Modă periculoasă printre copii: selfie pe trenuri. 8 băieți s-au electrocutat

Gări din Cluj, Craiova, București, Timișoara sunt locurile în care în ultimele săptămâni mai mulți adolescenți au încercat să își facă selfie pe trenuri și au sfârșit electrocutați. Doi tineri si-au pierdut viața.
În ultima lună, 6 copii au ajuns la Spitalul de Urgențe pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, cu arsuri grave, după ce s-au urcat pe trenuri. Pentru doi dintre ei, aventura a fost fatală. Un alt adolescent este acum în stare extrem de gravă, în același spital, la terapie intensiva, cu arsuri pe 90% din suprafata corpului. La numai 13 ani, Robert a fost rănit grav și este acum în spitalul bucureștean vegheat de mama sa. Se juca împreună cu doi prieteni într-o gară părăsită, din Timișoara, orașul în care locuiește. “Era ceva, un fir căzut, m-am atins de tren. M-a aruncat pur și simplu, m-am trezit pe șina de tren. Vedeam sânge pe mine, dar nu simțeam nimic, decât cum am căzut în coate. Mă uitam după unde îmi era un papuc, îmi ziceam că mă duc acasă și o să mă certe că mi-am pierdut papucii pe cine știe unde”, a povestit tânărul pentru ȘtirileProTV.

Băiatul va mai sta în spital luni întregi, până când se va vindeca.

Arsuri profunde din cauza electrocutorilor

În urmă cu patru zile, la Craiova, un elev de 14 ani s-a electrocutat în timp ce îşi făcea poze pentru Facebook şi acum este în stare foarte gravă la spital. Băiatul s-a urcat pe un vagon în Halta Craiova Triaj împreună cu alţi doi prieteni, dar a atins o linie de înaltă tensiune. Are arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului. Ceilalţi doi copii n-au păţit nimic, dar au fost duşi şi ei la spital pentru a fi monitorizaţi.

Prietenii copiilor au sunat la 112 şi un echipaj de pompieri a ajuns la faţa locului. Copiii au scăpat cu viaţă şi sunt în afara pericolului. Poliţiştii au demarat o anchetă şi au început urmărirea penală in rem pentru vătămare corporală din culpă.

„Curentul electric merge pe langa os, merge la nivel profund, produce arsura de multe ori din profunzime spre exterior, nu e ca si ca si cum ar cadea o oala cu apa si ne-a ars pielea pana la un strat oarecare”, afirmă Raluca Alexandrescu, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

„Arsurile chimice şi electrocutările trebuie întotdeauna considerate grave”, potrivit dr. Dan Mircea Enescu, medic primar chirurgie plastică și arsuri și managerul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Moda selfie-urilor pe trenuri sau în apropierea trenurilor, unele aflate în mișcare, nu este una specifică adolescenților români. India, SUA, Marea Britanie sunt țările în care mai mulți tineri au fost răniți în timp ce făceau selfie cu trenurile.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()