Jucării chinezeşti & dezamăgiri

Raluca Dumitrică
Librarie anii '80 | Totul despre mame
Libraria anilor ’80 avea mai multe rechizite, decât jucării
Jucarie chinezeasca | Totul despre mame
Una dintre râvnitele jucării chinezeşti din copilărie

O vizită la un depozit de jucării se poate transforma într-o lecţie de tristeţe

Când ai 9 ani şi o mătuşă binevoitoare care lucrează la un depozit de jucării, lumea este a ta! Sau cel puţin aşa crezi. Totul până când soarta se dovedeşte a fi potrivnică. 

Citiți acest text savuros despre jucării chinezeşti & dezamăgiri din copilărie:

Mătuşa din provincie, mătuşa de poveste

Pentru o săptămână, o mătuşă din provincie cu care m-am întâlnit accidental pe stradă, într-una dintre vacanţele petrecute la bunici, a fost persoana pe care am admirat-o cel mai mult. Pe mătuşa o văzusem de câteva ori în viaţa mea şi mi se păruse mereu o femeie frumoasă, cu trăsături rafinate şi bine definite, vorbăreață şi cu zâmbetul pe buze. Când ne-am întâlnit cu ea în acea primăvară, mama s-a bucurat sincer să o vadă şi a stat la taclale cu ea o perioadă lungă de timp, cel puţin în accepţiunea mea de copil care nu prea ştia cu ce se mănâncă orele şi minutele. Nu ţin minte despre ce au discutat. Era, în fond, o conversaţie de oameni mari. Dar am auzit la un moment dat strecurându-se în dialog cuvintele „depozit de jucării” şi am devenit brusc extrem de atentă. Mătuşa lucra la un depozit din oraş care adăpostea fix jucăriile ce poposeau în drumul lor spre librăriile acelei vremi, iar gândul că se învârtea toată ziua, bună ziua printre comorile atât de greu accesibile pentru restul oamenilor m-a făcut să nu-mi mai simt picioarele de emoţie şi de invidie.
Din fericire, mătuşa a observat că serviciul ei a atins ceva în mintea şi în sufletul meu şi, aplecându-se spre mine cu chipul ei angelic, mi-a adresat cele mai aşteptate cuvinte din lume: „Nu vrei să vii mâine la depozitul de jucării să-ţi alegi ceva de acolo?”

Jucării cu nemiluita…

Librarie anii '80 | Totul despre mame
Librăriile anilor '80 aveau multe rechizite, puţine jucării.

M-am uitat temătoare spre mama, cu privirea aceea de „pooot, mama, pooot???”, şi, pentru că am primit o confirmare tacită din partea ei, m-am întors către mătuşă trepidând şi am spus că da, normal, sigur, mâine vin la depozitul de jucării! Cum să ratez ocazia? Doar aveam 9 ani!
Am ajuns acasă îmbujorată nu de la mersul mult pe jos, ci de la frenezia ce mă curpinsese la aflarea veştii, iar toată ziua nu m-am mai putut gândi la altceva decât la cât de mare va fi sacoşa pe care o voi lua cu mine la depozit. Aş fi putut să o împrumut pe cea de mers la piaţă a bunicii, era solidă, încăpătoare şi uşor de manevrat. Sau mai bine aş fi luat geanta imensă, din material textil, cu fermoar la capăt, care se închidea ermetic şi care nu ar fi lăsat nimic la vederea trecătorilor. Pentru că planul cel mare era să o umplu cu vârf cu jucării şi nimeni, dar nimeni să nu vadă ce e în ea. De ce? Era simplu! Pe vremea lui Ceauşescu, jucăriile chinezeşti erau la fel de căutate de copii ca bugii de către adulţi, iar cine punea mâna pe o astfel de născocire asiatică era eroul tuturor. Uite că şi eu aveam şansa de a fi erou!

…sau nu

A doua zi la prima oră eram în staţia de autobuz unde ne dădusem întâlnire cu mătuşa, aşteptând în frig 10, 15, 20, 30 de minute, chiar şi mai mult de atât. Mama se uita periodic la ceas, ţinându-mă sub pardesiul ei să mă-ncălzească şi rostind într-una „o să vină, o să vină”. Autobuzele apăreau în zare, opreau în staţie şi călătorii coborau pe rând, iar eu scrutam balonzaidele tuturor doamnelor ce se dădeau jos din vehicule, cu speranţa că unul dintre ele o să fie al mătuşii. Cu toate incantaţiile posibile, mătuşa n-a mai venit şi a lăsat o mamă nervoasă şi o fiică tristă de tot, neconsolată şi dezamăgită pe vecie că n-a mai putut să-şi umple sacoşa cu jucăriile chinezeşti cu cheiţă. Pe mătuşa n-am mai vazut-o niciodată de-atunci, iar acum am aflat că este pensionată.

Soarele răsare la librăria potrivită

La câţiva ani după acest episod, Providenţa a fost bună cu mine şi mi-a dat ce mi-am dorit. Librăria de lângă şcoala mea primise prin 1991 tot stocul de jucării Made in RDG care puteau exista, iar banii pe care îi strânsesem la ultimul colindat nu puteau să aibă decât o astfel de întrebuinţare. După ce s-au terminat orele, m-am înfiinţat la librărie, m-am învârtit minute în şir pe lângă geamuri, iar, când am prins un moment în care era încăperea era goală, m-am dus timorată către vânzătoare, am scos banii din ghiozdan şi i-am spus: „Jucării de toţi banii, vă rog!”.

Ce mi-a dat? Un microscop uriaş, cu multe lamele şi tot felul de funcţii, un trenuleţ electric cu gară şi relief semi-montan, un puzzle şi o trusă pentru geometrie. OK, trusa nu era chiar o jucărie, dar avea cel mai frumos şi colorat echer văzut vreodată, aşa că a trebuit să o cumpăr şi pe ea.

Bucurie la pătrat

Trenuleţ Made in RDG | Totul despre mame
Un trenuleţ Made in RDG l-a făcut fericit pe fratele meu

Am galopat cu plasa de jucării în mână pe străduţe şi alei, prin scări de blocuri şi grădini, totul de frică să nu mă întâlnesc cu vreun binevoitor care să-şi aducă aminte că i-ar trebui şi lui ceva din plasa mea voluminoasă.

Când am ajuns acasă, am alergat triumfătoare către fratele meu şi am desfăcut punga în care se aflau comorile: bucuria ambilor a fost maximă. Frate-miu a stat ore în şir (şi zile-ntregi) să asambleze şi să pună trenuleţul în funcţiune. Eu, pe de altă parte, am analizat sub microscop tot ce se putea din casă: boabe de orez, muci, fire de păr, scuipat, o furnică roşie găsită prin bucătărie şi puţină pâine mucegăită. Am uitat de supărarea cu depozitul de jucării şi am profitat de zicala ce-i în mână nu-i minciună!

M-am jucat cu microscopul şi cu trenuleţul luni bune, până când am dat de alte drăgălăşenii, iar pe urmă le-am înlocuit şi pe acelea definitiv cu cărţile şi muzica.

Să nu vă miraţi, totuşi, dacă mă veţi găsi într-una din zile zăbovind puţin mai mult decât e cazul la raionul din supermarket cu pluşuri, păpuşi şi jucării cu telecomandă. Încă mă gândesc la depozitul de jucării unde lucra mătuşa mea.

 

 

Foto: Copilaria anilor ’80-’90, http://etimpu.com

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa