Generația milenială (în care multe dintre noi ne regăsim) este una mult mai încrezătoare în propriile forțe, deci și în modelul de parenting pe care îl aplică pentru a-și crește copiii.
De-a lungul timpului s-au pus în aplicare tot soiul de modele de parenting, însă cel mai des întâlnit a fost cel restrictiv și autoritar, plin de pedepse. Astăzi, noua generație de părinți este, paradoxal, mai restrictivă, dar și mai iubitoare. Cel puțin așa reiese din propriile descrieri, făcute în urma unui sondaj realizat de Pew Research Center.
Milenialii fac “o treabă excelentă”
Potrivit aceluiași studiu, întreprins pe cetățeni americani, aproximativ o mamă din două este foarte mulțumită de abilitățile sale de a-și crește propriii copii și mai puțin de patru din zece tați se pot lăuda cu acest lucru. Pe de altă parte, mamele din generația milenială (generație formată din cei născuți între anii ’80 și începutul anilor 2000) sunt foarte convinse că se pricep de minune la a-și educa copiii. Un total de 57% dintre mamele mileniale intervievate, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, consideră că au adevărate abilități de parenting. Ele cred că “fac o treabă excelentă” când vine vorba de creșterea celor mici. Prin comparație, doar 48% dintre mamele care aparțin generației X și numai 41% din mamele din generația Boomer cred acest lucru. Cât privește tații, situația este ceva mai echilibrată: 43% dintre mileniali consideră că se descurcă excelent la capitolul parenting, aproape la egalitate cu tații din generația Boomer (42%) și doar puțin mai mult ca cei din generația X (37%).
Cum se explică entuziamul milenialilor
Cercetătorii ar putea considera că euforia milenialilor este direct proporțională cu vârsta copiilor pe care-i au de crescut. Atunci când copilul e încă de vârstă preșcolară, e mult mai ușor de disciplinat, pe când problemele cresc și devin mai complexe pe măsură ce copilul face, ușor, trecerea spre pubertate și adolescență. Însă cei care s-au ocupat de sondajul Pew spun că la chestionar au participat părinți ai căror copii aveau vârste apropiate.
Milenialii, mai stricți, dar mai iubitori
Ei au declarat că dragostea lor se manifestă, mai degrabă, prin tendința de a fi excesiv de protectori, decât prin a le oferi libertate necondiționată copiilor lor. Și, spre deosebire de înaintașii lor, par să aibă nervi mai buni și mai multă răbdare și nu cedează prea ușor în fața mofturilor celor mici. Însă, mai spun ei, nu prea știu să-și critice copiii și consideră că ăsta este un minus. Ei au declarat, printre altele, că, uneori, își laudă exagerat odraslele, și că își doresc să crească niște copii care să se transforme în adulți ambițioși.
Diferențe de educație
Stilurile diferite pe care cei mari le adoptă pentru a-și educa micuții nu țin doar de generațiile din care fac parte, ci și de gradul de bunăstare, educația părinților și grupul etnic din care fac parte. Majoritatea părinților se tem că, la un moment dat, copilul lor va fi agresat prin tehnici de intimidare (“bullying”), și mai mult de jumătate dintre cei chestionați se tem ca nu cumva copilul lor să încerce sentimente ca depresia sau anxietatea dintr-un motiv sau altul. Posibila depresie a copilului a fost printre principalele motive de îngrijorare ale părinților albi, însă hispanicii au enumerat printre grijile cele mai mari posibilitatea ca cineva să le răpească la un moment dat copiii, să îi bată sau, în cazul în care aveau fete, ca acestea să nu rămână însărcinate. Hispanicii au pus teama de depresie pe ultimele locuri.
Aproape 40% dintre părinții cu venituri modeste se tem ca nu cumva copiii lor să aibă probleme cu legea la un moment dat, în timp ce doar 21% dintre părinții cu venituri mari și-au exprimat această temere.
Temerile influențează lista de priorități a părinților, însă la fel se întâmplă și cu regretul. Părinții cu un nivel de educație mai scăzut au avut tendința de-a declara că oricât s-ar implica în educația copilului, niciodată nu e prea mult, pe când cei care dețineau diplome de bacalaureat sau aveau studii superioare consideră că o ingerință prea mare ar putea avea efecte negative când vine vorba de educație.
Părinții care dețineau diplome postuniversitare au avut și cele mai mari dubii cu privire la implicarea în educația copilului. Cercetătorii spun că această părere poate fi influențată de ceea ce au văzut la alți copii din școlile unde învață și copiii lor. Pe de altă parte, părinții cu o educație precară, care au avut de suferit profesional în viață din acest motiv, consideră că nu e niciodată de ajuns implicarea celor mari în problemele școlare ale copiilor lor.
Părinții care aparțineau minorităților, consideră, de asemenea, că realizările copiilor sau, dimpotrivă, lipsa lor, se datorează gradului de implicare al părinților. Părinții negri sau hispanici au avut tendința, într-o proporție mai mare decât cei albi, să declare că succesul copiilor lor ca adulți, depinde de implicarea părinților. Părinții albi, pe de altă parte, consideră că gradul de implicare a adulților se reflectă, mai târziu, în comportamentul rezervat sau voluntar al copilului.
Tu cum îți crești copilul? Cât de mult te implici în educația lui și ce așteptări ai de la el?
