Hainele noastre cele de toate zilele şi copiii de pe glob care le fabrică

Raluca Dumitrică
Exploatarea copiilor.

Bangladesh, India, Vietnam, Indonezia, Maroc, China. Ţări exotice şi de neatins pentru unii, posibile destinaţii de călătorie pentru alţii, dar şi ţări ale căror nume se regăsesc pe etichetele hainelor pe care le purtăm cu toţii. Ceea ce nu ştim, însă, este că multe dintre aceste haine sunt realizate fără respectarea legislaţiei ţării gazdă, în fabrici în care condiţiile de lucru sunt mizere, şi, cel mai trist, lucrătorii sunt, adesea, copii.

Încă de la finalul şcolii generale, am aflat de la nişte prieteni stabiliţi în străinătate că în ţările lor exista posibilitatea ca un un adolescent să lucreze part-time şi să-şi câştige aşa banii de buzunar. Ulterior, în timpul liceului am avut scurte perioade în care am reuşit prin muncă să-mi procur banii pentru micile bucurii existente în magazinele vremii, aşa că am înţeles foarte clar ce însemna acest lucru. Nu uit nici senzaţiile de mândrie şi de responsabilitate pe care le-am trăit conştientizând faptul că prin forţele mele am putut să-mi achizitionez lucrurile mult dorite.

Peste un număr de ani, însă, am aflat că în ţări cu dezvoltare medie şi redusă nu numai adolescenţii muncesc, ci, paradoxal, şi copiii mici. Munca lor nu are loc în condiţii de siguranţă deplină, ci, dimpotrivă, în condiţii mizere şi de ilegalitate, în care nu se ţine deloc cont de drepturile omului, iar programul de muncă şi remuneraţia primită sunt umilitoare.

Exploatarea copiilor. Cutia Pandorei, deschisă de Bangladesh

Una dintre ţările care, fără să vrea, a tras un semnal de alarmă la nivel global în ceea ce priveşte exploatarea copiilor prin muncă a fost Bangladesh. Goana marilor producători de haine realizate în sistem fast-fashion a făcut ca din ce în ce mai multe companii mari să îşi îndrepte ochii către această ţară, în care forţa de muncă este mare, iar pretențiile financiare ale acesteia sunt neglijabile. În urma acestui lucru, Bangladesh a reuşit să ajungă al doilea producător mondial de confecţii după colosul China, unde cerinţele salariale ale angajaţilor au crescut la un minim de 200 de dolari pe lună, în timp ce minimul salarial în industria confecţiilor din Bangladesh este de 37 de dolari pe lună.

În luna aprilie a anului 2013, prăbuşirea complexului comercial Rana Plaza din Dhaka, capitala Bangladeshului, a tras un mare semnal de alarmă în întreaga lume privind exploatarea copiilor. Complexul cu 8 etaje fusese iniţial construit pentru a adăposti câteva magazine, cafenele şi restaurante, dar la ultimele patru etaje funcţionau mai multe fabrici de confecţii ale unor nume mari de retaileri internaţionali precum Primark, Monsoon, Benetton, Bonmarché, the Children’s Place, El Corte Inglés, Matalan sau Walmart. Cu doar o zi înainte de colaps, angajaţii observaseră fisuri în pereţii clădirii, iar o televiziune locală reuşise chiar să le capteze pe cameră. Cu toatea astea, proprietarul imobilului, Sohel Rana, a făcut o declaraţie în care anunţa că totul este cât se poate de sigur, aşa că a doua zi toată lumea a fost prezentă la muncă.

După prăbuşire, unele voci oficiale au declarat că etajele fuseseră ridicate fără autorizaţie de construcție, iar altele au spus că proiectul nu fusese gândit ca imobilul să susţină numărul  mare de oameni şi de utilaje dispuse pe cele patru etaje superioare, acestea fiind cel mai probabil şi cauzele prăbuşirii întregii clădiri.
Peste 1100 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest nefericit accident considerat cel mai grav din ultimul secol, în timp ce peste 2500 au fost grav rănite. Totodată, la scotocirea printre ruine pentru a găsi supravieţuitori s-a descoperit că printre angajaţi erau şi copii. Cu toate că proprietarii imobilului au fost arestaţi imediat, rudele altor 200 de lucrători de la fabricile din clădire aşteaptă şi azi un răspuns de la autorităţile care nu au reuşit, încă, să le găsească corpurile celor dragi.

 

Exploatarea copiilor. În Uzbekistan, sclavi pe plantaţiile de bumbac

O altă problemă majoră este în Uzbekistan, fosta ţară din blocul sovietic, care se bucură de o producţie record de bumbac. Deoarece această plantă ajunge să fie folosită drept materie primă pentru industria de îmbrăcăminte în ţările din Europa Occidentală şi în cele de pe continentul nord-american, pentru a face faţă cererii crescute, guvernul uzbek a recurs la o soluţie dramatică. Astfel, mai marii ţării îi forţează pe copiii aflaţi la vârstă şcolară să-şi întrerupă studiile pentru o perioadă cuprinsă între 4 şi 8 săptămâni şi să meargă pe plantaţii pentru a culege bumbac. Această cutumă care dăinuie din perioada comunistă şi care poate fi asimilată cu o formă mult mai agresivă de practică forţată, aşa cum o cunosc cei care au prins anii de şcoală în regimul Ceauşescu, îl are ca mentor pe preşedintele uzbek Islam Karimov, considerat unul dintre ultimii dictatori ai lumii, dar şi o persoană periculoasă care este în stare să-şi agreseze şi să-şi persecute propriii copii.

Situaţia îngrijorătoare din Uzbeskistan a făcut ca puternica The Child Labor Coalition, o filială a  National Consumers League (NCL), alcătuită din 22 de grupări distincte ce luptă împotriva reducerii exploatării copiilor prin muncă şi a reducerii traficului de copii, să facă eforturi imense pentru a stopa acest fenomen. Un prim pas către succes a fost dat de peste 140 de companii producătoare de articole realizate din bumbac, ce au semnat o convenţie prin care se obligă să nu mai utilizeze conştient bumbac ce provine din această ţară, atâta timp cât munca silită care îi are ca executanţi nu doar pe copii, ci şi pe adulţi, nu este eradicată.

Exploatarea copiilor. România este la distanţă de lista neagră

O rochie fabricată în România şi purtată în urmă cu doi ani de Catherine, Ducesa de Cambridge, a pus şi ţara noastră pe tapetul ţărilor în care marile branduri de modă şi-au mutat producţia, pentru o eficientizare a costurilor. Din fericire, în afara faptului că personalul angajat la făbricuţa bucureşteană cu pricina încasa nişte salarii nu foarte generoase pentru standardele occidentalilor, alte nereguli nu au fost descoperite, iar tentativele jurnaliştilor britanici de a găsi vreo ilegalitate comisă la noi au eşuat. Este bine de ştiut că legislaţia din ţara noastră le interzice copiilor mai mici de 15 ani să muncească, după această vârstă fiind necesar acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali pentru exercitarea unor activităţi adecvate dezvoltării fizice, a aptitudinilor şi a cunoștințelor lor şi cu condiţia să nu le fie puse în pericol sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

Cu toate astea, presa din Albion nu s-a lăsat şi i-a sugerat Ducesei ca pe viitor să verifice atent de unde provin hainele pe care şi le cumpără şi dacă salariaţii fabricii în care se produc acestea sunt suficient de bine plătiţi. De asemenea, tot presa a fost cea care i-a sugerat şi guvernului britanic să introducă anumite reglementări legale, astfel încât retailerii locali să nu-i mai exploateze pe muncitorii din ţările în care îşi fabrică produsele.

Exploatarea copiilor. Între etică şi profit

Toate aceste exemple nefericite au lansat ample dezbateri la nivel mondial cu privire la moralitatea planurilor de business ale marilor companii, în care protagoniştii sunt copiii. Pe lângă problemele de etică şi cele legale care decurg din angajarea unor minori, o altă problemă stringentă a apărut în fața companiilor care îşi realizează în acest mod produsele: în ce măsură trebuie ele să se implice în verificarea angajaţilor şi a condiţiilor de lucru? Este aceasta o chestiune care ar trebui să le privească, mai ales dacă ele se află la o distanţă considerabilă de locul faptei, sau totul trebuie reglementat la nivel local? Dar consumatorul? Ce rol ar trebui să aibă el în procesul final de cumpărare? Trebuie şi poate să fie influenţat de informaţiile cu privire la cei prin ale căror mâini trece articolul lor?

Concluzia zecilor de întruniri şi dezbateri internaţionale a fost că atât producătorul, cât şi consumatorul final trebuie să ia deciziile în cunoștință de cauză, iar formele moderne de sclavie trebuie să dispară. Foarte activi au fost şi consumatorii, care, nu numai că s-au grupat în diferite organizaţii şi au protestat stradal împotriva acestor practici care îi au pe copii în prim plan, dar au şi implementat un software care îi ajută să identifice în timp real firmele care nu respectă legislaţia şi îi exploatează pe copii în procesul de fabricaţie al produselor ce le poartă semnătura. Programul se intitulează aVOID şi, după ce este instalat, poate să îi spună cumpărătorului care sunt firmele de evitat, datorită accesării bazei de date a campaniei germane Active Against Child Labour. Deşi programul prezintă şi mici imperfecţiuni de concept, este un pas pentru a-l face pe consumatorul de rând, dar cel atât de tehnologizat în anul 2014, să contribuie şi el la stoparea acestui fenomen îngrijorător al exploatării copiilor prin muncă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa