Am scris recent un text în care povesteam despre mania aceasta a sacrificiului pe care fiecare mamă o are, la un moment dat și de care scapă sau trăiește chiar toată viața cu ea. Povesteam despre câte lucruri avem de făcut într-o zi și despre cum alergăm să le facem pe toate ca și când ne-ar aștepta cineva să ne premieze sau de parcă am fi decăzute din drepturi dacă nu avem mâncare gătită în frigider, casa lună de curată și hainele copilului călcate brici.
Citiți aici articolul despre care vă vorbesc: Opriți-vă! Nu zice nimeni că trebuie să fim eroine!
De ce m-am măritat? De ce am făcut copii?
Asta mi s-a spus într-un comentariu la acel articol. De ce m-am mai măritat și de ce am făcut copii dacă nu vreau să fac lucrurile astea, dacă acum mă plâng? Nu am voie să mă plâng! Nu am voie să obosesc. Exact ce spuneam și acolo: când ești mamă, nu mai ai voie să te oprești. Când ești măritată, deci, cu atât mai mult nu ai voie să te plângi.
Eu nu cred că rolul nostru în viață este acesta
Nu cred că din moment ce te-ai măritat trebuie să le faci chiar pe toate, că nu mai ai voie să obosești, nu mai ai voie să mai zici nici ”pâs”, le faci pe toate în tăcere pentru că asta e, acum ești măritată și viața ta s-a terminat, trăiești numai pentru bunăstarea, hrănirea și confortul celorlalți. Ți-e greu? Taci! Păi, ai uitat că te-ai măritat? De ce te-ai măritat dacă acum te plângi? Cine te-a pus? Așa-ți trebuie!
Nu, nu trebuie să fim sclave!
Să mă iertați, dar văd în jurul meu femei care cred că, după măritiș, unicul scop al vieții este acesta: să ai grijă de casă și să faci copii. Nu zice nimeni că nu trebuie să faci nimic sau să nu devii mamă dacă nu ai chef să fii femeie de casă. Nu asta vreau să spun. Vreau să spun doar că îmi place și insist să rămân om, chiar dacă sunt mamă și/sau nevastă.
Nu cred că trebuie să mă sacrific pe altarul căsniciei
Nu cred că trebuie să fiu sluga bărbatului și că treburile casnice mi se cuvin numai mie. Nu cred că trebuie să fiu sclavă pentru că sunt soție și mamă. Cred că într-o căsnicie trebuie să fim egali și să împărțim sarcinile acestea. Copiii nu sunt numai ai mei, casa nu e numai a mea, nu trebuie să fac eu totul singură pentru că acum sunt măritată.
Nu mai locuim în peșteri, bărbații nu se mai duc la vânătoare și femeile nu mai fac doar mâncare și copii. Am evoluat… Din păcate, nu toți/toate.
Citește și cartea ”Dacă eu am reușit poți și tu” și află cum unele femei au reușit să aibă și cariere de succes pe lângă familie (deci măritate!). Cartea este disponibilă AICI.
