbă.

Citește și: Despre legături invizibile şi florile clipelor

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa