„La Milano, stăm baricadați, știm că ne vom îmbolnăvi toți, dar sperăm la o formă ușoară”

O jurnalistă de origine română care locuiește în Milano descrie pas cu pas cum a început și evoluat epidemia de coronavirus de aici și greșelile care au amplificat-o. Ce veți citi mai jos este probabil ceea ce vom trăi în România în următoarele săptămâni. 

Bomba coronavirus a explodat pe 21 februarie, într-o vineri dimineață, odată cu apariția “pacientului 1”, un bărbat sănătos de 38 de ani din Codogno, în periferia industrială care înconjoară preț de zeci de kilometri Milano, ajuns în terapie intensivă cu grave probleme respiratorii. În același moment a venit și vestea primului deces, un bărbat de 78 de ani la Vo’ Euganeo, în apropiere de Veneția. Plutea deja în aer la acel moment o anume îngrijorare, toată lumea aștepta să vadă cum evoluează situația, dar nimic mai mult.

Greșelile autorităților și #milanonuseinchide

În ziua următoare, sâmbătă, centrele commerciale, pizzeriile și pub-urile erau încă pline, pe unda inerției, a treia zi, duminică, oamenii înțeleseseră deja că ceva ieșit din comun urmează să se întâmple, străzile se goliseră brusc, și, îndreptățit sau nu, s-au repezit cu toții să golească rafturile cu alimente din toate supermarketurile, mari sau mici.

Pe măsură ce au trecut primele zile, s-au conturat două curente de opinie: unii au intrat în panică și au redus din proprie iniziativă și în măsura posibilului toate contactele sociale, private sau legate de job, ceilalți, care au văzut inițial totul că “o simplă gripă”, au început să găsească exagerate măsurile de închidere a școlilor și universităților în toate regiunile interesate și carantina impusă de guvern în primele două zone de focar, zona Codogno și zona Vo’ Euganeo, declarate zone închise, unde nu se putea întra și ieși decât justificat.
Mai mult, tot mai mulți au ignorat recomandările oficiale de a fi păstrată distanța de minimum 1 metru între persoane în locurile publice, la bar sau la cumpărături.

Erau încă zilele în care curba de trasmisie creștea într-un ritm modest, la nivel de opinie publică nu era perceput că foarte îngrijorător. Motiv pentru care a început să capete forță ideea că nu are sens să ne fie frică de virus, că trebuie să ne continuăm viața exact ca și înainte și că spălandu-ne mai des pe mâini sau folosind un gel dezinfectant suntem în afară pericolului și deci putem să ne ducem unde și când avem chef. A contribuit la asta și o mare eroare în comunicarea publică, însăși primarul din Milano, la nici o săptămână de la “pacientul 1”, a lansat cu mult tam tam hashtagul #milanononsiferma, la pachet cu tricouri imprimate și nenumărate interviuri, care are legătura mai degrabă cu contextul politic foarte complicat dinainte de aparitia virusului. Una peste alta, la începutul crizei a învins ideea că obiectivul primordial trebuie să rămână mersul înainte al economiei, pentru că problema virusului e sub control.

Nu o “simplă gripă”, ci o infecţie de masă imposibil de controlat

Dar nu a durat mult și cifrele au început să vorbească și să trasmită un mesaj care a schimbat brusc perspectiva, anume că de fapt nu e deloc așa, că nu prea e vorba de o “simplă gripă” la orizont, care lovește doar persoanele cu sănătatea șubredă – da, a existat și o mare doza de cinism la început, că de fapt nimic nu prea e sub control și că ne aflăm în fața unui pericol nou, necunoscut, nemaitrăit, imposibil de definit și de anticipat cum va evolua și că trebuie măsuri extreme.

Că asistăm la un scenariu distopic. Cu toate astea, a fost nevoie de două lungi săptămâni până la următorul nivel de restricții, extinse, de data asta, la toată partea de Nord a Italiei, cu mici excepții unde nivelul de transmisie era zero. Pentru ca după doar două zile să fie clar că nu e suficient pentru a încetini ritmul de transmisie și că e nevoie să se declare toată Italia zona roșie, complet închisă. Schimbarea accelerată de direcție s-a datorat semnalelor tot mai insistente venite dinspre sistemul sanitar, tot mai la limită, și dinspre autoritățile locale, care au înțeles mult mai repede nivelul de pericol exponențial dar ale căror semnale nu au fost imediat luate ca atare.

Nu se știe când vor mai fi deschide școlile

Astăzi – e valabil pentru toată Italia – ne aflăm în situația în care se poate ieși din casă pentru a merge la muncă, dar recomandarea către întreg mediul economic este de a favoriza smartworking-ul sau de a permite concedii sau de a apela la șomaj temporar.

Scolile au rămas și vor rămâne închise practic nu se știe până când, la fel toate activitățile recreative, artă, sport, spectacol, administrația lucrează la capacitate redusă mai puțin cei din prima linia, se poate ieși din casă pentru cumpărături de strictă necesitate, se poate ieși și în parc sau la plimbare cu câinele, cu multă atenție, dar cum riscul de a nu putea păstra distanța minimă este mare, de facto e esențial ca toată lumea să rămână în casă atunci când nu e obligatoriu să iasă si să se evite orice fel de contact cu alţi oameni, pentru că oricine poate fi infectat fără să ştie.

Tinerii din Italia, mai afectați decât în China

Între timp, virusul a lovit fără discriminare, cifrele fac non stop înconjurul planetei de câteva zile bune, s-a depășit nivelul de 10.000 de persoane infectate (nu toate cu simptome serioase), se înregistrează decese inclusiv în administrația publică locală sau printre medici, nenumărați prefecți, primari, guvernatori sau consilieri regionali sunt pozitivi, în carantină sau autoizolati în urma contactelor cu cei depistați cu virus. Cifra care sperie cel mai mult e rata mortalității în rândul populației tinere, 19-50 ani, de 22%, în creștere, vorbim de peste 600 de decese în total până în prezent.

Povestea completă scrisă de jurnalista de origine română Mihaela Găneț o găsiți în acest articol, publicat de site-ul de sănătate SMARTLIVING.RO

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()